Content uploaded by Stoican Mirela
Author content
All content in this area was uploaded by Stoican Mirela on Apr 30, 2018
Content may be subject to copyright.
ANALYSIS OF THE RELATIONSHIP BETWEEN SUSTENABILITY, HEALTHY FOOD
AND AGROTURISM
1
ANALYSIS OF THE RELATIONSHIP BETWEEN
SUSTENABILITY, HEALTHY FOOD AND
AGROTURISM
ANALIZA RELAȚIEI DINTRE DEZVOLTARE
DURABILĂ, ALIMENTAȚIA SĂNĂTOASĂ ȘI
AGROTURISM
Oana Nicole STOICAN1
Mirela STOICAN2
Teodor PĂDURARU3
Abstract
In recent years, gastronomy has become one of the key elements for improving and
strengthening sustainable tourism destinations. The aim of this paper is to contribute to the
progress of knowledge of the relationship between agro-tourism and healthy eating, in the
context of major changes in the dynamics of rural tourism. Starting from the comparative
analysis between healthy and fast-food, the results of the study indicate the emergence of a
niche related to supply tourism, basically an evolution in the capitalization of bio-certified
households in tourism activity. This underlines the importance of sustainable gastronomic
tourism in the Romanian rural area.
Key words: Healthy food, sustainable agriculture, sustainability, gastronomic
tourism, rural tourism, agritourism, tourism for supply
JEL: I19, L66, L80, L83, L84, O30 N50. Q01, Q56 . Z39
1. Introducere
Schimbările profunde apărute în modul de viață al populației
secolului XXI a dus la comportamente din ce în ce mai variate, legate de
obiceiurile alimentare și cele de călătorie pe fondul schimbărilor de mediu.
1 Student- Universitatea Transilvania din Brașov, Facultatea de Medicină,
oananicolestoican@gmail.com
2 Șef lucrări dr. ec., Universitatea Bioterra, Facultatea de Management Agroturistic din
Focșani, jercalai@yahoo.com
3 Research. scientific. Principal II PhD., Institute of Economic and Social Research "Gh.
Zane "Romanian Academy - Iaşi Branch; President Iasi Branch of the General Association
of Economists from Romania, tpaduraru2005@yahoo.com
Oana- Nicole STOICAN, Mirela STOICAN
2
În prezent, problemele de mediu câștigă o importanță crescândă în
asigurarea unei dezvoltări economice mai mari, iar globalizarea și
urbanizarea afectează stilul de viață și comportamentul consumatorilor.
Dezvoltarea economică durabilă presupune promovarea unor politici
ecologice, la orice nivel economic, și transformarea consumului și a
producției, astfel încât activitățile umane și economice să sprijine o societate
durabilă. În acest context și populația adoptă o atitudine diferită,
manifestând un interes crescând spre tot ceea ce presupune durabilitate.
Hrana constituie de fapt unul din elementele necesare asigurării vieții, iar
asigurarea unei durabilități a mediului, implicit va conduce la asigurarea
unei alimentații durabile, în cadrul noii paradigme a dezvoltării durabile.
Tradițiile alimentare, gastronomia regională și cultura locală, nu
reprezintă altceva decât un spațiu al rădăcinilor culturale și de rezistență a
identității la fenomene cum ar fi: industrializarea produselor alimentare și a
efectelor sale multiple, la forțele omogenizatoare presupuse ale globalizării,
standardizarea gusturilor și practicilor culturale (MacDonald-izare), riscul
presupus de diminuare a identităților locale și naționale în multe din țările
europene, la riscuri pentru sănătate și nu în ultimul rând la alimentația de
tip fast- food. Pe fondul acestor riscuri, durabilitatea, hrană sănătoasă și
turismul, luate în ansamblu, au determinat conturarea unei proces dinamic în
circulația turistică către destinațiile ce pot să le satisfacă pretențiile și
gusturile gastronomice durabile.
