ChapterPDF Available
199
IdentItatea romanI. dIscurs, organIzare şI proIect polItIc
Iulius Rost
Identitatea romani.
Discurs, organizare şi proiect politic
Multe din problemele şi neînţelegerile dintre romi şi neromi derivă din în-
ţelegerea a cine şi ce sunt romii. Pentru o lungă perioadă de timp, monopolul
asupra definiţiei a cine şi ce sunt romii a aparţinut neromilor. Această identi-
tate era una impusă din afară. În ultimele decenii, activiştii pentru drepturi-
le romilor au început să chestioneze acest monopol şi au încercat să se auto-
definească în spaţiul public. Disputele recente prilejuite de proiectul legislativ
a unui deputat privind denominarea romilor reprezintă o ocazie de a analiza
identitatea romilor. Prezentul studiu explorează câteva dimensiuni ale identi-
tăţii etnice a romilor în spaţiul public românesc.
Pornind de la analiza dificultăţilor conceptuale în privinţa identităţii et-
nice, prezentul studiu abordează identitatea etnică a romilor din perspectiva
discursului public despre romi la nivelul diverselor centre de putere relevante
pentru acest caz – mediul academic, factori de decizie, media, opinia publică şi
activiştii romi – din perspectiva modului în care identitatea organizată în spa-
ţiul public precum şi din perspectiva unui proiect emancipator pentru romi.
Studiul este structurat în patru părţi. În prima parte se realizează o trecere
în revistă a celor mai importante cercetări despre romi în România în privinţa
relaţiilor cauzale cât şi diferitele categorizări ale romilor, o analiză a discursului
despre romi a unor înalţi demnitari ai statului şi a opiniei publice despre romi,
precum şi o analiză critică a discursului activiştilor romi. În partea a doua este
analizat modul în care identitatea romilor este organizată în spaţiul public, ca
identitate politică, ca factor mobilizator al maselor pentru atingerea unor sco-
puri politice. Partea a treia a studiului cuprinde însemnările autorului privitoare
la identitatea romani pe baza observaţiilor şi implicării sale în ultimii cincispre-
zece ani în problematica romilor. Partea a patra schiţează elementele de bază
ale unui proiect politic pentru romi în afara statelor naţionale, care sunt avan-
tajele şi obstacolele în calea realizării unui asemenea proiect.
ROM SAU ŢIGAN
200
1. Perspective asupra identităţii etnice
Max Weber a definit grupurile etnice ca „acele grupuri umane care menţin
o credinţă într-un descendent comun datorită similitudinilor fizice, cutumia-
re sau al amândurora, în fine datorită memoriei colective privind colonizarea
sau migraţia”1. Prin această definiţie Weber subliniază trei aspecte importan-
te: (1) descendenţa comună care generează solidaritatea etnică se bazează pe
o credinţă reală sau pe o prezumţie; (2) subiectivitatea etnicităţii prin aceea că
descendenţa comună este mai puţin importantă decât credinţa într-un des-
cendent comun; şi (3) bazele multiple ale acestor credinţe care variază de la
asemenări fizice la practici culturale comune sau o istorie comună.
În timp, elementul central al definiţiei weberiene – credinţa într-un des-
cendent comun şi într-o istorie comună s-a transformat în cultura împăr-
tăşită de aceşti membri, aşa cum arată şi Cornell & Hartmann: „un grup et-
nic a devenit un grup de persoane care se distinge prin cultura comună, în
mod tipic incluzând limba, religia sau alte pattern-uri de comportament sau
credinţă”2. Una din definiţiile importante care a marcat semnificativ situaţia
romilor în Europa Centrală şi de Est a fost cea oferită naţiunii de Iosif Visa-
rionovici Stalin: „O naţiune este o comunitate de oameni stabilă, constituită
istoric, formată pe baza unei limbi comune, teritoriu, viaţă economică şi ca-
racteristici psihologice manifestate într-o cultură comună proprie”3. Sub co-
munism, romii nu au fost consideraţi ca fiind o minoritate naţională care are
anumite drepturi datorită faptului că nu îndeplineau unul sau mai multe cri-
terii din definiţia dată de Stalin.
Unii autori încearcă să combine abordarea weberiană a etnicităţii cu cea
culturală. Anthony Smith defineşte un grup etnic ca un „tip de colectivitate
culturală, unul care subliniază rolul miturilor descendenţei şi al memoriei is-
torice şi care este recunoscut prin una sau mai multe diferenţe culturale ca
1 Max Weber, Economy and Society, vol. 1, Berkeley, University of California Press, 1978,
p.389.
2 Stephen Ellicott Cornell, Douglas Hartmann, Ethnicity and Race (making identities in a
changhing world), London, New Delhi, Pine Forge Press, 1998, p.17.
3 Definiţia oferită de Stalin, deşi se referă la naţiune, a fost adaptată situaţiei minorităţilor
naţionale, acestea fiind asimilate naţiunilor, însă fără a avea un stat propriu din
diverse motive. O ilustrare a acestei adaptări este articolul publicat de Stalin în
Pravda în data de 25 martie 1917, Abolition of National Disabilities, accesibil în limba
engleză la http://www.marxists.org/reference/archive/stalin/works/1917/03/25.htm.
Pentru comparaţie a se vedea şi Iosif Visarionovici Stalin, Marxismul şi problema
naţională, Viena, 1913, disponibilă la: http://www.marxists.org/reference/archive/stalin/
works/1913/03.htm.
201
IdentItatea romanI. dIscurs, organIzare şI proIect polItIc
religia, obiceiurile, limba sau instituţiile4. Alţi autori includ în componenţa et-
nicităţii aspecte care diferenţiază grupurile cum ar fi culoarea, limba, religia,
acoperind „triburi, rase, naţionalităţi şi caste”5.
Conceptul de identitate, aşa cum arată Brubaker este ambiguu şi generea-
ză confuzii când este folosit ca un termen analitic. Brubaker propune subsu-
marea lui unor perechi de termeni care să acopere diversele înţelesuri ale ter-
menului: identificare şi categorizare ca termen procesual, auto-înţelegere şi
localizare socială ca termeni care consideră subiectivitatea şi dispoziţia de a
acţiona, şi asemănări, conectivitate şi grupare. Asemănările se referă la atri-
bute împărtăşite, conectivitatea la relaţiile care leagă oamenii şi gruparea se
referă la sentimentul de apartenenţă la un grup distinct, delimitat şi solidar6.
În literatura de specialitate există două mari perspective asupra identităţii
etnice.7 Perspectiva primordialistă percepe identitatea etnică ca fiind dobân-
dită prin naştere. Ea încorporează originea comună (sângele comun), limba
şi vorbirea, tradiţiile şi obiceiurile care sunt percepute ca fiind fixe, imutabile.
Din acest punct de vedere, individul are nişte limite fixe între care se poate de-
fini. Perspectiva constructivistă percepe identitatea etnică ca un construct so-
cial, urmare a interacţiunii sociale. Identitatea etnică devine relevantă atunci
când există o contrapondere sau un reper care să diferenţieze indivizii şi gru-
purile. Ea se formează şi este exprimată în contextul interacţiunii între grupuri
şi indivizi care aparţin unor grupuri diferite pentru a accentua specificitatea
lor. În acest sens, identitatea etnică este flexibilă şi adaptabilă contextului so-
cial. Afilierea individului la un grup minoritar este văzută de către adepţii te-
oriilor constructiviste ca un drept al acestuia, în timp ce adepţii teoriilor pri-
mordialiste văd această afiliere ca o caracteristică a statutului său social do-
bândit la naştere.
4 Anthony D. Smith, National Identity, London, Penguin Books, 1991, p.20.
5 Donald L. Horowitz, Ethnic groups in conflict, Berkeley, University of California Press,
1985, p.53.
6 William Roger Brubaker, Ethnicity without groups, London, Harvard University Press,
2004, p.28-50.
7 Există autori care fac o delimitare în trei categorii a acestor perspective. Cornell şi
Hartmann, citaţi mai sus, disting între primordialism, circumstanţialism sau instru-
mentalism şi constructivism. Distincţia între circumstantialism şi constructivism
este dată de rolul jucat de către liderii grupului etnic. În cazul instrumentalismului,
li deri sunt văz uţi ca utili zând identitate a etn ică în fu ncţie de ci rcums tanţele şi op ortu-
nităţi le apărute fără a inf luenţa definirea identităţi i, în timp ce în cazul constructivis-
mului liderii definesc identitatea (p.58-61). În practică, această distincţie este dificil de
făcut, având în vedere că orice utilizare a identităţii etnice poate fi interpretată ca un
mod de definire a grupului şi a problemelor cu care se confruntă acel grup. Din acest
motiv, distincţia fundamentală rămâne cea privind caracterul imutabil sau dobândit
al identităţii etnice.
ROM SAU ŢIGAN
202
Datorită diversităţii înţelesurilor conceptului de identitate, studiul abor-
dează identitatea romani din prisma discursului despre identitatea romilor şi
din modul cum identitatea aceasta este organizată. În acest fel, aspectul con-
structivist al identităţii este păstrat însă, aşa cum sugera Brubaker, are o pu-
ternică componentă cognitivă. Din punct de vedere cognitiv, etnicitatea la
fel şi rasa sau naţiunea – reprezintă un „mod de a percepe, interpreta şi repre-
zenta lumea socială”, incluzând „cunoştinţele de fond tacite şi percepute ca de
la sine-înţelese, încorporate în persoane şi fixate în rutine şi practici instituţi-
onalizate, prin care oamenii recunosc şi simt obiecte, locuri, persoane, acţiuni
sau situaţii cu un înţeles etnic, rasial sau naţional”8.
Construcţia etnicităţii se referă la circumstanţele în care oamenii se identi-
fică, modul cum îi percep pe ceilalţi, experinţa de zi cu zi, modul cum interpre-
tează problemele cu care se confruntă şi termenii – etnici sau de altă natură
– folosiţi în descrierea cauzalităţii problemelor. Bineînţeles, această construc-
ţie are relevanţă doar în contextul în care există un «altul» ca punct de reper.
Referitor la tipurile de construcţie identitară, unii specialişti cum ar fi
Castells9, afirmă că în contextul contemporan ar fi trei mari tipuri de con-
strucţie identitară bazate pe originea lor: identitate de legitimare (legitima-
ting identity), identitate de rezistenţă (resistance identity) şi identitate de
proiect (project identity). Pe scurt, identitatea de legitimare (legitimating
identity) rezultă din atitudinea instituţiilor dominante ale societăţii pentru
a-şi extinde şi raţionaliza dominaţia lor faţă de alţi actori. Identitatea de re-
zistenţă este generată de către acei actori care sunt în poziţii sau condi-
ţii subordonate şi/sau stigmatizate de logica dominaţiei şi care prin urma-
re construiesc modalităţi de rezistenţă şi supravieţuire bazate pe principii
care sunt total diferite sau chiar contrare acelora cu care sunt impregnate
instituţiile societăţii. În sfârşit, Castells vorbeşte despre identitatea de pro-
iect (project identity) atunci când actorii sociali, pe baza oricăror materiale
culturale avute la dispoziţie, construiesc o nouă identitate care redefineşte
poziţia lor în societate şi, prin aceasta, caută transformarea structurii soci-
ale în ansamblul ei.
8 W.R. Brubaker, Op. cit., p.17.
9 Manuel Castells, The Information Age: Economy Society and Culture, vol. 2. The Power of
Identity, Oxford, Wiley-Blackwell, 2010, p.8.
203
IdentItatea romanI. dIscurs, organIzare şI proIect polItIc
2. Discursul public despre romi
Aşa cum dovedeşte experienţa istorică a romilor, politicile represive şi dis-
criminatorii ale statelor au fost dezvoltate mai întâi în cadrul discursului pu-
blic despre romi, în care un rol important l-au jucat intelectualii şi liderii poli-
tici, adică cei care formează opinia publică. Analiza discursului public despre
romi este importantă pentru că discursul a fost folosit ca un instrument pen-
tru a produce o înţelegere specifică a romilor ca devianţi, asociali, neintegra-
bili. Discursul este un loc de putere, un loc unde se produc sau reproduc iden-
tităţi, este un mijloc de legitimare a politicilor statului10. În analiza discursu-
lui oficial privitor la romi în Cehoslovacia comunistă, Vera Sokolova identifică
mecanimsul prin care credinţele populare ajung să legitimeze politicile sta-
tului şi să definească idenitităţi. Percepţiile populare despre romi au penetrat
practicile politice prin acţiunile oficialilor locali care au implementat politicile,
fiind legimate astfel de aparatul de stat11. Legitimitatea, în sensul acceptării pe
scară largă a unor măsuri, este creată prin discurs.
