ZONELE METROPOLITANE ÎN ROMÂNIA

Abstract

Metropolitan areas in Romania. Their attribute of territorial structures of inter-communal cooperation derives from the complementary potential of the two types of local administrative units: one type is the phase of advanced urbanisaton, represented by regional and departmental convergence nuclei, and the other type represented by the periurban zone of the former. The first category is characterised by high densities of population in the perimeter of the built-in area and small administrative territories, but enjoy the highest local budgest; the second category have limited financial resources, but an excedent of space. Using the concept of metropolitan area when speaking of Romania is quite inadequate, because with the exception of Bucharest, its capital-city, regional metropolises stand below the level of 400,000 inhabitants and polarise areas with a population under one million, they coming much closer to the periurban zones. The concept was first used when they delimited the metropolitan area of Oradea, the first inter-communal cooperation structure in this country, which based on spatial and functional complementariness brings together the administrative territory of Oradea city and of its limitrophe communes. Simultaneously, another metropolitan area, by far larger, was outlined, that of Bucharest. It encompasses 145 local administrative units. For the present, we would suggest the creation of other two metropolitan areas, quite viable in our opinion, namely, Galaţi-Brăila and Constanţa. I. Conceptul de zonă metropolitană – între modelul american, cel vest-european şi cel românesc Zonele metropolitane, ca structuri de cooperare intercomunală rezultă din complementaritatea potenţialului celor două tipuri de structuri administrative de nivel local: cele cu grad avansat de urbanizare, reprezentate de nucleele de convergenţă regională şi departamentală şi comunele incluse în zona periurbană a acestora. Primele, caracterizate prin cele mai mari densităţi de populaţie la nivelul intravilanului şi prin teritorii administrative restrânse ca suprafaţă, dispun şi de cele mai mari bugete locale; comunele limitrofe în schimb, cu resurse financiare limitate dispun de spaţii excedentare. Preţul ridicat al terenului din intravilan determină fenomenul de exurbaţie, prin localizarea unor investiţii aferente oraşului în zona sa periurbană, limitele administrative devenind pur formale. Oraşul se extinde dincolo de limitele sale administrative, ruralul evoluează de la spaţiu polarizat la spaţiu integrat (Sârbovan, 1996). Cooperarea intercomunală la nivelul spaţiului periurban devine astfel esenţială pentru o dezvoltare regională integrată. Conceptul de zonă metropolitană a fost implementat pentru prima dată în S.U.A. în anii '50 sub forma " Standard Metropolitan Statistical Areas " (SMSA), fiind ulterior preluat şi de alte ţări anglo-saxone. Criteriile de identificare şi definire a unei SMSA se bazează pe structura populaţiei active şi pe fenomenul polarizării şi al migraţiilor periodice. Ele au evoluat în timp, definitivându-se în 1970, când au fost delimitate 65 SMSA: 1 cu peste 15 milioane locuitori (New York);

Full text

ZONELE METROPOLITANE ÎN ROMÂNIA
RADU SĂGEATĂ
Metropolitan areas in Romania. Their attribute of territorial structures of inter-communal
cooperation derives from the complementary potential of the two types of local administrative
units: one type is the phase of advanced urbanisaton, represented by regional and departmental
convergence nuclei, and the other type represented by the periurban zone of the former. The first
category is characterised by high densities of population in the perimeter of the built-in area and
small administrative territories, but enjoy the highest local budgest; the second category have
limited financial resources, but an excedent of space. Using the concept of metropolitan area
when speaking of Romania is quite inadequate, because with the exception of Bucharest, its
capital-city, regional metropolises stand below the level of 400,000 inhabitants and polarise areas
with a population under one million, they coming much closer to the periurban zones. The
concept was first used when they delimited the metropolitan area of Oradea, the first inter-
communal cooperation structure in this country, which based on spatial and functional
complementariness brings together the administrative territory of Oradea city and of its
limitrophe communes. Simultaneously, another metropolitan area, by far larger, was outlined, that
of Bucharest. It encompasses 145 local administrative units. For the present, we would suggest
the creation of other two metropolitan areas, quite viable in our opinion, namely, Galaţi-Brăila
and Constanţa.
Key words: metropolitan area, inter-communal cooperation, Romania.
Cuvinte cheie: zonă metropolitană, cooperare intercomunală, România.