Studiile privind turismul gastronomic au apărut în ultimele decenii,
concentrându-se pe destinația produselor alimentare, pe turiștii pasionați de
gastronomie și de o alimentație sănătoasă [1, 2]. Această categorie de turiști
trăiește o experiență senzorială completă, în special din punctul de vedere al
gustului, sugerând, conform lui Cohen și Avieli [3], că, prin gastronomia
locală, turiștii manifestă un angajament mai mare față de destinația turistică,
departe doar de rolul unui simplu observator tradițional aflat în călătorie
[4]. În plus, gastronomia face parte din istoria culturală, socială, ecologică,
durabilă și economică a unui popor. Acest lucru se datorează faptului că
reflectă un anumit stil de viață al populației diferitelor zone geografice,
consolidând tradițiile din zonele rurale dar și modernitatea în zonele urbane
De fapt, gastronomia implică un transfer de cunoștințe și informații despre
oameni, cultură, tradiții și identitatea locului vizitat [6]. Asigurarea
continuității tradițiilor nu este însă suficientă și ca urmare apare ca o nevoie
constantă inovarea în produse și servicii, care să ofere o valoare adăugată
ANALYSIS OF THE RELATIONSHIP BETWEEN SUSTENABILITY, HEALTHY FOOD
AND AGROTURISM
3
mai mare, obținându-se astfel o mai mare competitivitate a unei destinații
turistice în raport cu altele [2, 5]. Trebuie avut în vedere însă faptul, că în
condițiile date, practicile alimentare au devenit un consum de simboluri și
de semne care depășesc nevoile psihologice și nutriționale.
Scopul acestei lucrări este de a încerca să răspundă mai multor
întrebări, printre care se numără dacă agricultura bio poate fi o resursă
turistică într-o anumită localitate rurală (deoarece reprezintă o modalitate de
a experimenta bucătăria locală sănătoasă), dacă alimentația sănătoasă este o
modalitate de a înțelege mai bine cultura și tradiția unui sat sau dacă relația
dintre agroturism și alimentația sănătoasă constituie o nișă de valorificat.
În acest scop, această cercetare prezintă o analiză a durabilității
agriculturii, a alimentației sănătoase și a agroturismului în contextul apariției
turismului de aprovizionare, ca formă a turismului rural. Pentru a atinge
acest obiectiv, lucrarea este structurată după această introducere într-un al
doilea paragraf în care se face o revizuire a literaturii și a treia secțiune în
care sunt prezentate rezultatele acestei cercetări. Lucrarea se încheie cu
concluziile și referințele utilizate
2. Fundamente teoretice
2.1. Durabilitatea agriculturii și alimentația sănătoasă
Dezvoltarea durabilă impune noi metode de producție și consum,
precum și noi metode de organizare a afacerilor în care mediul, natura și
calitatea vieții devin principalii piloni ai oricărei strategii [7, 8].
Evoluția producției ecologice depinde de cererea de produse
ecologice și de comportamentul consumatorului în ceea ce privește
consumul. Literatura de specialitate menționează că un comportament al
consumului durabil apare atunci când consumatorii au două atitudini
pozitive: în primul rând, în ceea ce privește durabilitatea și mediul și, în al
doilea rând, atunci când există o mai mare responsabilitate și implicare
personală [7, 9]. În timp ce întreprinderile au responsabilitatea de a oferi
consumatorilor opțiuni alimentare mai sănătoase și mai ecologice,
consumatorii au responsabilitatea de a face selecții eficiente, reducând la
minimum deșeurile alimentare, dat fiind că o treime din produsele
alimentare produse în întreaga lume se pierd anual [7,10,11].
În prezent mișcările naționale și internaționale militează pentru un
model agricol durabil, care să respecte mediul și identitatea culturală. Astfel,
Oana- Nicole STOICAN, Mirela STOICAN
4
apare necesitatea unei reconciliere a consumatorului cu producătorii și locul
de producție, ceea ce conduce, în opinia lui Bernard De Myttenaere[12], la
menținerea unei agriculturi locale durabile. Această reconciliere se poate
manifesta real, prin vânzările directe de produse de la producători locali
sau prin imagine, ceea ce ține de etichetă sau marcă.