Spaţiul restrâns nu permite o trecere în revistă decât sumară a discursu-
lui public despre romi promovat de diverse centre de putere. Pe scurt vor fi
analizate câteva lucrări de specialitate din mediul academic, relevante pen-
tru romii din România, vor fi analizate politici publice, documente şi decla-
raţii ale unor personalităţi politice relevante în dezbaterea despre identita-
tea romilor, vor fi prezentate unele date privind percepţia publică a romilor
în România şi va fi analizat modul în care romii se autodefinesc. Analiza dis-
cursului despre romi în mediu academic va fi făcută pe trei categorii: relaţii-
le de cauzalitate în analiza situaţiei actuale a romilor, categorizarea romilor
după diverse criterii, descrierea evenimentelor cu semnificaţie aparte pen-
tru memoria colectivă a romilor.
2.1. Relaţii cauzale
Elena şi Cătălin Zamfir au realizat una dintre cele mai complexe cercetări
despre situaţia romilor după căderea comunismului din România. Cercetătorii
au identificat nouă caracteristici socio-economice ca fiind problema centrală
a romilor în România şi au propus un set de măsuri pentru a soluţiona aceste
probleme. Identificarea problemelor nu a ţinut cont de condiţiile istorice şi de
relaţiile dintre romi şi alte grupuri. Problematica romilor în viziunea autorilor
10 Vera Sokolova, Cultural Politics of Ethnicity: Discourses on Roma in Communist Czecho
slovakia, Stutgart, Ibidem-Verlag, 2008, p.48
11 Ibidem, p.43.
ROM SAU ŢIGAN
204
nu este una etnică, ci una socială: „problema care alarmează societatea româ-
nească nu este problema romilor ca romi. Nu este aşadar o problemă etnică.
Nu suntem, în opinia noastră, în faţa unei probleme etnice reale”12. Trecutul
istoric, politicile şi practicile discriminatorii ca şi relaţiile cu alte grupuri etnice
sunt trecute într-un plan secundar, problemele sociale şi economice având un
rol primordial, menţinând şi amplificând aspectele etnice: „O problemă etnică
îşi are originea într-o discriminare, în intoleranţă de o parte sau de cealaltă.
Soluţia sa constă în combaterea comportamentelor discriminatorii a oricărei
părţi. Când este vorba de o problemă socială şi economică, soluţiile sale tre-
buie căutate în sfera fenomenelor sociale şi economice. Nu poate fi ignorată
dealtfel problema etnică, dar ea este o problemă secundară, într-un grad înalt
întreţinută şi amplificată de problemele sociale şi economice13.
Primordialitatea cauzelor sociale asupra celor etnice este afirmată şi de
un colectiv de cercetători care au analizat conflictele dintre romi şi majoritari.
Abraham, Bădescu şi Chelcea, folosind date privind percepţia publică şi moti-
vaţia conflictelor interetnice, afirmă caracterul preponderent social al acestor
conflicte, derivate din cauze sociale şi nu etnice14. Deşi cazurile analizate (Târ-
gu-Mureş, Mihail Kogălniceanu, Ogrezeni şi Hădăreni) au fost categorizate de
către unele organizaţii naţionale şi internaţionale ( Liga Pro Europa, Federaţia
Etnică a Romilor, Human Rights Watch, European Roma Rights Center, etc) ca
şi conflicte interetnice, concluzia autorilor este că: „Încercarea de a da o expli-
caţie etnologică conflictelor din Transilvania sau conflictelor cu romii în câte-
va sate nu este confirmată de datele din investigarea noastră”15.
Relaţiile de cauzalitate în analiza situaţiei romilor sunt adesea o sursă de
confuzii sau generalizări. Marian Preda, pe baza rezultatelor unei cercetări din
1998 reprezentativă la nivel naţional, identifica 4 surse majore ale excluziu-
nii sociale: „lipsa actelor, lipsa şcolii, căsătoria nelegală (sau lipsa căsătoriei)
şi lipsa locului de muncă”, prezentând şi un lanţ cauzal al excluziunii sociale
la romi16. Într-o notă explicativă a lanţului cauzal, autorul precizează că „ma-
joritatea relaţiilor sunt determinate de prevederi/condiţionări formale (legis-
lative în general)”17. Arătând că specificul excluziunii sociale la romi constă în
12 Cătălin Zamfir, Elena Zamfir (coord.), Ţiganii între ignorare şi îngrijorare, Bucureşti,
Edit. Alternative, 1993, p.156.
13 Ibidem.
14 Dorel Abraham, Ilie Bădescu, Septimiu Chelcea, Interethnic Relations in Romania –
Sociological Diagnosis and Evaluation Tendencies, Cluj, Edit. Carpatica, 1995, p.237.
15 Ibidem, p.232.
16 Marian Preda, Caracteristici ale excluziunii sociale specifice pentru populaţia de romi
din România, in Cătălin Zamfir şi Marian Preda (coordonatori) Romii din România,
Bucureşti, Edit. Expert, 2002, p.287.
17 Ibidem, p. 287.
205
IdentItatea romanI. dIscurs, organIzare şI proIect polItIc
existenţa primelor 3 surse identificate mai sus, autorul consideră că “factorii
cauzatori au o determinare preponderent individuală şi într-o oarecare mă-
sură culturală, fiind vorba de autoexcluziune”18. Această concluzie contrazice
parţial afirmaţia din nota explicativă a lanţului cauzal.
Aidan McGarry, în încercarea de a identifica interesul general al romilor
din România, a analizat activităţile şi publicaţiile organizaţiilor neguverna-
mentale ale romilor, programele organizaţiilor internaţionale şi ale donorilor,
a Strategiei Naţionale pentru Îmbunătăţirea Situaţiei Romilor şi a realizat in-
terviuri cu activişti romi. Astfel, interesele comune ale romilor sunt: „educaţia,
sănătatea, angajarea şi afacerile sociale inclusiv locuirea şi participarea poli-
tică”, dar menţionează şi „importanţa intereselor culturale şi a identităţii”19.
Încercarea lăudabilă a autorului conduce la generalizări care ridică semne de
întrebare asupra întregului demers intelectual de a răspunde întrebării : cine
vorbeşte în numele romilor.
2.2. Categorizări
Romii nu constituie un grup eterogen, stratificarea socială în rândul romi-
lor fiind studiată de diverşi antropologi şi sociologi. Unii dintre aceştia indică
existenţa unei multitudini de sub-grupuri de romi, ajungându-se chiar la 40
de sub-grupuri sau neamuri20. Burtea arată limitele abordării problematicii
romilor prin prisma acestor subgrupuri datorită faptului în prezent „nea-
mul tradiţional nu pare să mai constituie un fapt foarte viu de conştiinţă pen-
tru o mare parte a populaţiei de romi”21. Mai mult, unii dintre cei care se decla-
ră ca fiind romi nu au caracteristici fizice care să îi diferenţieze de alţi indivizi
care nu sunt romi.
Diversitatea comunităţilor de romi este analizată în cercetările sociologice,
structurând-o pe cinci nivele etnice diferite22:
a) Romi care au toate caracteristicile tradiţionale şi care se autoidentifică
în toate circumstanţele (oficiale, administrative şi informale);
b) Romi care arată toate caracteristicile etnice tradiţionale şi care sunt, de
asemenea, identificaţi ca romi de către ceilalţi care le văd stilul de viaţă,
dar care nu se autoidentifică în circumstanţe oficial-administrative;
18 Ibidem, p.288.
19 Aidan McGarry, Who Speaks for Roma: Political Represantation of a Transnational Minority
Community, New York, The Continuum International Publishing Group, 2010, p.85.
20 Vasile Burtea, Rromii în sincronia şi diacronia populaţiilor de contact, Bucureşti, Edit.
Lumina Lex, 2002.
21 Ibidem, p.52.
22 C. Zamfir, E. Zamfir, Op.cit., p.57.
ROM SAU ŢIGAN
206
c) Romi “modernizaţi” care şi-au schimbat stilul de viaţă în sensul moder-
nizării şi care nu mai prezintă indicii vizibile ale modului tradiţional de
viaţă, care se autoidentifică ei înşişi ca romi, atât în contexte formale,
cât şi informale şi care sunt identificaţi de ceilalţi ca romi în virtutea
propriei identificări (activiştii romi, oameni de cultură, oameni de afa-
ceri romi etc.);
d) Romi „modernizaţi” care tind să nu se mai autoidentifice ca romi, sau o
fac în mod fluctuant şi pe care ceilalţi îi pot sau nu identifica ca romi;
e) „Foşti Romi” care s-au integrat în populaţia majoritară până la dispari-
ţia trăsăturilor distinctive, care au renunţat chiar pentru ei înşişi la au-
toidentificarea ca romi.
Astfel, în viziunea acestor autori, romii modernizaţi (categoria d – care tind
să nu se mai identifice ca romi) şi romii integraţi în populaţia majoritară (cate-
goria e) nu mai pot fi cu adevărat consideraţi ca membri ai comunităţii romi-
lor, problemele specifice comunităţilor de romi nefiindu-le neapărat familiare.
Această trasare a limitelor comunităţii poate avea consecinţe asupra politici-
lor faţă de romi, parte dintre aceştia nefiind incluşi.
Abraham, Bădescu şi Chelcea realizează o categorizare a romilor în func-
ţie de tradiţiile istorice, populaţia cu care s-a aculturat şi neamuri, împărţind
romii în trei categorii: (1) tradiţionali nomazi (corturari, lăieţi) care se acul-
turează cu românii, maghiarii şi turcii, iar după ocupaţiile tradiţionale ar fi
căldărarii, ursarii, aurarii, cositorarii; (2) tradiţionali sedentari (vătraşi) care
se aculturează cu românii, maghiarii şi turcii, iar după ocupaţiile tradiţiona-
le ar fi fierari, agricultori şi cocalari; (3) rudari sau băieşii în Transilvania23.
După propriile declaraţii, romii s-ar împărţi în 28 de neamuri, cu menţiunea
că „neamul nu mai este un element de conştiinţă viu pentru o bună parte a
populaţiei de romi“24.
Lev Tcherenkov şi Stephane Laederich concep identitatea romilor ca un
dat imutabil, primordial, bazată pe tradiţii, legi şi obiceiuri pe care le analizea-
ză sistematic. Autorii încadrează diverse grupuri ca fiind romi şi tratează mai
degrabă în mod unitar ceea ce ei numesc a fi romi25.
Într-o încercare de analiză a modului cum sunt definiţi romii, Peter Verme-
ersch26 împarte discursul despre cum sunt definiţi romii în mediul academic
în trei categorii: (1) o diasporă istorică cu rădăcini istorice în nordul Indiei; (2)
23 D. Abraham, I. Bădescu, S. Chelcea, Op.cit., p.408.
24 Ibidem, p.415-425.
25 Lew Tcherenkov, Stephane Laederich, The Rroma, Basel, Schwabe, 2004.
26 Peter Vermeersch, Roma and the Politics of Ethnicity in Central Europe: A Comparative
Study of ethnic minority mobilisation in the Czech Republic, Hungary and Slovakia in the
199 0 s, teză doctorală nepublicată, Catholic University of Leuven, 2002, p.10-14.
207
IdentItatea romanI. dIscurs, organIzare şI proIect polItIc
un grup cu o cultură şi still de viaţă propriu, nomadism, practici culturale co-
mune şi o concepţie despre lume inspirată de Romanipe; şi (3) neam, grup sau
rasă în care membrii sunt înrudiţi.
După această trecere în revistă sumară a discursului despre romi în me-
diul academic întrebarea care se pune este dacă se poate ajunge la o definiţie
obiectivă a romilor? Szelenyi şi Ladanyi27 arată că în recensăminte şi în cerce-
tări numărul romilor depinde de cine anume îi identifică pe subiecţi. Ei ana-
lizează trei tipuri de clasificări ale romilor: autoidentificarea subiecţilor, cla-
sificarea făcută de experţi care vin în contact cu romii, clasificarea făcută de
intervievatori în cercetări ştiinţifice sau comerciale, arătând că toate cele trei
clasificări sunt „reale”. Consistenţa sau inconsistenţa celor trei clasificări dau
măsura fluidităţii limitelor etnicităţii şi arată diferenţele în definirea romilor.