I. Conceptul de zonă metropolitană – între modelul american, cel vest-european şi cel românesc
Zonele metropolitane, ca structuri de cooperare intercomunală rezultă din complementaritatea
potenţialului celor două tipuri de structuri administrative de nivel local: cele cu grad avansat de
urbanizare, reprezentate de nucleele de convergenţă regională şi departamentală şi comunele incluse în
zona periurbană a acestora. Primele, caracterizate prin cele mai mari densităţi de populaţie la nivelul
intravilanului şi prin teritorii administrative restrânse ca suprafaţă, dispun şi de cele mai mari bugete
locale; comunele limitrofe în schimb, cu resurse financiare limitate dispun de spaţii excedentare. Preţul
ridicat al terenului din intravilan determină fenomenul de exurbaţie, prin localizarea unor investiţii
aferente oraşului în zona sa periurbană, limitele administrative devenind pur formale. Oraşul se extinde
dincolo de limitele sale administrative, ruralul evoluează de la spaţiu polarizat la spaţiu integrat
(Sârbovan, 1996). Cooperarea intercomunală la nivelul spaţiului periurban devine astfel esenţială
pentru o dezvoltare regională integrată.
Conceptul de zonă metropolitană a fost implementat pentru prima dată în S.U.A. în anii ’50 sub
forma „Standard Metropolitan Statistical Areas” (SMSA), fiind ulterior preluat şi de alte ţări anglo-
saxone. Criteriile de identificare şi definire a unei SMSA se bazează pe structura populaţiei active şi pe
fenomenul polarizării şi al migraţiilor periodice. Ele au evoluat în timp, definitivându-se în 1970, când
au fost delimitate 65 SMSA:
1 cu peste 15 milioane locuitori (New York);

2 între 5 şi 10 milioane locuitori (Los Angeles-Long Beach şi Chicago);
3 între 3 şi 5 milioane locuitori (Philadelphia, Detroit şi San Francisco-Oakland);
7 între 2 şi 3 milioane locuitori;
20 între 1 şi 2 milioane locuitori;
32 între 0,5 şi 1 milion locuitori.
Constituirea acestora se bazează pe un comitat polarizator, având cel puţin un oraş cu peste
50.000 locuitori. Comitatele limitrofe lui sunt adăugate, formând SMSA dacă cel puţin 25% din
populaţia activă (calculată fie la locul de muncă, fie la cel de rezidenţă), lucrează în sectoare
neagricole. În plus, este necesară îndeplinirea, selectiv, şi a altor criterii (Bastié, Dézert, 1980):
- cel puţin 50% din totalul populaţiei trebuie să locuiască în zone cu densităţi de peste 150 locuitori /
milă pătrată (aproximativ 63 loc/kmp);
- populaţia ocupată în sectoarele non-agricole din comitatele limitrofe celui considerat „nucleu”
trebuie să depăşească 10% din cea a comitatului „nucleu”;
- ca valoare absolută, populaţia activă non-agricolă trebuie să fie de peste 10.000 locuitori;
- integrarea unui comitat într-o SMSA se face dacă cel puţin 15% din populaţia activă lucrează în
respectiva SMSA.
În Noua Anglie, delimitarea este şi mai riguroasă, în loc de perimetrul administrativ al
comitatelor, folosindu-se ca bază de pornire pentru delimitare, teritoriul urban.
În Franţa este utilizat termenul de „Zonă de populare industrial-urbană” (ZPIU), ce înglobează
unităţi administrative urbane şi rurale în care nivelul migraţiilor zilnice domiciliu – loc de muncă este
relativ ridicat.
Literatura geografică românească defineşte zonele metropolitane ca fiind spaţii aflate sub
influenţa unor centre urbane cu funcţii macroregionale a căror populaţie depăşeşte 1 milion locuitori,
plafonul demografic al zonelor metropolitane fiind cuprins între 5 şi 30 milioane locuitori (Erdeli, et al,
1999). Prin urmare, extrapolat la spaţiul românesc, termenul „metropolitan” este impropriu.