În Uniunea Europeană, ultimul plan de acțiune [13] arată că
provocarea globală cu care se confruntă sectorul ecologic este asigurarea
unei creșteri constante a ofertei și a cererii și, în același timp, a încrederii
consumatorilor. Este esențial să se asigure credibilitatea sistemului și a
valorii adăugate dintr-o perspectivă pe termen lung.
În literatura de specialitate, studiile privind calitatea și limitele
produselor ecologice în comparație cu produsele neecologice sunt multiple.
Termenul organic se referă la modul în care producătorul sau exploatația
cultivă produsele agricole. Sunt vizate conservarea solului și a apei,
necesitatea utilizării de gunoi de grajd natural și nu a îngrășămintelor sau
produselor chimice în procesul de producție. Specialiștii în nutriție susțin că
produsele organice sunt mai bogate în nutrienți, vitamine și antioxidanți,
care sunt benefice pentru sănătate, deoarece contribuie la creșterea
imunității și la reducerea riscului de alergii alimentare [14,15].
Unele studii arată că procentul acestor substanțe este cu 19% -69%
mai mare în cazul produselor ecologice decât în cazul produselor
convenționale [7]. Unii specialiști spun că avantajele produselor ecologice
sunt exagerate, deoarece aceste diferențe pot apărea ca urmare a tipurilor de
sol sau a culturilor folosite și a climei, nefiind neapărat rezultatul tipului de
agricultură practicat. În plus, beneficiile pentru sănătate sunt, de asemenea,
gândite pentru a fi exagerate, având în vedere faptul că unele studii arată că
dovezile științifice nu sunt suficiente pentru a demonstra diferențele majore
dintre produsele ecologice și produsele neecologice [16].
Un studiu complex realizat de o echipă de cercetători de la
Universitatea Newcastle evidențiază calitățile produselor ecologice din
punctul de vedere al conținutului mai mare de antioxidanți și al conținutului
mai scăzut al metalelor toxice și pesticidelor grele. Spre deosebire de alte
studii, acesta folosește date din 343 de publicații de tip peer review și adoptă
metode statistice moderne, fiind cel mai amplu studiu pe această temă din
ultimii ani [14].
Dintr-o abordare clasică, studiile au demonstrat că principalul
constituient al alimentelor este constituit de zaharide, a căror aport este
ANALYSIS OF THE RELATIONSHIP BETWEEN SUSTENABILITY, HEALTHY FOOD
AND AGROTURISM
5
indispensabil pentru supraviețuirea organismului uman, fiind principala
sursă de energie a acestuia. Aportul zilnic necesar pentru un stil de viată
sănătos este cuprins între 50-100 g [17]. Trebuie menționat faptul ca
alimentele procesate se evidențiază printr-un conținut crescut de zahăr,
astfel încât organismul uman este incapabil să prelucreze întreaga cantitate,
lucru ce generează complicații metabolice, ce duc într-un final spre
patologie. In condiții normale, creșterea conecentrației glucozei la nivel
hepatic și muscular duce la fenomenul de glicogenogeneză, proces în care
glucoza este convertită în glicogen în scopul de a fi stocată, însă capacitatea
de stocare este limitată de ficat și mușchi. După ce capacitatea de stocare a
glicogenului a fost atinsă, glucoza aflată excedentar va intra într-un proces
de lipogeneză, care duce la formarea acizilor grași și a triacilglicerolilor, la
nivelul ficatului și a țesutului adipos. Acest lucru explică de ce consumul
alimentelor de tip fast- food exegerat duce în timp la obezitate. Prin
creșterea concentrației acizilor grași și a triacilglicerolilor, pot apărea de
asemenea afecțiuni cardiace, precum ateroscleroza, care este careterizată
prin depunerea colesterolului pe lumenul vaselor de sânge, ce duce la
scăderea diametrului acestora, impovărând astfel circulația sangvină, ca într-
un final să ducă la obstrucția vasului, ce induce necroza țesutului respectiv.