Cu cât gradul de segregare rezidenţială este mai mare, cu atât gradul de su-
prapunere dintre cercurile concentrice ale celor care se autoidentifică şi cei
identificaţi de către intervievatori. Acest lucru arată că segregarea rezidenţi-
ală este unul dintre mecanismele de identificare a romilor. Sărăcia este un alt
mecanism. Prin urmare, obiectivitatea procesului este chestionabilă, definiţia
putând fi manipulată astfel încât să servească interesele celui care face clasifi-
carea sau să reflecte viziunea despre romi a acestuia.
2.3. Memorie colectivă şi experienţa deportărilor
Un aspect important al identităţii romilor îl reprezintă memoriile împărta-
şite privind evenimente din trecut. Holocaustul şi experienţa deportării a mar-
cat profund nu doar pe cei care au avut direct de suferit în urma lor, dar şi
mentalul colectiv al romilor. În diverse zone ale României, chiar şi în acelea
care nu au fost sub jurisdicţia guvernului Antonescu, în mentalul colectiv al
romilor s-a păstrat teama de a fi trimişi pe mare cu vaporul de hârtie. Încerca-
rea de exterminare a romilor este păstrată însă şi în mentalul colectiv al majo-
ritarilor, în special în rândul adepţilor discursului extremist, apelul la măsurile
antonesciene făcând parte din arsenalul acestor grupări în rezolvarea proble-
melor romilor. Discursul academic despre experienţa romilor în cel de-al doi-
lea război mondial are aşadar o semnificaţie aparte.
Viorel Achim a realizat una dintre cele mai importante cercetări privind is-
toria romilor din România. Prin folosirea unei vaste bibliografii şi prin cerce-
tarea unor documente de arhivă, Achim prezintă istoria romilor de la sosirea
lor în principatele române până în zilele noastre. Unul din punctele atinse de
27 János Ladányi şi Iván Szelényi, Social Construction of Roma Ethnicity in Bulgaria, Hungary
and Romania During Market Transition, în „Review of Sociology”, Vol. 7 (2001), 2, p.79-89.
ROM SAU ŢIGAN
208
cercetător este experienţa deportării în Transnistria a romilor de către Guver-
nul Antonescu. Poziţia cercetătorului faţă de politicile pentru romi ale Guver-
nului Antonescu este ambiguă. Deşi concluzionează că „deportarea ţiganilor,
ca şi a evreilor, în Transnistria rămâne o măsură de ordin rasial”28, pe parcur-
sul întregului capitol dedicat politicilor Guvernului Antonescu faţă de romi,
Achim subliniază caracterul mai degrabă al indezirabilităţii sociale a depor-
rii romilor: „Ţiganii care nu au fost trecuţi în categoria celor consideraţi peri-
culoşi şi indezirabili, deci imensa lor majoritate, nu au fost afectaţi de politica
regimului Antonescu”29. Insistenţa pe caracterul social al deportărilor are trei
consecinţe importante: (1) eludează practicile care au condus la deportarea
romilor care nu intrau în această categorie, datorată abuzurilor jandarmeri-
ei sau cei care au căzut victime propagandei oficiale mincinoase privind îm-
proprietărirea cu pământ odată ajunşi în Transnistria – menţionaţi de altfel în
lucrare; (2) nu ia în considerare pericolul perceput de ceilalţi romi şi riscurile
iminente de a fi deportaţi la rândul lor, ţinând cont şi de declaraţiile lui Ion An-
tonescu privind necesitatea unei purificări etnice; şi (3) riscă să reproducă dis-
cursul oficial al autorităţilor din acea perioadă faţă de romi.
Ambiguităţile cercetătorului sunt legate de alte două aspecte: cel privind
numărul victimelor şi comparaţia deportărilor cu experienţa lagărelor de ex-
terminare nazistă. În privinţa numărului, Achim, pe baza documentelor de ar-
hivă a Jandarmeriei, oferă ca cifră 25.000 de romi deportaţi, sugerând că ci-
fra avansată de Comisia română pentru victimele de război de 36.000 de romi
deportaţi este exagerată. Cu toate acestea, aceeaşi sursă – arhiva Jandarmeri-
ei – nu mai este credibilă atunci când este vorba despre numărul celor întorşi
în ţară, numărul oferit fiind de 6.000. Cercetătorul estimează însă, fără a oferi
nici un argument în sprijinul afirmaţiei, „că aproximativ jumătate din cei cca
25.000 de ţigani din România care au fost deportaţi în Transnistria şi-au găsit
moartea acolo30.
În ceea ce priveşte comparaţia experienţei deportării cu cea a lagărelor de
exterminare naziste, Achim face clar că „în ciuda unor asemănări, nu se poate
pune semnul egalităţii între deportarea în Transnistria şi lagărele de extermi-
nare naziste sau execuţiile în masă din Polonia şi alte teritorii ocupate, cărora
le-au căzut victime un mare număr de ţigani”31. Afirmaţia poate fi conside-
rată ca neavenită, importanţa semnificaţiei a ceea ce a fost definit mai târziu
28 Viorel Achim, Ţiganii în istoria României, Bucureşti, Edit. Enciclopedică, 1998, p.153.
29 Ibidem, p.138.
30 Ibidem, p.146 -147.
31 Ibidem, p.152.
209
IdentItatea romanI. dIscurs, organIzare şI proIect polItIc
Holocaust, constând nu în numărul victimelor şi nici măcar a formelor în care
acestea şi-au găsit sfârşitul, ci în caracterul eliminării victimelor.
Lucian Nastasă, în introducerea la un volum de documente privind romii
în România interbelică, exprimă puncte de vedere mai clare privind caracte-
rul social al deportărilor, reproducând discursul autorităţilor privitoare la de-
portări. „Aşadar, ‘problema ţiganilor’ nu apare ca una strict rasială, ca în ca-
zul evreilor, întărită de legi şi prevederi discriminatorii pe temeiul etnicităţii, ci
în primul rând ca o chestiune de apărare a ordinii publice şi asanare morală,
prin impunerea ‘cultului muncii’”.32 Ceea ce pare a ignora Nastasă este carac-
terul etnic şi rasial al deportărilor, cei deportaţi fiind mai întâi romii nomazi şi
apoi romii percepuţi ca fiind periculoşi. Nu au fost deportaţi alţi indivizi perce-
puţi ca periculoşi sau cu antecentende penale. Deportările nu au avut un ca-
racter individual, ci deportaţi au fost şi membrii familiilor lor, în sensul extins
de familie, aspect semnalat şi de autor33. Mai mult, numeroasele abuzuri sem-
nalate de petiţionari, precum şi încapacitatea birocraţiei de a prelucra volu-
mul de date culese prin recensământ sunt doar alte câteva din obiecţiile care
pot fi ridicate faţă de justificarea deportărilor de către autorităţi, precum şi de
către autor. Caracterul criminal al deportărilor este de asemenea negat de că-
tre Nastasă: „În privinţa ţiganilor deportaţi la est de Nistru nu se cunoaşte şi
nu a fost reclamat până acum nici măcar un singur caz de asasinat comis de
autorităţile de ordine sau militare româneşti şi germane, ca să nu mai vorbim
de un pogrom sau masacru”34. Limitele de spaţiu impun doar o analiză suma-
a discursului lui Lucian Nastasă. Ceea ce este de asemenea important de
semnalat este că publicaţia a fost susţinută de Centrul de Resurse pentru Di-
versitate Etnoculturală, o organizaţie membră a Soros Open Network, care în
general a promovat un discurs incluziv în privinţa minorităţilor naţionale şi a
romilor în particular. Mai mult, opţiunea pentru denumirea de ţigani în loc de
cea de rom reprezintă o altă distanţare faţă de discursul inclusiv faţă de romi,
explicată de autor şi prin „faptul că sintagma ‘Romii din România’ poartă cu
sine o expresie verbală mult prea rezonantă”35.
32 Lucian Nastasă, Studiu introductiv, în Lucian Nasta şi Andrea Varga (editori),
Minorităţi Etnoculturale Mărturii Documentare. Ţiganii din Romania (19191944), Cluj
Napoca, Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală, 2001, p.19.
33 Ibidem, p.20.
34 Ibidem, p.18.
35 Ibidem, p.26.
ROM SAU ŢIGAN
210
2.4. Discursul faţă de romi în politici publice
Statul, prin reprezentanţii săi, joacă un rol important în definirea identita-
ră a grupurilor etnice. Nivelul de complexitate al elaborării politicilor publice
necesită colectarea de date continuă pentru a măsura impactul, a permite re-
acţia celor cărora politicile se adresează şi a ajusta măsurile luate. Aşa cum
arată şi Brubaker, statul este un puternic „identificator” nu pentru că ar putea
crea identităţi, ci pentru că „el are resursele materiale şi simbolice de a impu-
ne categorii, scheme clasificatoare şi modalităţi de numărare sau de calculare
cu care birocraţii, judecătorii, profesorii şi doctorii trebuie să opereze şi la care
actorii nonstatali trebuie să se raporteze36.
În termeni de elaborare a politicilor publice, există cel puţin trei motive
pentru a justifica nevoia de definire a romilor:
cel mai important este estimarea costurilor şi măsurarea impactului po-
liticilor publice
elaborarea şi aplicarea măsurilor anti-discriminare care nu se pot baza
doar pe definirea clasică a etnicităţii, ci trebuie să includă percepţia dis-
criminatorului asupra celui discriminat
justificarea aplicării măsurilor pozitive sau a măsurilor afirmative.
Romii au fost recunoscuţi ca minoritate naţională37 în România imediat
după căderea comunismului prin includerea reprezentanţilor săi în Consiliul
Provizoriu de Uniune Naţională, prin declaraţiile liderilor FSN şi prin înregis-
trarea unor organizaţii ca reprezentând minoritatea romilor. De asemenea, re-
censămintele din 1992 şi cel din 2002 au inclus categoria „ţigani/romi” şi s-au
bazat pe autodeclararea subiecţilor. Prin urmare, romii au beneficiat de poli-
ticile generale faţă de minorităţile naţionale din România – posibilitatea orga-
nizaţiilor neguvernamentale ale romilor de a se înscrie în alegeri, reprezentare
în Parlament, reprezentare în Consiliul Minorităţilor Naţionale, alocaţii guver-
namentale anuale, beneficiari ai unor proiecte adresate minorităţilor naţiona-
le. După 1996, în special în cadrul procesului de aderare la Uniunea Europea-
nă, au fost adoptate politici publice adresate exclusiv romilor, cel mai impor-
tant document fiind Strategia Naţională pentru romi.
Etnicitatea joacă un rol important în procesul de elaborare a politicilor pu-
blice faţă de romi în România, însă nu din cauza motivelor elaborate mai sus.
36 W.R. Brubaker, Op.cit., p.43.
37 România nu are o lege care să recunoască sau să def inească minorităţile naţionale.
Acest fapt este făcut însă prin practica de zi cu zi şi prin tratatele internaţionale. Un
exemplu ar fi declaraţia făcută de România sub Convenţia-Cadru privind Protecţia
Minorităţilor Naţionale.
211
IdentItatea romanI. dIscurs, organIzare şI proIect polItIc
Datorită posibilelor confuzii între romi şi denumirea ţării, Guvernul României
şi reprezentanţii autorităţilor în afară au încercat să impună anumiţi termeni.
Acest complex identitar a fost exprimat în scris în cel puţin două memoran-
dumuri emise de Ministerul Afacerilor Externe şi aprobate de Primul Ministru.
Memorandumul H (03)/169 al Ministerului Afacerilor Externe din 31 ianurie
1995 solicita tuturor instituţiilor statului folosirea cuvântului ţigan în dauna
celui de rom în referirea la minoritatea romilor, pentru a evita confuziile dintre
romi şi România. A durat patru ani pentru ca Ministerul de Externe să suspen-
de acel memorandum şi să adopte o poziţie reconciliantă: folosirea atât a de-
nominării de rom, cât şi cea de ţigan prin Memorandumul D2/1094 al Minis-
terului Afacerilor Externe aprobat de Premierul Mugur Isărescu..