Metropolele regionale, cu excepţia Capitalei, se situează sub plafonul demografic de 400.000 locuitori
şi polarizează spaţii ce deţin sub 1 milion locuitori, a căror caracteristici sunt mult mai apropiate
zonelor periurbane. Iată de ce, în legislaţia românească a fost introdus la baza definirii zonei
metropolitane caracterul asociativ al structurilor administrativ-teritoriale de nivel comunal limitrofe
marilor centre urbane. Astfel, potrivit legii 351/2001 (Legea privind aprobarea Planului de amenajare a
teritoriului naţional – Secţiunea a IV-a – Reţeaua de localităţi), prin zonă metropolitană se înţelege
„zona constituită prin asociere, pe bază de parteneriat voluntar, între marile centre urbane şi localităţile
urbane şi rurale situate în zona imediată, la distanţe de până la 30 km, între care s-au dezvoltat relaţii de
cooperare pe multiple planuri. Prin aceeaşi lege sunt incluse în categoria marilor centre urbane Capitala
alături de 11 municipii de rangul I: Bacău, Braşov, Brăila şi Galaţi – definite ca formând singurul
sistem urban din România, Cluj Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Oradea, Ploieşti şi Timişoara.
II. Zone metropolitane frontaliere în România. Propuneri
În cele ce urmează vom prezenta delimitarea şi principalele caracteristici a câtorva structuri de
parteneriat intercomunal polarizate de un nucleu urban, unele deja constituite, altele aflate în stadiu de
proiect sau doar propuneri, care prin situarea lor periferică, în proximitatea zonei frontaliere pot avea
un important rol în stimularea cooperării transfrontaliere. Toate acestea însă, reprezintă practic
hinterlandul unor nuclee de polarizare regională a căror populaţie nu depăşeşte 350.000 locuitori
(Oradea–206.614 loc, Iaşi-320.888 loc, Galaţi–298.861 loc, Brăila–216.292 loc, Constanţa–310.471 loc
– la 18 martie 2002).

1. Zona metropolitană Oradea (Fig. 1)
Primul „experiment” de acest fel, constituit pe bază parteneriat voluntar, este Zona
metropolitană Oradea ce reuneşte teritoriul administrativ al municipiului Oradea şi cel al comunelor
limitrofe - Biharia, Borş, Cetariu, Nojorid, Oşorhei, Sânmartin şi Sântandrei, cu o populaţie totală de
aproximativ 257.000 locuitori, puternic polarizată de municipiul Oradea (87% din populaţia totală).
Comunele Borş şi Biharea sunt limitrofe graniţei, punctele de vamă aferente zonei metropolitane
Oradea fiind cele de la Episcopia Bihor-Biharkeresztes şi Borş-Artand.
Asocierea se bazează pe complementaritatea spaţială indusă de direcţiile de dezvoltare ale
oraşului, de axele majore de transport, dar mai ales de preţul relativ scăzut al terenului din zona
periurbană în comparaţie cu cel din intravilan ce determină extinderea infrastructurii urbane dincolo de
perimetrul administrativ urban. Astfel delimitată, zona metropolitană Oradea este inclusă în zona
periurbană a oraşului, extinsă până la Valea lui Mihai în nord; la Ciumeghiu, Holod şi Căpâlna în sud;
Girişu de Criş şi Cheresig în vest şi Vadu Crişului-Bratca, în est (Susan, 1972).
Constituirea euroregiunii Bihor - Hajdu Bihar, axată pe parteneriatul dintre Oradea şi Debrecen
a creat premisele circumscrierii zonei metropolitane Oradea ca nucleu terminal într-o arie urbanizată
continuă transfrontalieră pe axa Oradea– Biharkeresztes - Berettyoujfalu – Derecske – Debrecen (74
km). La aceasta se adaugă proiectul de construire a aeroportului internaţional Oradea – Debrecen (cu
două terminale: Oradea şi Debrecen) ce va contribui la urbanizarea zonei prin îmbunătăţirea
infrastructurii de comunicaţii dintre cele două oraşe şi la atragerea de investiţii de-a lungul acestei axe
de transport. Infrastructura rutieră potenţială este alcătuită din 16 drumuri transfrontaliere „potenţiale”
dintre care în prezent sunt operative doar trei în regim internaţional şi două pentru trafic ocazional
(Ilieş, 2004, p. 156).