De exemplu băuturile carbogazoase, cu un conținut crescut de zaharuri,
obișnuiesc orgasnismul cu gustul de dulce, inducând în timp dependența și
chiar hipocalcemie, pe când sucurile naturale asigură un aport suficient de
vitamine și săruri minerale dacă sunt consumate imediat după stoarcere, și
fără prelucrare termică sau conservare.
Având ca reper durabilitatea și produsele ecologice putem afirma că
alimentația este de o importanță vitală pentru omenire din punct de vedere
nutrițional, al sănătății, social, cultural și geopolitic (auto-suficiență sau
dependența alimentară a țărilor).
Studiile au demonstrat că s-a produs o delimitare clară în ceea ce
privește formele alimentației, în prezent existând alimentația industrializată,
tradițională și cea durabilă.
Alimentația industrializată constă în alimente ce au parcurs un
proces de procesare intens, o dietă bogată în produse rafinate, zaharuri,
grăsimi saturate, sare, carne, produse cu deficiențe în fibre esențiale și
microelemente (minerale și vitamine), și o risipă mare de alimente și nu în
ultimul rând un consum scăzut în alimente neprocesate cum ar fi cereale
integrale, fructe și legume. O altă caracteristică a acestui tip de alimentație
Oana- Nicole STOICAN, Mirela STOICAN
6
o reprezintă distanțele pe care se transportă produsele alimentare,
ajungându-se în unele cazuri să se parcurgă zeci de mii de kilometri până
când produsul ajunge la consumator.
Alimentația tradițională este definită de următoarele elemente
caracteristice:
- regim alimentar ce se bazează pe combinații de produse vegetale,
cum ar fi cererale și leguminoase, dar și pe produse lactate și ouă,
fructe oleaginoase și consum relativ redus de carne;
- o alimentație slab transformată, puțin ambalată, produse
comercializate și consumate local;
- o agricultură ușor mecanizată și care utilizează în cantități mici
substanțele chimice;
- un liant puternic între țărani și consumatorii locali sau regionali;
- asigură o mare parte din produsele de bază, o mare diverisitate și
inventivitate alimentară geografică și culturală.
Alimentația durabilă poate fi definită de următoarele caracteristici:
- o alimentație accesibilă tuturor, echilibrată și care să răspundă
nevoilor nutriționale;
- o alimentație produsă de modelele agricole care protejează mediul;
- o alimentație echilibrată în consumarea de energie, în emisia de
gaze cu efect de seră și care generează mai puține cheltuieli,
urmărind un ciclu scurt de producție, puține produse importate, un
mod de producție sobru, etc.;
- acest tip de alimentație devine garanția unui principiu „suveranitate
alimentară‖ a țărilor sau a sub –regiunilor, dreptul fiecărei națiuni de
a-și menține și elabora propria capacitate de producție pentru
alimentele de bază respectând în același timp diversitatea productivă
și culturală.
Având la bază caracteristicile alimentației durabile și a celei
tradiționale putem conveni asupra ceea ce definește alimentația sănătoasă,
ca fiind o alimentație bogată în cereale integrale, fructe proaspete sau
uscate, lapte degresat, soia. Prin alimentație sănătoasă se urmărește
diminuarea absorbției glucozei, a insulinemiei, a secreției de insulină, a
consumului de fibre solubile. Evident alimentația sănătoasă tinde să asigure
toate componentele din alimente cu valoare energetică (zaharide, lipide) cât
și a componentelor esențiale (aminoacizii esențiali, vitaminele, acizii grași
esențiali) care nu pot fi biosintetizate în organismul uman [17].
ANALYSIS OF THE RELATIONSHIP BETWEEN SUSTENABILITY, HEALTHY FOOD
AND AGROTURISM
7
De-a lungul timpului, în mod paradoxal, evoluția producției
alimentare nu s-a bazat pe politici alimentare și nutriționale definite, ci pe
un set de factori, cum ar fi politica agricolă, utilizarea terenurilor, tehnologia
și evoluțiile agronomice, deciziile economice și financiare din partea
companiilor, schimbări în stilul de viață a populației, relațiile sociale între
bărbați și femei, urbanizarea, etc.