Tema confuziei romi-români intervine în discursul guvernamental şi după
accederea României în Uniunea Europeană, determinată fiind de migraţia ro-
milor în alte ţări ale UE. În august 2009, Ministerul Afacerilor Externe a emis o
notă38, aprobată de către Primul Ministru, care se referea la influenţa migraţiei
romilor asupra imaginii României. În ciuda intenţiilor formale ale guvernului
de a plasa migraţia romilor în contextul mai larg al migraţiei, documentul nu
lasă nici o urmă de îndoială, tratează în fapt migraţia romilor. Migraţia romilor
este percepută de autorităţile române ca având o influenţă negativă asupra
„imaginii externe” a ţării, legând migraţia romilor de criminalitate. Analizând
documentul, se poate afirma fără dubii că principala îngrijorare a Guvernului
României este imaginea ţării, documentul făcând referire la acest aspect de nu
mai puţin de şapte ori!
Adesea, oficiali importanţi ai statului român au fost acuzaţi de către orga-
nizaţiile de romi şi cele ale drepturile omului au făcut declaraţii rasiste la
adresa romilor. Iată câteva exemple: în martie 2000, la întoarcerea de la reu-
niunea Consiliului de Accedere a României la Uniunea Europeană, Petre Ro-
man, ministrul de externe de atunci, a afirmat, conform unor relatări, că gu-
vernul are obligaţia „să protejeze [pe cei] 23 de milioane de români împotriva
celor câteva mii de ţigani”, care împiedică scoaterea ţării de pe lista neagră a
vizelor Uniunii Europene39. În 2 noiembrie 2007, Adrian Cioroianu, ministrul
Afacerilor Externe la acea dată, a sugerat deportarea celor care comit infracţi-
uni peste graniţe în deşertul egiptean, reacţie provocată de discursul antirom
38 NOTA privind implicaţiile prezenţei cetăţenilor români stabiliţi ilegal pe teritoriul altor
state europene asupra imaginii externe a României şi asupra relaţiilor bilaterale cu statele
respective. Documentul a fost emis de Ministerul Afacerilor Externe având nr. C2-
1/3316 şi a fost înregistrat la Cancelaria Primului Ministru cu nr.5/6380/04.09.2009.
39 Ştirile Radio Europa Liberă/Radio Libertatea, 23 martie 2000.
ROM SAU ŢIGAN
212
din Italia determinat de crima comisă de un cetăţean român de etnie romă40.
În 11 februarie 2010, un alt ministru al Afacerilor Externe, Teodor Baconschi,
a emis un comunicat de presă care conţinea afirmaţii catalogate drept rasis-
te de către organizaţiile de apărare a drepturilor omului, făcând legătura între
infracţionalitate şi romi41. Asemenea declaraţii au fost făcute şi de primul mi-
nistru sau de preşedintele României. Astfel, legătura dintre etnia romilor şi in-
fracţionalitate a făcut-o şi Călin Popescu-Tăriceanu în 2007, prim-ministru la
aceea vreme, într-un comentariu legat de combaterea infracţionalităţii în Ita-
lia.42 În acelaşi an, preşedintele Băsescu a fost surprins într-o înregistrare pri-
vată adresându-se unei jurnaliste cu apelative considerate rasiste şi sexiste de
către organizaţii de apărare a drepturile omului43.
Tranşarea acestor dispute a fost încercată în anul 2010, când deputatul Sil-
viu Prigoană a propus un proiect prin care denumirea folosită faţă de minori-
tatea romilor să fie cea de ţigan. Proiectul a fost avizat de Guvern, iar Acade-
mia Română a emis un punct de vedere care susţinea initiaţiva. Senatul Ro-
mâniei a aprobat proiectul de lege, acesta fiind în cele din urmă respins de că-
tre Camera Deputaţilor. Aceste demersuri au fost făcute fără consultarea nici
unui actor social rom care benefcia de o anumită notorietate. Preşedintele Ro-
mâniei a avut de asemenea o poziţie ambivalentă, iniţial făcând declaraţii în
favoarea denominării minorităţii cu termenul ţigan, pentru ca în final să afir-
me că nu ar putea semna o asemenea iniţiativă.
Una din instituţiile statului cu un impact semnificativ asupra discursului
public despre romi este poliţia. Poliţia a jucat un rol important în asocierea
criminalităţii cu etnia romă. Acest fapt s-a produs prin indicarea etniei celor
40 Pentru afirmaţiile ministrului Cioroianu a se vedea articolul semnat de Raluca Ioniţă,
Cioabă condamnă declaraţia lui Cioroianu despre mutarea romilor în deşertul egiptean, în
ziarul „România Liberă” din 5 noiembrie 2007, disponibil la http://stiri.rol.ro/content/
view/90491/2/ (accesat la data de 23 aprilie 2012).
41 Comunicat de presă al Centrului de Resurse Juridice şi al Alianţei Civice a Romilor
din România, Discurs diplomatic cu conţinut rasist: Organizaţiile antidiscriminare cer
demisia Ministrului Baconschi, Bucureşti, 16 februarie 2010.
42 În data de 30 mai 2007, în cadrul unei reuniuni a PNL la Braşov, Călin Popescu Tăriceanu,
vorbind despre situaţia migraţiei, a declarat: „Este vorba despre numărul de români, de
cetăţeni români, atenţie, de cetăţeni români de etnie romă care constituie un grup de
multe ori cu caracteristici infracţionale deosebit de periculoase care se înmulţeşte la
Roma”. În acelaşi context, el a mai sugerat că romii „comit toate infracţiunile posibile, de
la tâlhărie şi prostituţie până la jafuri organizate şi trafic de droguri”. A se vedea Romani
Criss Newsletter mai-august 2007, disponibil pe site-ul http://www.romanicriss.org/
43 În ziua de 19 mai 2007, Preşedintele Băsescu s-a adresat unei jurnaliste: „Măi, păsărică,
tu nu ai treabă azi?” iar mai apoi comentând în privat „cât de agresivă era ţiganca asta
împuţită”. A se vedea Romani Criss Newsletter mai-august 2007, disponibil pe site-ul
http://www.romanicriss.org/
213
IdentItatea romanI. dIscurs, organIzare şI proIect polItIc
suspectaţi de anumite infracţiuni, prin prezentarea de statistici asupra crimi-
nalităţii în care doar în cazul romilor era menţionată etnia44, cât şi prin discur-
sul unor persoane aflate în vârful ierarhiei instituţiei45. Acest discurs a legiti-
mat descinderi ale poliţiei în comunităţile de romi şi folosirea forţei în acţiu-
nile poliţiei46.
2.5. Opinia publica şi romii
Opinia publică şi credinţele populare despre romi au influenţat atât iden-
titatea romilor, cât şi implementarea politicilor faţă de romi. Modul cum sunt
percepuţi romii de către ceilalţi membri ai societăţii, cum sunt categorizaţi şi
definiţi de către aceştia joacă un rol critic în producerea şi reproducerea iden-
tităţii sociale şi etnice a romilor. Percepţia negativă a romilor este larg răspân-
dită în societate. Datele dintr-o cercetare realizată în 2010, care compară re-
zultatele şi dintr-o cercetare realizată anterior, indică o consistenţă în descri-
erea negativă a romilor. Astfel, primele trei caracteristici asociate romilor de
către respondenţi, toate cu valori de peste 40% în ambele cercetări, sunt: hoţi,
leneşi şi murdari. Urmează o caracteristică neutră – uniţi cu valori variind
de la 18 la 26%, iar apoi o altă serie de caracteristici negative delăsători, îna-
poiaţi, ipocriţi. De asemenea, romii sunt definiţi prin obiceiuri (50%), cultură
(38%), vorbirea limbii romani (37%), ereditate (33%), limbă maternă (32%),
ocupaţie (29%), autodefinire (26%) şi culoare (16%). Aceste atribute identitare
nu depind însă de etnia respondentului, aşa cum arată Tarnovschi în studiul
său pe datele din Barometrul Relaţiilor Etnice din 2002, atât românii, cât şi
maghiarii atribuind romilor aceleaşi caracteristici negative: hoţi, leneşi, mur-
dari şi înapoiaţi.
44 Pe parcursul anilor 90, statisticile privind criminalitatea romilor erau o practică curentă
în activitatea poliţiei. După anul 2000 această practică a încetat. Pentru o imagine clară
a asocierii romilor cu criminalitatea a se vedea Raportul Departamentului Poliţiei din
iulie 1991, prezentat în raportul Human Rights Watch, Destroying Ethnic Identity: The
Persecution of Gypsies in Romania, New York, septembrie 1991, p.120-122.
45 De exemplu, interviul Generalui Dănescu, şeful Poliţiei Române (Human Rights Watch,
op.cit., p.93) sau cartea generalului Ion Pitulescu, Al treilea război mondial: Crima
organizată, Bucureşti, Edit. Naţional, 1996, sau Tudor Amza, Ţiganii: necunoscuţii de
lângă noi, Bucureşti, Edit. Atlas-Lex, 1996.
46 Pentru descrierea câtorva dintre raziile poliţiei în comunităţile de romi a se vedea
rapoartele European Roma Rights Center privitoare la România. Furie în zori, raportul
publicat în 1996, leagă raidurile poliţiei de încercarea de a-i proteja pe romi de posibilele
represalii ale majoritarilor ca urmare a infracţiunilor comise de romi (European Roma
Rights Center, Furie in zori: Violenţa împotriva rromilor din România, Budapesta, 1996).
ROM SAU ŢIGAN
214
Aceste opinii negative contrastează puternic cu imaginea idilică a romilor
ca expresie a unui spirit liber exemplificat prin romi călători, cântând, dan-
sând şi înveselind peisajul social. Această dualitate a imaginii romilor este
unul din paradoxurile identitare romani: imaginea idilică contrastează puter-
nic cu stereotipurile şi discursul public despre romi, acesta din urmă având un
rol hegemonic în relaţiile sociale şi impunerea unei identităţi stigmatizante.
Anti-ţigănismul reprezintă o „ideologie care a justificat persecuţia de se-
cole a romilor”47, ca „un instrument de stigmatizare a cărui intenţie nu este
observe şi înţeleagă circumstanţele ‘celuilalt’, ci de a găsi elemente de
identificare care legitimează separarea şi alte acţiuni discriminatorii împotri-
va ‘celorlalţi’”48. Anti-ţigănismul este o moştenire culturală europeană dato-
rită transmiterii ei din generaţie în generaţie49. Conform lui Thelen, anti-ţigă-
nismul ca termen a apărut în anii ‘80 în Franţa şi mai apoi în Germania, im-
punându-se datorită activităţilor organizaţiilor romilor50. Practic, anti-ţigănis-
mul, întâlnit şi sub denumirea anti-gypsyism51, este o formă de rasism împo-
triva romilor, incluzând prejudecăţi şi stereotipuri faţă de romi, culminând cu
intenţiile exterminatoare ale nazismului.
Anti-ţigănismul se manifestă pe trei paliere: imaginar, discurs şi practică.
Această distincţie este importantă din punct de vedere analitic. La nivel ima-
ginar, romii sunt portretizaţi negativ şi această imagine persistă de secole, fi-
ind produsă şi reprodusă chiar şi în acele ţări unde romii nu reprezintă o po-
pulaţie semnificativă numeric. Din acest punct de vedere, unii activişti romi
văd în anti-ţigănism un cod de comportament al culturii europene. La nivelul
47 Wolfgang Wippermann, What is Antiziganism, lucrare prezentată în cadrul celei de a
doua conferinţe internaţionale privind anti-ţigănismul, organizată de Universitatea
din Hamburg, 8-9 octombrie 2005, disponibi la http://www.ezaf.org/down/
IIIAZK18.pdf, p.3.
48 Marko Knudsen, The Evil Reality of Antiziganism, lucrare prezentată în cadrul celei de
a doua conferinţe internaţionale privind anti-ţigănismul, organizată de Universitatea
din Hamburg, 8-9 octombrie 2005, disponibi la http://www.ezaf.org/down/
IIIAZK20.pdf, p.2.
49 Ibidem.
50 Peter Thelen, Roma Policy: The Long Walk Towards Political Par ticipation, în Peter Thelen
(ed.), Roma in Europe: from Social Exclusion to Active Participation, Skopje, Friederich
Ebert Stiftung, 2005, p.22.