2. Zona metropolitană Iaşi (Fig. 2)
La cealaltă extremitate a ţării, printr-un parteneriat între Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi şi
autorităţile locale municipale, a fost delimitată Zona metropolitană Iaşi, ca structură de cooperare
intercomunală ce reuneşte municipiul Iaşi şi 13 comune din aria sa periurbană: Aroneanu, Bârnova,
Ciurea, Holboca, Leţcani, Miroslava, Popricani, Rediu, Schitu Duca, Tomeşti, Ungheni, Valea Lupului
şi Victoria (Iaţu, 2004).
Elementul structurant este dat de axele rutiere şi feroviare ce converg către Iaşi, zona
metropolitană Iaşi reunind atât fostele comune suburbane din imediata vecinătate a nucleului
polarizator (Bârnova, Holboca, Rediu – din care s-a format în 2004 comuna Valea Lupului şi Tomeşti)
cât şi comune situate în inelul periferic, care nu se mărginesc cu perimetrul administrativ al
municipiului Iaşi (Schitu Duca, Ungheni, Victoria). Prin ultimele două se asigură joncţiunea Zonei
metropolitane Iaşi cu linia de graniţă, fluxurile transfrontaliere fiind concentrate prin punctele de vamă
Iaşi-Socola-Ungheni (feroviar cu pod) şi Sculeni-Sculeni (rutier, prin transbordare cu bacul).
Zona metropolitană Iaşi are o populaţie totală de 410.870 loc (18 martie 2002), concentrată în
proporţie de aproape 80% în municipiul Iaşi şi face parte din Euroregiunea Siret-Prut-Nistru, ce
reuneşte judeţele Iaşi, Neamţ şi Vaslui cu raioanele din partea centrală şi nord-vestică a Republicii
Moldova, aferente fostelor judeţe Ungheni, Lăpuşna, Chişinău, Orhei şi Soroca.
3. Zona metropolitană Galaţi-Brăila (Fig. 3)
Planul de dezvoltare a sistemului urban Galaţi şi Brăila prevede construirea unei arii urbanizate
continui pe faleza Dunării, în perimetrul gurii de vărsare a Siretului, investiţie de aproximativ 1,5
miliarde USD, cu capital canadian. Investiţia, unică de acest fel în Europa de Est, ar urma să devină un
adevărat oraş cu locuinţe, zone de agrement, stadioane, dotări culturale şi sanitare, campus universitar,

ce se va interpune pe digul Dunării, între cele două oraşe. Aici ar urma să se individualizeze o mare
arie de convergenţă a căilor de comunicaţie, prin construirea podului peste Dunăre şi a unui mare
aeroport. În acest sens, a fost încheiat un acord de colaborare între cele două municipii şi judeţe, prin
care ar urma să se asigure o dezvoltare unitară a întregii zone, municipalitatea din Brăila solicitând
guvernului atribuirea din domeniul public a unui teren de aproximativ 500 hectare în apropiere de
Galaţi, după cum în acelaşi perimetru Galaţiului i-a fost atribuit un teren de 1000 hectare pentru
construcţia de locuinţe. Investiţia ar urma să fie începută prin construirea unei vaste zone rezidenţiale la
Galaţi (cartierul Lunca Siretului) şi corespunzător, a uneia în nordul municipiului Brăila ce ar urma să
asigure joncţiunea între cele două nuclee urbane; într-o a doua fază ar urma să fie asigurată
infrastructura de transport prin construirea în acest perimetru a podului peste Dunăre, a unui aeroport
internaţional şi a unei şosele între cele două oraşe, pe digul Dunării, cu patru benzi de circulaţie şi tren
rapid de tip monoray. Astfel ar urma să se contureze prima conurbaţie bipolară din România, extinsă la
limita a trei judeţe: Galaţi, Brăila şi Tulcea. Prin urmare, pentru a i se asigura o dezvoltare unitară este
necesară nu numai o strânsă cooperare între prefecturile celor trei judeţe, dar şi la nivelul autorităţilor
locale implicate, prin constituirea unei zone metropolitane care să le includă.