În contextual datelor prezentate, adoptarea unei alimentații sănătoase
este în concordanță cu principiile ce durabilitate, ceea ce la momentul
actual, conform studiilor efetuate de către specialiști, înregistrează un trend
ascendent în defavoarea alimentației industrializate.
2.2. Turismul gastronomic
Entuziasmul pentru tradițiile culinare și valorificarea lor în ofertele
turistice nu sunt fenomene de dată recentă, acestea avându-rădăcinile în
istoria Franței.
În cazul în care turismul gastronomic, în sensul modern al
termenului, se afirmă în prima jumătate a secolului al XX-lea, interesul
bucătăriile europene fac parte dintr-o mișcare privind valorizarea
patrimoniului gastronomic din secolul al XIX-lea. Astfel, Austin Croze [18],
în 1920, implică sindicatele în realizarea unui inventar privind comoara
gastronomică franceză. Ceea ce a condus ulterior la constituirea
patrimoniului gastronomic francez. În același timp turismul gastronomic
începe să fie promovat ca formă de turism de către Curnosky3, ca mai apoi
Leo Moulin, cincizeci de ani mai târziu, analizând semnele unei
omogenități a alimentației europene, anunță că particularitățile teritoriale ar
putea deveni motive de călătorie turistică [19]. Ulterior, prin anii ‖80, sub
amprenta curentului „Noua bucătăria locală―, maeștrilor bucătari li se
recomandă să revizuiască practicile tărănești gastronomice, cerându-le să se
inspire din rețetele tradiționale, având astfel loc o decolonizare a
gastronomiei, care începuse să înlocuiască treptat gastronomia tradițională
[20]. Acum, în întreaga lume, valorificarea patrimoniului gastronomic
prin turism, apare ca o pârghie esențială a dezvoltării teritoriale, capabil să
stimuleze în același timp agricultura, industria agro-alimentară, precum și
industria ospitalității. Revenirea la gustul tradițional al mâncărurilor, unde
3 Curnonsky (1872-1956) - celebru cronicar și scriitor de gastronomie
Oana- Nicole STOICAN, Mirela STOICAN
8
regăsim expresii precum: „ ca la mama acasă‖, „ mâncare sănătoasă‖ sau
„gustul copilăriei‖ nu face decât să întărescă convingerea că valorile
tradiționale autentice sunt apreciate la justa lor valoare.
În prezent, rolul fermelor din spațiul rural devine din ce în ce mai
pregnant odată cu întoarcerea la valorile culturale gastonomice tradiționale.
În acestă ecuație, agroturismul ca formă a turismului rural, reprezintă
modalitatea de valorificare integrală a spațiului rural, din care fac parte și
pensiunea agroturistică, ferma turistică, produsele agroalimentare.
Pensiunea agroturistică răspunde astfel dezideratelor agroturismului,
respectiv satisfacerea cererii turistice gastronomice și realizarea unor
venituri suplimentare pentru fermieri[21].
3. Agroturismul și alimentația sănătoasă - fundamente ale
turismului de aprovizionare
Conceptul de agroturism în România se circumscrie pensiunii
agroturistice și turistice rurale [21] și se face în mod dispersat în spațiu,
ceea ce din păcate, nu are un impact economic, ecologic și urbanistic pe
măsura valorii sale. Acestă situație însă nu este definitivă, iar patrimoniul de
care dispune spațiul rural românesc poate contribui, pe fondul noilor
schimbări în comportamentul turiștilor, la o dezvoltare armonioasă pe
termen lung.
Preocuparea, din ce în ce mai serioasă a populației, privind modul
în care se obțin produsele alimentare, modul în care fiecare individ se
hrănește, a dus la apariția unei oportunități reale de valorificarea spațiului
rural. Constatăm azi că se produce un fenomen de relocare alimentară către
spațiul rural. Tendințele sunt de asigurarea unei alimentații sănătoase, direct
de la sursă. Acest fapt ne conduce la ideea că se impune, la nivelul spațiului
rural românesc, o inventariere a tradițiilor culinare și conceptualizarea
acestora într-un patrimoniu gastronomic românesc. Acesta poate fi
considerat ca o încununare de elemente culturale, purtătoare a unei frânturi
de istorie și de identitate a unui grup social, ce trebuie conservate. Trebuie
însă să avem în vedere că acest proces de patrimonializare a tradițiilor
culinare este supus riscului de a pierde Know-how și tehnologii de procesare
alimentară odată cu schimbările produse la nivelul practicilor de obținere și
comercializare a produselor alimentare.