51 Există unii cercetători care nu sunt de acord cu termenul de anti-gypsyism, termenul
„Gypsy” provenind din limba engleză ca derivat din „Egyptian” . Prin urmare, Gypsy nu
reflectă întreaga încărcătură negativă a termenului ţigan şi a cuvintelor similare din
ţările Europei Centrale şi Estice. Gypsy este asimilat mai degrabă stilului de viaţă nomad
şi exoticismului romilor, în timp ce termenul ţigan are o încărcătură semantică negativă
profundă, legată în mod direct de statutul social subordonat al romilor, uneori chiar sub-
uman. Autorul susţine această distincţie.
215
IdentItatea romanI. dIscurs, organIzare şI proIect polItIc
discursului, zicalele, bancurile sau anumite stereotipuri profund rasiste sunt
acceptate ca atare de către societate fără a chestiona originea şi impactul so-
cial al acestora52. Educaţia anti-rasistă nu este o componentă educaţională
în societatea românească sau în cele din Europa Centrală şi de Est, adesea ea
fiind confundată cu corectitudinea politică. La nivelul practicii, romii au fost
ţinta unor acţiuni începând cu conflicte interetnice sau acţiuni „soft” de dis-
criminare prin mecanisme sociale subtile. Multe din aceste acţiuni, în special
cele violente, au un grad de susţinere scăzut şi, datorită organizaţiilor interna-
ţionale şi a organizaţiilor pentru drepturile omului, asemenea practici au fost
condamanate şi nu sunt susţinute oficial.
Un important aspect al identităţii etnice este modul cum aceasta este co-
municată în spaţiul public53. Din acest punct de vedere rolul mass media este
unul important în producerea şi reproducerea identităţii romilor. Discursul
despre romi este unul preponderent negativ atât în ce priveşte asocierea unor
calificative negative cu etnicitatea anumitor personae, cât şi în descrierea exo-
ticistă a unor practici din anumite comunităţi de romi. Menţionarea aparte-
nenţei etnice este selectivă, în cazul celor suspecţi de fapte antisociale menţio-
nându-se în general etnia, în cazurile unor personaje pozitive, acest fapt fiind
omis. Impactul social larg al televiziunii şi portretizarea romilor reproduc anu-
mite stereotipuri şi prejudecăţi existente în mentalul colectiv. Adesea, crimina-
litatea este portretizată ca făcând parte din bagajul genetic al romilor. O iniţia-
tivă demnă de semnalat a fost cea a Jurnalului Naţional din anul 2002, care a
propus strângerea de semnături pentru o iniţiativă legislativă care să statueze
denumirea de ţigan şi nu cea de rom.
2.6. Critica discursului identitar al romilor
Cea dintâi şi cea mai importantă critică a discursului romilor despre ei în-
şişi este legată de accesul limitat la informaţii şi surse pe această temă. Cu ex-
cepţia câtorva articole semnate de Nicolae Gheorghe, a câtorva texte scrise de
Delia Grigore, a cărţii lui Vasile Burtea privind stratificarea internă a romilor,
precum şi a unor texte şi publicaţii coordonate de Vasile Ionescu, cercetăto-
rul interesat de discursul identitar al romilor va găsi puţine surse pentru ana-
liză. Din acest punct de vedere, autorul îşi bazează opiniile pe experienţa de
52 Anti-ţigănismul are un caracter dezumanizant, romii fiind adesea prezentaţi ca ne-
oameni. Două zicale sunt elocvente în acest sens: „Ţiganul nu e om nici în ziua de
Paşte” sau “Nici răchita nu e pom, nici ţiganul nu e om”.
53 Thomas Hylland Eriksen, Ethnicity and Nationalism (anthropological perspectives),
London, Pluto Press, 1993.
ROM SAU ŢIGAN
216
implicare directă pentru mai bine de 15 ani în activismul rom, pe dezbaterile
pe diverse teme identitare şi discuţii personale cu activişti romi.
Identitatea este rezultatul relaţiei dintre cum se percepe subiectul (defini-
re internă)54 şi cum este perceput subiectul de către Celălalt (definire externă).
Din acest punct de vedere, există un dezechilibru în raportul privind definirea
internă şi externă a romilor. Activiştii romi au fost deficitari în definirea unei
ideologii identitare şi promovarea intensă a acestei ideologii în spaţiul public.
În general, identitatea etnică creată de Celălalt este în mare parte negativă,
însă identitatea etnică autodefinită trebuie fie puternică, dominată de un
narcisism identitar bazat pe elemente proprii care sunt mereu aduse în discur-
sul public de către lideri.55
Activiştii romi provenind din comunităţi tradiţionale definesc romii în sens
restrictiv: romi sunt aceia care vorbesc romanes şi trăiesc conform romanipe-
ului. Activiştii romi modernişti sau intelectuali definesc romii în sens mai larg,
ca fiind cei care îşi asumă public statutul de rom. Cu toate acestea, culoarea
pielii, capacitatea de a vorbi romanes şi alte carcateristici fac parte din reper-
toriul evaluativ al apartenenţei etnice atunci când un nou actor apare în spa-
ţiul public. În fapt, lupta pentru autenticitate, reprezintă adesea o competiţie
între activiştii romi, competiţie determinată de legitimitatea scăzută a activiş-
tilor romi în general. Multe energii sunt consumate în această dispută, percep-
ţia din exterior fiind mai degrabă de competiţie între neamuri, clanuri şi con-
firmând stereotipurile şi prejudecăţile faţă de romi. Pentru ceilalţi, înţelegerea
a cine este rom şi cine nu aparţine minorităţii este mult mai clară : toţi sunt
ţigani. Cu toate acestea, neclaritatea delimitării limitelor grupului etnic poate
fi şi adesea este manipulată de autorităţi pentru a exclude anumite grupuri de
militanţi romi şi a obţine rezultatele dorite.
Într-o cercetare realizată de autor în 2009 prin aplicarea unui chestionar
unui număr de 32 de organizaţii neguvernamentale ale romilor din România,
un set de întrebări au vizat definirea identitară a romilor. Au fost realizate dea-
semenea 10 interviuri cu activişti romi şi ne-romi. Rezultatele indică faptul că
liderilor organizaţiilor romilor le-a fost dificil să definească caracteristicile care
stau la bază categorizării unei persoane ca aparţinând etniei romilor. Toate
organizaţiile au indicat asumarea publică a identităţii ca un criteriu ca o per-
soană să fie categorizată ca aparţinând etniei, chiar dacă în scris s-au pronun-
ţat ca fiind adepţii unei perspective primordialiste asupra identităţii romani,
54 Conform datelor cercetărilor se pare că limba, îmbrăcămintea şi aspectele fizice,
inclusiv culoarea pielii, sunt elemente def initorii printre romi.
55 Autorul aduce mulţumiri Danielei Tarnovschi pentru sugestiile şi ideile din acest
paragraf.
217
IdentItatea romanI. dIscurs, organIzare şI proIect polItIc
cum este cazul Deliei Grigore56. Alţi respondenţi au mai indicat: cunoaşterea
limbii romani, portul, respectarea obiceiurilor şi tradiţiei, respectarea romani-
pe-ului, zona de locuire, culoarea şi modul de a vorbi. Se poate observa lipsa
unui consens asupra elementelor identitare care stau la baza definirii limite-
lor grupului etnic.
Confuzia în privinţa definirii limitelor grupului etnic are şi alte consecin-
ţe. Mai întâi, determină o inconsistenţă în privinţa numărului romilor. Ade-
sea, activiştii romi tradiţionali oferă cifre de ordinul milioanelor asupra romi-
lor care trăiesc în România, deşi dacă cineva ar calcula acesta după definiţia
restrictivă a cine este rom, nu ar exista în fapt decât câteva zeci de mii. Activiş-
tii romi modernişti, deşi promovează autoidentificarea ca metodă de aparte-
nenţă la grup, refuză datele recensămintelor realizate pe baza acestei metode.
Dilema privind numărul romilor şi lipsa datelor în elaborarea politicilor publi-
ce este întreţinută şi se datorează în bună măsură şi activiştilor romi.
O a două consecinţă a modului de definire a graniţelor grupului etnic este
capacitatea limitată a activiştilor romi de a oferi resurse simbolice celor care
nu îşi manifestă identitatea etnică în public. În discursul lor despre romi, acti-
viştii romi se referă cu precădere la romii săraci, comunităţile marginalizate şi
nu încearcă să mobilizeze şi pe acei romi care au atins un anumit statut social
dar care nu îşi declară deschis apartenenţa etnică sau nu se implică în activi-
tăţi sociale având ca ţintă romii. Există numeroase persoane care nu se regă-
sesc în modele promovate de sau în discursul activiştilor romi şi de aici diso-
cierea lor faţă de imaginea romilor în spaţiul public. Din păcate, activiştii romi
nu au o strategie de a atrage aceste resurse umane calificate, cu un capital so-
cial vast şi o imagine publică pozitivă, care la rândul lor ar putea servi drept
modele de reuşită personală pentru copii romi şi ar putea juca un rol semnifi-
cativ în mobilizarea romilor.
Conceptual şi juridic, romii nu s-au autodefinit de o manieră consistentă.
Aşa cum arată Ilona Klimova57 analizând documentele elaborate de organiza-
ţiile romilor la nivel internaţional, romii se definesc ca:
o naţiune răspândită pe întreg globul, ceea ce o face unică
o diaspora de origine indiană ai cărei membri au părăsit India cu aproa-
pe un mileniu în urmă
un grup rasial cu anumite legături culturale, lingvistice şi „genetice
56 Pentru viziunea primordialistă asupra identităţii romani a se vedea Delia Grigore,
Romanipenul: Fundamentele Identităţii Rromilor, document al proiectului Comenius
Dromesquere Euroskola, disponibil la www.dromesqere.net
57 Ilona Klimova-Alexander, The Romani Voice in World Politics: The United Nations and
NonState Actors, Aldershot, Ashgate Press, 2005, p.13-14.
ROM SAU ŢIGAN
218
popoare cunoscute sub diverse denominări ca Gypsy, Gitane, ţigani, etc
a căror istorie şi limbă sunt conectate cu India şi cu limbile originate în
sanscrită şi care în propria lor limbă se identifică ca şi romi, sinti sau ma-
nush
popoare denumite ca sinti, lovari, ashkari, chorichani, rumungre, vlach,
manush etc.
popoare de origine indiană
o populaţie etno-lingvistică legitimă
o naţiune distinctă unită de limbă romani, istorie, literatură, cultură şi
tradiţii
o naţiune non-teritorială de origine indiană.
Klimova indică totuşi că predominant în ultimii ani este folosit conceptul
de naţiune non-teritorială. În diverse alte articole romii au fost definiţi şi ca o
minoritate europeană sau minoritate transnaţională58. În diverse documente
romii au fost denumiţi ca şi minoritate etnică (Ungaria) sau minoritate naţio-
nală (România, Cehia, Serbia, Bulgaria etc).
În România, predomiîn rândurile activiştilor romi viziunea că romii
sunt o naţiune, însă juridic utilizează statutul de minoritate naţională (sic!).
Printre cei mai cunoscuţi susţinători ai ideii de naţiune sunt Florin Cioabă,
Delia Grigore şi Vasile Ionescu. Confuziile conceptuale şi juridice în această
privinţă au rolul de a dilua mesajul activiştilor romi. Pe plan intern, deşi se
declară ca minoritate naţională, romii nu solicită în manieră similară ma-
ghiarilor drepturile minorităţilor prevăzute în documentele internaţionale
cum ar fi, utilizarea limbii materne în administraţie şi în educaţie. Pe plan
extern însă, solicitările de a fi recunoscuţi ca o naţiune, exprimate în special
prin intermediul organizaţiilor internaţionale ale romilor, nu sunt detaliate
în privinţa reprezentării şi a altor consecinţe politice cum ar fi autonomia,
reprezentarea în cadrul instituţiilor europene etc. Spre exemplu, singurul for
care la nivel teoretic ar asigura un nivel de reprezentare romilor din Europa,
este European Roma and Traveler Forum (ERTF). În ciuda potenţialului ERTF
de a fi vocea naţiunii romilor, participarea în alegerile şi activităţile acestui
for este foarte scăzută, alegerile şi activităţile fiind dominate în România de
reprezentanţii Partidei Romilor.