Delimitarea zonei metropolitane pe care o propunem ar urma să includă 12 unităţi
administrativ-teritoriale de nivel local, cu o populaţie de peste 560.000 locuitori (93,8% - populaţie
urbană), dintre care 2 municipii reşedinţă de judeţ (Galaţi şi Brăila), 1 oraş (Măcin) şi 9 comune,
dispuse astfel:
în judeţul Galaţi: municipiul Galaţi şi comunele Şendreni, Tuluceşti şi Vânători;
în judeţul Brăila: municipiul Brăila şi comunele Chiscani şi Vădeni;
în judeţul Tulcea: oraşul Măcin şi comunele I. C. Brătianu, Grindu, Jijila şi Smârdan.
Potenţialul de poziţie este amplificat de proximitatea graniţei cu Ucraina şi Republica Moldova;
situarea viitoarei conurbaţii într-o arie de „triplex confinium”, pe Dunărea maritimă, la gurile Siretului
şi ale Prutului, îi conferă statutul de principal nucleu polarizator transfrontalier la nivelul Euroregiunii
Dunărea de Jos. Situarea graniţei pe axa fluviatilă Dunăre-Prut induce un caracter de segregare între
malul românesc pe de o parte şi cel moldovenesc şi ucrainean de cealaltă parte, determinat de lipsa şi
calitatea precară a podurilor, ce determină orientarea şi intensitatea fluxurilor transfrontaliere. În aceste
condiţii, schimburile transfrontaliere se realizează după un sistem euroregional de tip „clepsidră” (Ilieş,
2004, p. 100), fiind canalizate prin podul de la Giurgiuleşti (relaţia Galaţi-Giurgiuleşti-Reni).
4. Zona metropolitană Constanţa (Fig. 4)
Un alt perimetru considerat viabil pentru dezvoltarea unei zone metropolitane este cel limitrof
municipiului Constanţa. Extinderea şi dezvoltarea staţiunilor turistice estivale pe aproape întregul
litoral la sud de Constanţa, existenţa unor nuclee urbane în zona sa periurbană (Năvodari, Medgidia,
Basarabi, Ovidiu, Techirghiol şi Eforie), dar şi a unor centre de convergenţă a fluxurilor de transport
cu caracter intermodal (aeroportul internaţional Mihail Kogălniceanu, porturile Midia-Năvodari şi
Constanţa Sud–Agigea, nucleele feroviare de la Palas-Constanţa şi Valul lui Traian) au determinat
individualizarea unei axe urbane cvasi-continui între Năvodari şi Mangalia cu profil industrial-portuar
şi turistic. Urbanizarea intensă a întregii zone adiacente litoralului şi necesitatea unei strânse cooperări
locale ca urmare a funcţionalităţii comune, unitare, a întregii zone sunt principalele argumente pentru
constituirea unei zone metropolitane a municipiului Constanţa.
Aceasta ar putea cuprinde, în accepţiunea noastră, pe lângă municipiul Constanţa, oraşele
Basarabi, Eforie, Năvodari, Ovidiu şi Techirghiol şi comunele Agigea, Corbu, Costineşti, Cumpăna,
Lumina, Mihail Kogălniceanu, Poarta Albă, Topraisar, Tuzla şi Valul lui Traian cu potenţial
demografic, economico-social şi funcţionalităţi diferite. Eforie, Techirghiol, Costineşti şi Agigea au

funcţie turistică (asociată în primele două cazuri cu cea balneoclimaterică, iar în cazul localităţii Agigea
cu cea portuară); Poarta Albă, Mihail Kogălniceanu şi Valul lui Traian s-au specializat în transporturi,
Năvodari şi Ovidiu sunt oraşe industriale (combinat petrochimic, respectiv termocentrală), Basarabi
este oraş agroindustrial (specializat mai ales în viticultură), Cumpăna, Topraisar, Corbu au funcţie
predominant agricolă, asociată, în unele cazuri cu cea militară (Topraisar, Mihail Kogălniceanu,
Basarabi).
Populaţia totală a zonei metropolitane Constanţa se apropie de 450.000 locuitori, municipiul
Constanţa deţinând o pondere de 69% din total, iar celelalte oraşe împreună 73.000 locuitori (16,2%),
în mediul rural locuind doar 66.000 persoane (14,8%).