ANALYSIS OF THE RELATIONSHIP BETWEEN SUSTENABILITY, HEALTHY FOOD
AND AGROTURISM
9
Situația actuală reprezintă un context favorabil pentru dezvoltarea
comunităților rurale prin valorizarea propriilor gospodării. Cultura locală,
spațiul rural și emoția pot constitui în acest moment o axă strategică de
dezvoltare a agroturismului în România. Faptul că există din ce în ce mai
mult o cerere reală pentru natură, autenticitate, identitate și faptul că noua
generație de turiști caută experințe inedite, experiențe gastronomice,
interacțiuni cu populațiile locale pentru a învăța din meșteșugul obținerii
produselor culinare tradiționale, ne întăresc convingerea că realizarea unui
patrimoniu gastronomic românesc nu poate fi considerat decât o metodă
activă de valorificare a spațiului rural.
Experiențele gastronomice din spațiul rural românesc au devenit în
timp locuri unde se cristalizează problemele de identitate și cultură. În
fundamentarea acestui proces de cristalizare apar o serie de elemente care
contribuie la definitivarea, într-un tot unitar, a unei bogății inestimabile
românești (gustul, gastronomia și alimentele). Gustul produselor culinare
intervine în acest proces ca un cod de diferențiere socială. Gastronomia,
alături de specialitățile locale și actul în sine de obținere a produselor
culinare, se consideră a fi o poartă de intrare în cultura și spațiul rural
autentic românesc. Toate aceste elemente argumentează necesitatea
orientării pe noi metode de abordare a spațiului rural.
De asemenea, în ultimii 2 ani, la nivelul României s-a conturat o
nouă tendință practicată de acele persoane preocupate de modul lor de
alimentație, de sursele de proveniență a produselor alimentare, respectiv
acele persoane care doresc un mod de viață sănătos. Acest fenomen a fost
perceput foarte rapid de către fermierii locali și astfel au încercat să vină în
întâmpinarea dorințelor acestor persoane, oferindu-le posibilitatea
aprovizionării cu alimente sănăoase, obținute în propriile gospodării.
Fenomenul nu s-a oprit doar la procesul de comercializare, iar în momentul
de față atât persoanele doritoare de produse ecologice cât și fermierii au
conturat o nouă formă de turism, respectiv cel de aprovizionare. Literatura
de specialitate până în acest moment nu a fundamentat acest concept, însă în
opinia noastră putem defin turismul de aprovizionare ca fiind călătoriile
realizate în spațiul rural de către populația care adoptă un stil de viață
sănătos, cu scopul de a se aproviziona cu produse alimentare din
gospodăriile țărănești, obținute în mod natural, fără îngrășăminte
chimice, și care au posibilitatea de a se caza în fermele gospodarilor.
Oana- Nicole STOICAN, Mirela STOICAN
10
Acestă formă de turism se constituie ca o nișă a turismului rural.
Singura condiție este ca fermierii să vadă în ea o oportunitate de a face un
business, să facă un plan în acest sens și bineînțeles să fie ei însuși pasionați
de această activitate, să existe dorința reală ca turiștii care le trec pragul în
gospodării să se simtă „ca la ei acasă‖.
Cu pași mici, dar siguri, acestă activitate se cristalizează,
începuturile fiind déjà conturate prin înființarea gospodăriilor certificate bio,
ce țin de o agricultură durabilă. La nivelul României în anul 2016, conform
datelor furnizate de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale [22],
existau 3821 de producători certificați în agricultura ecologică.