Un important element de analizat este discursul predominant din rândul
organizaţiilor şi activiştilor romi. Majoritatea acestora au adoptat, influenţa
donorilor fiind un factor important în acest proces, un discurs de drepturile
58 Jean-Pierre Liegeois, Nicolae Gheorghe, Roma/Gypsies: A European Minority, Londra,
Minority Rights Group, 1995.
219
IdentItatea romanI. dIscurs, organIzare şI proIect polItIc
omului. În timp ce un asemenea discurs ajută la descrierea situaţiei romilor
şi încadrarea problematicii romilor într-un context ideologic coerent, discur-
sul de drepturile omului nu poate crea o identitate etnică. Mai degrabă decât
să producă o stimă de sine pozitivă, un discurs de drepturile omului accentu-
ează victimizarea celor în cauză. Un alt aspect negativ al discursului de drep-
turile omului este faptul că el nu generează încredere între organizaţii şi indi-
vizi, membrii comunităţii fiind percepuţi ca şi clienţi şi nu ca şi constituentă
(constituency).59
Mai mult, activiştii romi au fost selectivi în utilizarea discursului de drep-
turile omului. Ei s-au focusat pe acele teme care răspundeau mai bine intere-
selor proprii – cum ar fi agenda donorului – fără a lua în considerare aspec-
tele pe care majoritarii le considerau importante în relaţiile cu romii. Activiş-
tii romi au refuzat să abordeze teme cum ar fi infracţionalitatea în rândul ro-
milor, căsătoriile timpurii şi egalitatea de gen în cadrul comunităţilor, traficul
de persoane şi prostituţia, cerşetoria, traficul şi utilizarea de droguri, violenţa
domestică, egalitatea rom-gadje în concepţia romilor precum şi discuţii asu-
pra compatibilităţilor valorilor tradiţionale cu cele ale unei societăţi democra-
tice. Această atitudine selectivă şi manipularea corectitudinii politice pentru
a evita anumite teme sensibile au contribuit la dezvoltarea anti-ţigănismului,
a unui discurs extremist şi la apariţia şi succesul organizaţiilor cu un discurs
puternic anti-rom.
3. Identitatea romani ca o identitate politică
Analizând modul de reproducere al identităţii romilor, Ian Hancock vor-
beşte despre lupta pentru controlul asupra identităţii romani pe care acti-
viştii romi trebuie să o dea60. În acest moment, discursul public despre romi
este produs, reprodus şi promovat cu precădere de media şi de cercurile aca-
demice61 .
59 Iulius Rostas, The Romani movement in Romania: institutionalization and (de)mobilization,
în Nidhi Trehan şi Nando Sigona (ed.), Romani Politics in Contemporary Europe: poverty,
neoliberalism, and ethnic mobilisation, Londra, Palgrave Macmillan, 2009, p.181.
60 Ian Hancock, The struggle for control of Romani Identity, în „Transitions”, Vol. 4, No. 4,
September 1997.
61 Pentru o analiză a influenţei cercurilor academice asupra identităţii romilor şi
asupra politicilor faţă de romi în România, Ungaria şi Cehia. Vezi Iulius Rostas, Post
Communism and Ethnic Minorities: Policies towards Roma in Czech Republic, Hungary and
România, teză de Masterat susţinută la Universitatea Central Europeană, Budapesta
2001, text nepublicat.
ROM SAU ŢIGAN
220
Dough McAdam62, studiind mişcarea pentru drepturile civile a african-
americanilor în Statele Unite ale Americii, a prezentat un model de mobilizare
într-o mişcare socială bazat pe trei axe:
forţa organizării interne specifică colectivităţii de referinţă
structura oportunităţilor politice
reprezentarea colectivă – schimbări determinate în aceste reprezentări,
folosind conceptul de „eliberare cognitivă” cu referire la faptul că mem-
brii respectivei colectivităţi îşi pot redefini situaţia în primul rând printr-
o înţelegere diferită a societăţii şi a rolului pe care îl poate juca la nivelul
acesteia.
Folosirea discursului identitar poate fi o strategie de mobilizare eficientă a
comunităţilor de romi având în vedere experienţa unor grupuri aflate în pozi-
ţii similare. Literatura de specialitate în domeniul mişcărilor sociale analizea-
ză rolul discursului identitar în transformările sociale promovate de asemenea
mişcări. Mişcarea de eliberare naţională a românilor din Transilvania poate
reprezenta o sursă de inspiraţie pentru activiştii romi, atât ca modalitate de
promovare a unui discurs identitar, cât şi ca dezvoltare a unor instituţii pro-
prii63. În privinţa romilor acest discurs trebuie dezvoltat, diversificat şi susţinut
de instituţii de reprezentare etnică. Faptul că nu au un stat-mamă care să le
susţină aceste eforturi accentuează importanţa dezvoltării unor instituţii pro-
prii în statele în care trăiesc.
În acest mod, se ajunge la întrebarea: ce fel de instituţii au dezvoltat romii?
Aşa cum arată unele studii care analizează îndeaproape această temă, romii
au dezvoltat cu precădere organizaţii neguvernamentale. Capacitatea acestor
organizaţii de mobilizare a romilor este scăzută datorită unor factori struc-
turali: nu sunt organizaţii de masă şi nu şi-au propus să fie aşa ceva, nu au o
constituenţă clară şi prin urmare nu pot fi traşi la răspundere de către cei în
numele cărora vorbesc, nu au dezvoltat o agendă care să răspundă nevoilor
comunităţilor, multe din aceste organizaţii simţindu-se mai degrabă respon-
sabile în faţa donorilor decât a comunităţilor de romi. Spiritul de competiţie
pentru atragerea resurselor face foarte limitată posibilitatea de a se ajunge la
un consens minimal privind interesul general al romilor ca minoritate şi nu
există un mecanism de agregare a intereselor romilor în societate. Strategiile
şi discursul acestor organizaţii, bazat în special pe drepturile omului, face di-
ficilă dezvoltarea unui proiect politic identitar. Structurile interne, regulile şi
62 Dough McAdam, Political Process and the development of black insurgency, Chicago,
Chicago University Press, 1982.
63 Sorin Mitu, Geneza identităţii naţionale la românii ardeleni, Bucureşti, Edit. Humanitas,
19 9 7.
221
IdentItatea romanI. dIscurs, organIzare şI proIect polItIc
procedurile, angajamentul membrilor faţă de obiectivele organizaţiilor şi mo-
dul de recrutare a personalului conduc mai degrabă la ceea ce unii autori au
denumit „ONG-izarea64 şi birocratizarea acestora. Cu alte cuvinte, ONG-uri-
le au devenit un sector aparte care oferă locuri de muncă şi oportunităţi de a
dezvolta o carieră noii generaţii de activişti.
Comunicarea identităţii romilor în spaţiul public este deficitară. Romii ca
şi minoritate au un număr limitat de instituţii care să promoveze identitatea
romani. Nu există un muzeu al romilor, o casă de cultură sau un teatru al ro-
milor. Doar recent a fost înfiinţată o organizaţie care pune în scenă unele pie-
se în limba romani65. Centrul Naţional de Cultură al Romilor este inexistent în
spaţiul public după mai bine de şase ani de la înfiinţare. Nu există o media a
romilor sau o agenţie de ştiri care să producă ştiri de la nivelul comunităţii66.
Singurul canal instituţionalizat de producere/reproducere a identităţii romani
este reţeaua învăţământului pentru romi din cadrul sistemului de educaţie,
creată de profesorul Gheorghe Sarău.
Majoritatea organizaţiilor preferă cuvântul rom pentru folosinţă în spaţiul
public. Puţine au fost cele care au optat şi pentru varianta rrom, făcând refe-
rinţă la exprimarea nazală din anumite dialecte ale limbii romani. Chiar dacă
nu există un consens general asupra denominării romilor, activiştii pentru
drepturile romilor au reuşit să impună termenul de rom în categorizarea mi-
norităţii. În acest sens, denumirea unor instituţii publice şi folosirea frecventă
a termenului în documente oficiale stau drept dovezi. Mai mult, în anumite
ocazii, organizaţiile romilor au reuşit să se coalizeze pentru promovarea unor
interese punctuale. Reacţia la memorandumul Ministerului Afacerilor Externe
care impunea utilizarea termenului ţigan a constat în organizarea unor pro-
teste de stradă, scrisori de protest, exprimarea unor puncte de vedere în diver-
se reuniuni, ceea ce a dat coerenţă acestor acţiuni şi, într-un final, s-au soldat
64 Stubbs descrie ONG-izarea ca fiind „transformarea mişcărilor sociale în organizaţii şi
dominaţia crescândă a ONG-urilor ‘moderne’ care reprezintă intervenţii punctuale
specifice şi strategii pragmatice cu un puternic accent pe oferirea de locuri de muncă
mai degrabă decât stabilirea unei noi contra-culturi democratice”. Paul Stubbs, Aspects
of Community Development in Contemporary Croatia: Globalisation, Neoliberalisation
and NGOisation, în Lena Dominelli (ed.), Revitalising Communities in a Globalising World,
Aldershot, Ashgate Press, 2007.
65 Este vorba de asociaţia AMPHITHEATRROM, condusă de Sorin Aurel Sandu, care
reuneşte câţiva actori romi reprezentaţi.
66 A funcţionat pe timp limitat o agenţie de ştiri despre romi şi au fost publicate anumite
ziare, însă periodicitatea şi capacitatea lor de penetrare a comunităţilor de romi a
fost scăzută. Recent a fost înf iinţat un post de televiziune care se focusează pe romi,
Bahtv. Rămâne de văzut dacă acesta va reuşi să aibă vreo relevanţă în ceea ce priveşte
discursul identitar.
ROM SAU ŢIGAN
222
cu suspendarea memorandumului. Organizaţiile romilor s-au coalizat şi au
lucrat împreună în cadrul unui grup de lucru ca partener al Guvernului Ro-
mâniei în elaborarea strategiei naţionale pentru romi în perioada 1998-2000.
Analizând activităţile acestora, se poate constata că puţine organizaţii
s-au angajat în reprezentarea identitară în spaţiul public prin oferirea de cur-
suri de limba romani, elaborarea, publicarea şi susţinerea apariţiei unor cărţi
cu specific rom, publicarea de reviste, jurnale, ziare despre romi, organizarea
de festivaluri, concerte şi alte acţiuni care să producă o schimbare în percepţia
publicului larg a imaginii romilor. Rezultatele cercetării realizate de autor în
2009 în rândul organizaţiilor romilor din România indică nevoia de o schim-
bare de identitate (identity shift) pentru a utiliza eficient ca strategie de mobi-
lizare un discurs identitar în cazul romilor.
Alte instituţii importante pentru analiza reprezentării identitare a romilor,
care co-există sau s-au întărit în paralel cu organizaţiile neguvernamentale
sunt: familia extinsă, bulibaşa sau liderul comunitar tradiţional şi kris-ul ro-
mano. Valorile, atitudinile şi comportamentele, precum şi reprezentarea aces-
tora în spaţiul public arată însă că aceste instituţii au un rol limitat şi, adesea
negativ în promovarea unei identităţi pozitive a romilor în spaţiul public. Pe
de o parte, distincţia rom-gadje, în special concepţia de rom pakivalo în cadrul
comunităţilor de romi tradiţionale, impune o ierarhizare a societăţii incom-
patibilă cu normele unei societăţi democratice. În fapt, întreaga organizare a
comunităţilor tradiţionale de romi, o organizare ierarhică pe bază de distincţii
şi inegalităţi clare între bărbat-femeie, rom-gadje, tânăr-bătrân, etc nu stimu-
lează egalitatea şi normele reciprocităţii care stau la baza unei culturi civice
într-o societate democratică. Apariţia unor regi, împăraţi, guvernatori şi a al-
tor titulaturi aristocratice pentru a sublinia importanţa şi influenţa – nereală –
a unor lideri tradiţionali a dus la erodarea imaginii acestei instituţii în opinia
publică.
Mai mult, relaţiile de putere în interiorul comunităţilor şi dependenţa de
persoana liderului tradiţional contravine normelor democratice dintr-o soci-
etate. Potenţialul kris-ului de a deveni o metodă alternativă de mediere şi re-
zolvare a conflictelor a fost compromisă prin acţiunea unor lideri tradiţionali
de a institui un tribunal al romilor şi a show-lui mediatic determinat de carac-
terul exotic al instituţiei. Unii comentatori, în urma prezentării cazurilor jude-
cate de tribunalul romilor, au văzut în această acţiune o metodă ilegală de a
stabili instanţe şi instituţii paralele statului român. Aşadar, se poate concluzi-
ona că aceste instituţii ale romilor mai degrabă au confirmat stereotipurile şi
prejudecăţile faţă de romi decât au promovat o identitate pozitivă a romilor în
spaţiul public.
223
IdentItatea romanI. dIscurs, organIzare şI proIect polItIc
4. Câteva note personale despre identitatea romani
Identitatea romani este o identitate predominant impusă de ne-romi. Unii
activişti romi văd procesul de emancipare a romilor ca o luptă pentru contro-
lul identităţii romilor. Modalitatea de impunere a fost prin anumite centre de
putere: scrierile din mediul academic, instituţii sociale în special ale statului,
atitudinile şi comportamentele faţă de romi în viaţa de zi cu zi, zicalele de zi cu
zi ca expresie a prejudecăţilor şi stereotipurilor faţă de romi, politicile adresate
romilor, incluzând aici măsuri represive, recensăminte, diverse reglementări
cu caracter general, dar care au afectat romii în mod preponderent etc, mass
media. În fapt, identitatea creată de non-romi este reprezentată de termenul
„ţigan”, conotaţiile ataşate acestui termen.
Identitatea romani este o identitate stigmatizantă. Această identitate a fost
în diverse grade internalizată de către romi, mai ales de cei care au fost supuşi
diverselor politici integraţioniste pe o perioadă lungă de timp şi care au făcut
eforturi de a se adapta noilor condiţii. La nivel personal, complexele genera-
te de această identitate stigmatizantă au generat reacţii diferite. Comunismul
prin politicile sale asimilaţioniste a contribuit la o uniformizare a romilor prin
construirea unei identităţi a romilor ca o categorie socială, ca un grup devi-
ant, parazitar67.
În funcţie de gradul de internalizare a identităţii de ţigan şi a reacţiilor la
complexele identitare generate de o identitate stigmatizantă se poate face o
categorizare a romilor:
Unii romi, internalizând puternic identitatea de ţigan, au preferat să
se identifice în alţi termeni sau chiar în termeni etnici diferiţi, negân-
du-şi rădăcinile şi neîntreţinând legături familiale strânse. În gene-
ral, aceştia au dobândit un anumit statut în societate şi nu au dorit
asocierea cu imaginea de ţigan. Mai mult, disocierea de identitate de
ţigan a fost însoţită de procesul de urbanizare, acolo unde individul
devine mai puţin cunoscut celorlalţi membri ai comunităţii. Acest
proces ar putea fi denumit ca emanciparea prin atomizare, emanci-
parea constând în asumarea unei alte identităţi etnice.
Unii romi au preferat să se confrunte cu complexele proprii generate
de identitatea de ţigan şi chiar să propună alte construcţii. În general
aceştia sunt romi care au dobândit un anumit statut social prin edu-
caţie şi mulţi dintre ei s-au implicat în activităţi sociale şi de apăra-
re a drepturilor romilor. De regulă, aceştia sunt romi aculturaţi, asi-
milaţi într-o mare măsură, care de obicei nu vorbesc limba romani
67 V. Sokolova, Op. cit., p.12.
ROM SAU ŢIGAN
224
şi nu trăiesc conform romanipen-ului. În acest sens, emanciparea
acestora a constat în redefinirea identităţii etnice, activismul fiind o
formă de terapie.
O categorie aparte a romilor este reprezentată de cei care sunt de-
finiţi ca romi de către activişti şi ţigani de către ceilalţi, ei preferând
negarea identităţii de rom, uneori acceptând identitatea de ţigan,
însă preferinţa este pentru a se declara de altă etnie, de obicei cea
majoritară. În aceasta categorie ar fi rudarii şi băieşii.
Unii romi au internalizat identitatea de ţigan, renunţând la a mai
vorbi limba romani şi la a respecta valorile şi obiceiurile tradiţionale.
Îmbunătăţirea calităţii vieţii, în special sub comunism, nu a dus la o
asimilare totală a acestora. În ierarhia socială, aceştia au rămas încă
pe treptele de jos, adesea fiind catalogaţi ca lumpenproletariat. În
postcomunism, aceştia au devenit o pătură săracă, adesea comasa-
tă în ghettouri urbane sau rurale. Din acest punct de vedere, aceştia
nu se identifică uşor cu identitatea romani promovată de activiştii
romi, păstrează unele elemente identitare din trecut şi se raportează
în special la identitatea de ţigan.
Există şi categoria romilor adesea denumiţi tradiţionali care au igno-
rat sau folosit în interes propriu identitatea de ţigan, încorporând-o
în propriile strategii de supravieţuire. De exemplu, exploatând cre-
dinţele şi superstiţiile majoritarilor, unii dintre ei s-au implicat în ac-
tivităţi cum ar fi vrăjitoria, cerşitul sau ghicitul. Ei respectă tradiţii
seculare cum ar fi romanipen-ul, sunt vorbitori de limba romani şi
trăiesc în comunităţi închise, bine determinate, a căror graniţe etni-
ce sunt foarte clare pentru membrii comunităţii. Identitatea romani
promovată de activiştii romi are o semnificaţie pentru ei, însă aceştia
nu sunt romi autentici, activiştii romi fiind consideraţi romi impuri.
Asumarea identităţii de rom în întregime ar presupune renunţarea
la activităţi care sunt conectate cu identitatea de ţigan.
Există categoria romilor care preferă identitatea de ţigan pentru că
această identitate le oferă un statut social de care depinde relaţio-
narea lor cu societatea în ansamblu. Un exemplu în acest sens ar fi
lăutarii. Pentru aceştia identitatea şi marca de ţigan reprezintă un
brand. Ei sunt cunoscuţi şi serviciile lor sunt solicitate datorită aces-
tui brand – muzică ţigănească – modificarea brand-ului neavând
sens pentru ei. Raţiunea existenţei şi succesul lor depinde de asocie-
rea cu identitatea de ţigan. Emanciparea în cazul lor nu îşi are rostul.
Există şi categoria romilor tradiţionali care se consideră romi, vor-
besc limba romani şi respectă romanipen-ul ca şi cod de conduită
225
IdentItatea romanI. dIscurs, organIzare şI proIect polItIc
în viaţa de zi cu zi şi care au dezvoltat activităţi pe piaţa care le asi-
gură o relativă autonomie. Identitatea de ţigan are o relevanţă scă-
zută pentru ei şi conotaţia negativă asociată acestei identităţi este
mai degrabă ignorată. Adesea, aceşti romi sunt consideraţi auten-
tici, mulţi activşti găsind în stilul lor de viaţă o sursă de inspiraţie
pentru noul proiect identitar asociat denominării rom. În ciuda aces-
tui aparent avantaj simbolic, romii tradiţionali din această categorie
nu au reuşit să se impună în viaţa publică având limitări în privinţa
capacităţii de a mobiliza alţi romi, cât şi de a lucra cu administraţia
complexă a statului şi cu structurile suprastatale.
Desigur, această categorizare nu este una strictă şi în viaţa de zi cu zi exis-
tă nuanţe care nu sunt surpinse de acest exerciţiu. Uneori, depinzând de expe-
rienţa comunităţii de provenienţă, de relaţionările cu neromii şi cu instituţiile
statului precum şi de alţi factori, membrii aceluiaşi neam de romi se pot găsi
în categorii diferite.
Identitatea romani este o identitate hibrid. Ea încorporează identitatea de
ţigan, construită de neromi, identitatea romani, construită de activiştii romi,
cât şi unele elemente specifice relaţionării diverselor grupuri cu societatea în
ansamblu cum ar fi religia, limba vorbită, neamul etc. Această afirmaţie se ba-
zează şi pe faptul că identitatea are multiple faţete şi este construită în baza
relaţiilor cu alte grupuri. Această relaţionare implică faptul identitatea se
construieşte şi prin raportarea la ceilalţi şi ce spun ceilalţi despre etnie. „Iden-
tităţile etnice nu sunt nici ascriptive, nici dobândite, ele sunt amândouă”68
este o clarificare a autenticităţii unei identităţi. În cazul specific al romilor, ca-
tegorizările externe au afectat într-o măsură semnificativă percepţia şi înţe-
legerea romilor de către ei înşişi, datorită sistemului complex de producere şi
reproducere a ţigănismului69. Dificultatea construirii unui proiect etno-politic
vine din înţelesul şi semnificaţiile diferite pe care constructul îl are în rândul
diverselor categorii de romi.
Modul în care identitatea romani este comunicată în public depinde şi de
perspectiva celor care o comunică. Pe de o parte, în mediul academic pre-
domină perspectiva constructivistă asupra identităţii romilor. În mass-me-
dia, dar şi în cadrul opiniei publice predomină o viziune primordialistă asu-
pra identităţii romilor, şabloanele de gândire şi generalizările fiind proce-
sele prin care cunoştinţe limitate sunt extrapolate întregului grup etnic. În
68 T.H. Eriksen, Op.cit., p.57.
69 Brubaker punctează foarte clar această situaţie limită: „auto-înţelegerea poate fi depăşită
de covârşitoarea coerciţie a categorizărilor externe”; R.W. Brubaker, Op.cit., p.45.
ROM SAU ŢIGAN
226
rândul activiştilor romi situaţia este difuză. Aşa-numiţii intelectuali sau mo-
dernişti promovează o identitate romani construită, flexibilă, ale căror gra-
niţe sunt mai largi pentru a include diverse categorii. Activiştii care provin
din comunităţile tradiţionale şi cei care se revendică de la aceste origini au o
viziune perenialistă asupra identităţii romilor, rom fiind prin naştere şi care
respecromanipen-ul. Această definire etnică este una restrictivă şi nu îi
include pe romii modernişti, graniţele grupului etnic fiind clare şi stricte. Di-
ferenţele între aceste viziuni determină şi o luptă pentru legitimitate. În fapt,
această luptă este una falsă, nici una dintre categorii nefiind mai autentică
sau acceptată printr-un mecanism care să ofere o legitimitate vreunui actor.
Chiar şi cei mai cunoscuţi actori sociali romi, Mădălin Voicu, Florin Cioabă
şi Nicolae Păun nu sunt acceptaţi pe scară largă de către romi, notorietatea
netransformându-se automat în legitimitate.
Identitatea romani este o identitate victimizantă. Discursul activiştilor
romi reflectă complexele identitare faţă de ceilalţi. În general, cauzele situaţiei
actuale a romilor sunt căutate şi justificate în acţiunile celorlalţi. O identitate
construită doar pe aspectele negative impuse de ceilalţi nu poate fi o identita-
te care să determine schimbare socială. Într-un studiu recent, Biro afirma
„atacând exclusiv prejudecăţile şi stereotipurile atitudinilor majoritarilor – aşa
cum sunt de inacceptabile – şi ignorând slăbiciunile romilor, reproducem pos-
tura de victimă, ceea ce blochează acţiunea şi ‘explică’ imposibilitatea schim-
bării status-quo-ului”70. Nicolae Gheorghe subliniază nevoia de a renunţa la
discursul corect politic, un discurs abstract şi simplist, şi de a identifica un lim-
baj critic care să permită abordarea unor teme considerate de mulţi activişti
romi ca fiind tabu sau mai degrabă teme „care se discută doar în familie” – mi-
graţia internaţională, traficul de persoane şi criminalitatea, inegalitatea din-
tre bărbaţi şi femei, cerşitul ca afacere, în special implicarea copiilor în cerşit,
practica căsătoriilor timpurii în unele comunităţi de romi şi exploatarea mun-
cii copiilor, a persoanelor în vârstă sau a persoanelor cu dizabilităţi71.
Aplicând clasificarea identităţilor realizată de Castells, discursul asupra
identităţii romani ar putea fi clasificat astfel: discursul public în general este
unul care legitimează situaţia marginală a romilor şi justifică statutul sub-
ordonat al romilor în societate; discursul din mediul academic cu precădere
analizează şi explică situaţia de fapt sau, în unele cazuri, justifică acţiunile gu-
vernamentale faţă de romi; discursul identitar al romilor tradiţionali reflectă
70 András Bíró, The Price of Roma Integration, 2011, text nepublicat, prezentat în cadrul
conferinţei The Price of Roma Integration, Snagov, 22-25 septembrie 2011.