O altă inițiativă constă în constituirea unei platforme intitulată
„PlatFerma‖ și care este o platformă a fermierilor români. Aici sunt
informaţii despre hrana sănătoasă crescută natural în România şi despre
fermierii care o produc. În plus, prin intermediul unei Hărți a Fermelor se
pot afla informații de unde se pot procura produse româneşti, proaspete sau
conservate. Harta fermierilor din România adună producători de hrană
sănătoasă, organizaţi pe categorii de produse. Prin această platformă se
încurajează producția locală, și de ce nu, reprezintă o sursă de informații în
timp real pentru doritorii de a practica și turismul gastronomic.
Figura 1 Harta Fermelor din România
ANALYSIS OF THE RELATIONSHIP BETWEEN SUSTENABILITY, HEALTHY FOOD
AND AGROTURISM
11
Sursa: http://platferma.ro/harta-fermelor-romania/
Pe acestă platformă se regăsesc în prezent 49 de ferme din 20 pentru
legume, 4 pentru plante aromatice, pentru miere și produse apicole sunt 6
ferme, pentru sucuri, dulcețuri, murături, compoturi și sosuri se regăsesc 5
ferme, iar ferme pentru carne și produsele din carne, pentru pește prospăt,
pentru lactate și brânzeturi și fructe de pădure sunt câte 2 ferme.
Toate aceste informații demonstrează că fermierii români abia au
identificat oportunitatea valorificării cererii populației pentru produsele
sănătoase și că își doresc o afacere din această activitate.
La nivel local, aceste ferme ar trebui să fie încurajate să-și facă
cunoscută oferta și de asemenea, să fie consiliate în vederea desfășurării
unei activități mixte, prin punerea la dispoziția doritorilor de experiențe
gastronomice inedite, de spații de cazare și bineînțeles implicarea turiștilor
în activitățile ce țin de producerea alimentelor.
Concluzii
Preocupările populației din ziua de azi privind asigurarea unei
alimentații sănătoase a condus la conturarea unor fenomene benefice la
nivelul spațiului rural românesc. Principiile de alimentație sănătoasă
împletite armonios cu agricultura durabilă practicată în fermele din
România, precum și existența unor agropensiuni, capabile să ofere
experiențe inedite în spațiul rural, constituie elementele fundamentale pentru
ceea ce înseamnă un nou început a turismului de aprovizionare,
Șansa oferită populației din spațiul rural, de a-și valorifica tradițiile
culturale și gastronomice, nu face decât să contribuie la o dezvoltarea
economică a acestora, dar numai prin constituirea unor activități bine
gândite și care să țină seama de ceea ce înseamnă moștenire culturală și
emoție.
Realizarea unui patrimoniu gastronomic la nivelul României, nu va
face decât să conducă la o dezvoltare armonioasă a activităților din spațiul
rural românesc, unde țăranul român știe să facă lucrurile cel mai bine.
Bibliografie
1. Lee, K.H.; Scott, N. Food tourism reviewed using the paradigm funnel approach.
J. Culin. Sci. Technol. 2015,13, 95–115.
2. Stoican, M., Camarda, A., Vișan, C., Dascălu, C., Culinary tourism - active
component of rural tourism, Academia Română – Filiala Iaşi Institutul de
Oana- Nicole STOICAN, Mirela STOICAN
12
Cercetări Economice și Sociale "Gh. Zane", Conferința Internațională ”Turismul
rural românesc în contextul dezvoltării durabile. Actualitate și perspective", Vatra
Dornei, mai, 2015, volumul 38, coord. T. Păduraru, G.Tacu, D. Ungureanu, I.
Talabă, Ed. PIM, Iași, 2015, ISBN 978-606-13-2517-7, pp. 87-96
3. Cohen, E.; Avieli, N. Food in tourism: Attraction and Impediment. Ann. Tour.
Res. 2004, 31, 755–778.
4. Mitchell, R.; Hall, C.M.Wine tourism research: the state of play. Tour. Rev. Int.
2006, 9, 307–332.
5. Richards, G. Gastronomy: An essential ingredient in tourism production and
consumption? In Tourism and Gastronomy; Hjalager, A.M., Richards, G., Eds.;
Routledge: London, UK, 2002; pp. 3–20.
Crouch, G.I.; Richie, J.R.B. Tourism, competitiveness, and societal prosperity. J.
Bus. Res. 1999, 44, 137–152.
6. Ignatov, E.; Smith, S. Segmenting Canadian Culinary Tourists. Curr. Issues Tour.
2006, 9, 235–255.
7. Aceleanu, M., I., Sustainability and Competitiveness of Romanian
Farms through Organic Agriculture, Sustainability 2016, 8, 245;
doi:10.3390/su8030245, www.mdpi.com/journal/sustainability, pp.2
8. Stoican M., Camarda, A., Rusu, M., Șonea, C., Sustainable development and the
need to implement a system of quality management în ( The Country of) Bârsa, -
WSEAS International Conferences (STACH '14) Brasov, iunie 26-28, 2014, in the
3rd International Conference on Sustainable Tourism and Cultural Heritage,
ISBN-978-960-474=385-8, ISSN- 2227-4359 p.208-214, Publishied by WSEAS
Press www.wseas.org.
9. Luchs, M.G.; Phipps, M.; Hill, T. Exploring consumer responsibility for
sustainable consumption. J. Market. Manag. 2015, 31, 1449–1471
10. United Nations Environment Programme (UNEP). FoodWaste Facts. Available
online: http://www.unep. org/wed/2013/quickfacts/ (accessed on 30 October
2015).
11. Soule, C.A.A.; Reich, B.J. Less is more: Is a green demarketing strategy
sustainable? J. Market. Manag. 2015, 31, 1403–1427
12. Bernard De Myttenaere, Tourisme et alimentation Durable-Enjeux et
perspectives, LIToTeS-IGEAT (ULB) Cycle de séminaires „Un tourisme urbain
durable pour Bruxelles‖,
13. European Commission. Agriculture. A Partnership between Europe and Farmers,
http://europa.eu/pol/pdf/flipbook/en/agriculture_en.pdf
14. Baranski, M.; Srednicka, T.D.; Volakakis, N.; Seal, C.; Sanderson, R.; Stewart,
G.B.; Benbrook, C.; Biavati, B.; Markellou, E.; Giotis, C.; et al. Higher
antioxidant and lower cadmium concentrations and lower incidence of pesticide
residues in organically grown crops: A systematic literature review and meta-
analyses. Br. J. Nutr.2014, 112, 794–811.
15. Pamfilie, R.; Voinea, L. Innovation management—Applications in the foodstuff
offer field.Quality Access Success 2009, 10, 7–8.
ANALYSIS OF THE RELATIONSHIP BETWEEN SUSTENABILITY, HEALTHY FOOD
AND AGROTURISM
13
16. Dangour, A.D.; Dodhia, S.K.; Hayter, A.; Allen, E.; Lock, K.; Uauy, R.
Nutritional quality of organic foods:A systematic review. Am. J. Clin. Nutr. 2009,
90, 680–685.
17. Coman, Ghe., Elemente de nutriție, Ed. Universității Transilvania din Brașov,
2016, pp. 35-51
18. Austin DE CROZE, La Psychologie de la table, Au Sans pareil, 1928.
19. MOULIN, L., L’Europe à table. Introduction à une psychosociologie des
pratiques alimentaires, Elsevier Séquoia, 1975.
20. Jean-Pierre POULAIN et Edmond NEIRINCK, Histoire de la cuisine et des
cuisiniers. Techniques culinaires et pratiques de table, en France, du Moyen Âge à
nos jours, Lanore, 6e édition augmentée, 2009 (1re édition 1988).
21. Glăvan. V., Nicula, V., Agroturismul și turismul rural- forme de turism cu rol în
dezvoltarea socio-economică locală, în vol XLI din „ Turism rural românesc în
contextual dezvoltării durabile. Actualitate și perspective, Academia Română,-
Filiala Iași, 2016, pp.42-50.
22. http://www.madr.ro/agricultura-ecologica/operatorii-certificati-in-agricultura-
ecologica-2016.html