71 Nicolae Gheorghe, Choices to be made and prices to be paid: Potential roles and
consequences in Roma activism and policymaking, 2011, text nepublicat, prezentat în
cadrul conferinţei The Price of Roma Integration, Snagov, 22-25 septembrie 2011.
227
IdentItatea romanI. dIscurs, organIzare şI proIect polItIc
o identitate de reacţie împotriva mediului ostil, justificând astfel strategiile de
supravieţuire care adesea vin în conflict cu valorile şi practicile comunităţii
mai largi în care trăiesc romii; discursul identitar al intelectualilor şi activişti-
lor romi care reflectă o identitate de proiect, dând o înţelegere aparte situaţiei
actuale a romilor, subliniind caracterul etnic în explicarea condiţiilor sociale
ale romilor.
5. Spre un nou proiect intelectual şi politic:
identitatea romani în secolul 21
Problema principală în cazul romilor este construirea unei comunităţi po-
litice, care să includă diferenţele etnice şi aibă la bază drepturile omului.
Într-o asemenea comunitate politică, diverşi indivizi activează colectiv pentru
îndeplinirea unor interese comune cum ar fi dorinţa unui grup de a avea un
centru cultural în limba maternă. Într-o asemenea comunitate cei diferiţi de
majoritate sunt parte din contractul social (au drepturi în calitate de membri
ai comunităţii) dar îşi pot urmări interesele particulare ce decurg din statutul
lor de minoritate. O comunitate politică în acest sens nu exclude comunităţi-
le etnice. Indivizii unei asemenea comunităţi sunt informaţi, activi şi gata de
a acţiona colectiv pentru a-şi urmări interesele. Prin activismul lor, ei sprijină
instituţiile democratice şi libertăţile publice.
O comunitate – în sensul de asociere, de formă de sociabilitate – nu apare
natural şi nici nu poate fi construită doar ca un exerciţiu intelectual. Întreba-
rea pentru activiştii romi este cum se poate produce solidaritate şi încredere
între romi. Activiştii romi pot construi o comunitate etnică prin acţiuni colec-
tive ale membrilor, prin construirea şi exprimarea naraţiunilor şi crearea de
memorii pe baza acestor acţiuni, fără a inventa o presupusă comunitate pe
baza faptului că membrii ei sunt marginalizaţi în societate. Victimizarea pro-
duce mai degrabă milă decât solidaritate sau stimă de sine pozitivă, mândrie.
Doar în aceste condiţii se poate vorbi de o comunitate etnică. Însă această co-
munitate etnică nu există in abstractum. Ea este parte dintr-o comunitate po-
litică mai largă. Cum se poate construi această comunitate politică care să in-
cludă romii?
Eriksen, preluând teoria lui Handelman, oferă patru trepte de încorpora-
re etnică, categoria etnică având cea mai redusă semnificaţie socială, reţea
etnică, asociere etnică şi comunitate etnică. Comunitatea etnică, în viziunea
celor doi, este legată de un teritoriu. Argumentele recente prezentate de acti-
viştii romi încearcă să delimiteze teritoriul de graniţele unei comunităţi etnice,
ROM SAU ŢIGAN
228
propunând concepte ca minoritate transnaţională non-teritorială72 sau naţiu-
ne73 fără teritoriu74 (Feys, Klimova). Argumentul ţine mai degrabă de aspecte-
le organizatorice ale identităţii şi a relaţiei cu statul, existând posibilitatea ca
mişcarea etnică să se transforme într-o mişcare naţionalistă politică, atunci
când există cerinţe ca graniţele politice ale comunităţii să corespundă cu gra-
niţele culturale sau etnice75.
Perspectiva cognitivă asupra identităţii etnice oferă instrumente de ana-
liză la îndemâna cercetătorilor, focusându-se mai degrabă pe procesele iden-
titare decât pe substanţa identităţii sau pe grupul etnic ca element de studiu.
Această perspectivă nu răspunde nevoii de deconstrucţie a mitologiei care în-
soţeşte identitatea etnică sau naţională. Pentru înţelegerea modului în care
funcţionează şi rolul pe care îl joacă această mitologie este important de ana-
lizat substanţa identităţii etnice. Din acest punct de vedere, identitatea etnică
poate fi un concepută programatic pentru a deconstrui mitologia naţionalis-
melor. Din perspectivă programatică, identitatea etnică este un proiect inte-
lectual, construit pe baza unor elemente raţionale sau iraţionale, adeseori fal-
se, importanţa lor în viaţa oamenilor nefiind dată de caracterul adevărat sau
fals, cât de modalităţile în care serveşte anumite scopuri şi oferă anumite în-
ţelesuri celor în cauză.
În procesul de construcţie europeană şi a identităţii ce acompaniază proiec-
tul european, romii pot utiliza caracteristicile grupului etnic. Deşi unii cercetă-
tori valorizează negativ lipsa unei concentrări geografice a romilor, lipsa unei
unităţi lingvistice a romilor, lipsa unei religii comune şi a instituţiilor religioase
care să ofere o bază socială pentru mobilizarea lor politică76, aceste caracteris-
tici pot fi puse într-o altă perspectivă într-un proiect etno-politic. Astfel, romii se
pot prezenta ca fiind multiculturali prin faptul că trăiesc în diverse ţări şi intră în
72 Jean-Pierre Liegeois şi Nicolae Gheorghe, Roma/Gypsies: A European Minority, Londra,
Minority Rights Group, 1995.
73 Pentru o analiză a două naraţiuni privind naţiunea romilor a se vedea Andre Liebich,
Roma Nation? Competing Narratives of Nationhood, în „Nationalism and Ethnic Politics”,
Volume 13, Issue 4 October 2007, p.539-554. Autorul conchide că nici una dintre
aceste naraţiuni „nu redă specificitatea condiţiei romilor, care nu poate fi definită de
stilul de viaţă nomad mitic, de situaţia juridică şi politică a unei minorităţi etnice, sau
în funcţie de statutul socio-economic”.
74 Cara Feys, Towards a New Paradigm of the Nation: The Case of the Roma, in Journal of Public
and International Affairs, Princeton University, 1997 sau I. Klimova-Alexander, Op. cit.
75 T.H. Eriksen, Op.cit., p.6.
76 Martin Kovats, Integration and the Politicisation of Romani Identity, 2011, text nepublicat,
prezentat în cadrul conferinţei The Price of Roma Integration, Snagov, 22-25 septembrie
2011.
229
IdentItatea romanI. dIscurs, organIzare şI proIect polItIc
contact cu diverse culturi, ei sunt multilingvi, multireligioşi şi se adaptează uşor
unui mediu divers. Însă această diversitate are şi potenţial negativ.
Ce anume produce solidaritate în rândul romilor? Răspunsul la această în-
trebare ajută clarificarea modului de a construi comunitatea politică. Un rol
important în procesul de construire a comunităţii politice îl are identitatea et-
nică. Din acest punct de vedere, un efort de a construi un proiect politic iden-
titar pare necesar. Există însă o serie de provocări fundamentale: cum să con-
struieşti o identitate etnică care nu va fi în detrimentul relaţiilor cu ceilalţi sau
cum să construieşti o comunitate politică a romilor care este compatibilă cu
comunitatea locală mai largă din care şi romii fac parte? Cu alte cuvinte, cum
este posibil să se combine identitatea etnică a romilor şi valorile civice77? Care
sunt bazele pentru construirea unui astfel de proiect etno-politic? Poate un
astfel de proiect fie construit doar pe amintiri comune ale suferinţei, dis-
criminării şi excluderii? Cu alte cuvinte, este posibil să se construiască o iden-
titate de succes prin victimizare? Care ar trebui să fie elementele pozitive ale
acestei identităţi? Cum să comunici această identitate în cadrul grupului şi în
exterior? Prin ce canale?
Care sunt condiţiile pentru ca acest proiect să se dezvolte pe lângă încer-
cările unor intelectuali pentru a construi acest proiect politic? O posibilitate
ar fi elaborarea unui astfel de proiect politic de redefinire a identităţii romi-
lor având la bază civilitatea şi valorile civice. Aranjamentele instituţionale
existente la nivel naţional şi internaţional ar putea fi utilizate în promovarea
acestui proiect etno-politic. De exemplu, European Roma and Travelers Forum
(ERTF) ar putea fi un mijloc în promovarea la nivel european unui astfel de
proiect. ERTF este un exemplu că o redefinire identitară a romilor este posibilă:
ERTF – organism ales şi dominat de activiştii romi tradiţionali, a căror identi-
tate operează într-o societate profund nedemocratică – s-a adaptat la valorile,
normele şi procedurile democratice cerute de către partenerii europeni.
Romii nu ar trebui să revendice sau să construiască un stat pentru pentru
a dezvolta un proiect etno-politic. Actualele structuri de organizare la nivel
european oferă prioritate nivelului naţional, acesta fiind o sursă principală de
putere. Romii ar putea construi organizaţii politice care să joace un rol impor-
tant în politica la nivel naţional, inclusiv să decidă cine va veni la guvernare.
Există un potenţial ridicat în unele ţări din Europa Centrală şi de Est ca astfel
de organizaţii politice să contribuie decisiv la formarea unor coaliţii guverna-
mentale. Într-o astfel de poziţie, organizaţia politică a romilor ar putea pune
subiecte de pe ordinea de zi a guvernului la nivel naţional şi internaţional şi să
77 N. Gherghe, Op.cit.
ROM SAU ŢIGAN
230
aloce resurse simbolice şi materiale pentru iniţiative pe care le consideră im-
portante, inclusiv un proiect etno-politic.
Rolul ONG-urilor romilor ar fi esenţial, nu numai pentru mobilizarea ro-
milor, dar mai ales pentru exprimarea unor poziţii critice faţă de actorii poli-
tici romi care vor promova proiectul etno-politic, prin semnalarea şi sancţi-
onarea abuzurilor şi oferirea de soluţii alternative. Există însă o nevoie strin-
gentă de a construi şi dezvolta instituţii la nivel de comunitate în ceea ce pri-
veşte ajutorul reciproc, caritatea, protejarea celor vulnerabili în interiorul
comunităţii cum ar fi copiii, femeile, persoanele în vârstă sau cele aflate în
situaţii extreme.
De fapt, aici se află avantajul romilor de a nu pretinde un stat-naţiune. Un
stat-naţiune este util în comunicarea identităţii, în producerea şi reproducerea
acesteia. Dezavantajul este că statul naţiune oferă o dimensiune sacră iden-
tităţii şi oricine îndrăzneşte să pună la îndoială identitatea este portretizat ca
un trădător al naţiunii. În cadrul proiectului etno-politic rom nu există nici un
stat implicat. Identitatea va fi promovată de către entitatea politică a romilor,
folosind, de asemenea, instituţiile de stat, cum ar fi sistemul de învăţământ.
Alte entităti – ONG-uri, instituţii dezvoltate la nivel de comunitate, intelectu-
ali etc – ar putea critica această identitate, fără a fi supuse coerciţiei simbolice
sau fizice a unui stat-naţiune. Entitatea politică a romilor nu ar avea mono-
polul asupra coerciţiei într-un stat, romii nefiind în majoritate. Prin urmare,
identitatea romilor va fi mult mai fluidă şi, în acelaşi timp, mai deschisă critici-
lor. Dezavantajul ar consta în eficienţa comunicării identităţii, care ar necesita
mai mult timp. Însă rolul crucial va fi cel al ideilor.
ResearchGate has not been able to resolve any citations for this publication.
Towards a New Paradigm of the Nation: The Case of the Roma
  • Cara Feys
Cara Feys, Towards a New Paradigm of the Nation: The Case of the Roma, in Journal of Public and International Affairs, Princeton University, 1997 sau I. Klimova-Alexander, Op. cit.
Integration and the Politicisation of Romani Identity, 2011, text nepublicat, prezentat în cadrul conferinţei The Price of Roma Integration
  • Martin Kovats
Martin Kovats, Integration and the Politicisation of Romani Identity, 2011, text nepublicat, prezentat în cadrul conferinţei The Price of Roma Integration, Snagov, 22-25 septembrie 2011.