Fluxurile transfrontaliere sunt preluate de portul Constanţa (cel mai mare port din bazinul Mării
Negre şi al patrulea din Europa1), care prin poziţia sa geostrategică de excepţie, la unul dintre capetele
magistralei fluviale transcontinentale Dunăre-Main-Rhin, dar şi la porţile Asiei Mici şi ale bazinului
caucazian, constituie o veritabilă placă turnantă a transporturilor europene şi euro-asiatice. La acestea
se adaugă aeroportul internaţional Mihail Kogălniceanu şi axele de legătură spre sud, spre punctele de
vamă româno-bulgare de la Negru Vodă-Kardam (feroviar) şi Vama Veche-Durankulak (rutier).
Tabelul 1 – Zone metropolitane frontaliere în România
Zona
metropolitană
Unităţi administrativ-teritoriale
componente
Populaţia
totală
Populaţia
nucleului
urban
Populaţia
rurală
Euroregiunea din
care face parte
Oradea
Jud. Bihor: Oradea, Biharia, Borş,
Cetariu, Nojorid, Oşorhei, Sânmartin şi
Sântandrei.
242.170
loc.
206.614
loc.
(85,3%)
35.556
loc.
Bihor –
Hajdu Bihar
Iaşi
Jud. Iaşi: Iaşi, Aroneanu, Bârnova,
Ciurea, Holboca, Leţcani, Miroslava,
Popricani, Rediu, Schitu Duca, Tomeşti,
Ungheni, Valea Lupului, Victoria.
410.870
loc.
320.888
loc.
(78,1%)
89.982
loc.
Siret – Prut –
Nistru
Galaţi - Brăila
Jud. Galaţi: Galaţi, Şendreni, Vânători,
Tuluceşti.
Jud. Brăila: Brăila, Chiscani, Vădeni.
Jud. Tulcea: Măcin, I.C. Brătianu,
Grindu, Jijila, Smârdan.
560.152
loc.
515.153
loc.
Galaţi +
Brăila
(92%)
44.999
loc.
Dunărea de Jos
Constanţa
Jud. Constanţa: Constanţa, Basarabi,
Eforie, Năvodari, Ovidiu, Techirghiol,
Agigea, Corbu, Costineşti, Cumpăna,
Lumina, Mihail Kogălniceanu,
Poarta Albă, Topraisar, Tuzla.
449.468
loc.
310.471
loc.
(60,1%)
60.072
loc.
Dunăre - Dobrogea
Datele pentru populaţie sunt la nivelul recensământului din 18 martie 2002.
III. Zona metropolitană Bucureşti (Fig. 5)
Municipiul Bucureşti, prin poziţia sa distinctă în sistemul urban naţional şi regional a
determinat conturarea celei mai extinse arii de polarizare urbană din România, suprapusă judeţului
Ilfov, celei mai mari părţi a judeţului Giurgiu, jumătăţii vestice a judeţelor Ialomiţa şi Călăraşi, celei
sudice a judeţelor Dâmboviţa şi Prahova şi celei estice a judeţului Teleorman. Aceasta se caracterizează
însă printr-un grad avansat de ruralizare cu excepţia „inelului” limitrof Capitalei care, datorită preţului
mai scăzut al terenului faţă de intravilan a preluat o serie de funcţionalităţi urbane: mică industrie,
spaţii comerciale şi de depozitare, zone de agrement. Prin urmare, zona metropolitană Bucureşti
1 După Rotterdam, Anvers şi Marsilia.

prezintă toate caracteristicile unui spaţiu rural polarizat, aşezările urbane din acest areal (Budeşti,
Mihăileşti, Fundulea, Bolintin-Vale, Buftea, Otopeni, Popeşti-Leordeni sau Voluntari) neputând prelua
rolul unor nuclee de structurare spaţială.
Una din primele delimitări ale zonei metropolitane a Capitalei (Ianoş et al., 1998-1999), include
92 de unităţi administrative de nivel local (83 comune şi 9 oraşe) din 5 judeţe: Ilfov, Călăraşi, Giurgiu,
Dâmboviţa şi Ialomiţa (Tabelul 2). Aceasta este inclusă ca suprafaţă în zona de influenţă urbană a
Capitalei, însă depăşeşte ca extindere zona sa periurbană (Iordan, 1973).
Tabelul 2 – Zona metropolitană Bucureşti (Ianoş et al., 1998-1999)
JUDEŢUL
Oraşe / Comune
ILFOV
Buftea, Otopeni, Popeşti-Leordeni, Voluntari, Afumaţi, Baloteşti, Bragadiru, Brăneşti, Cernica,
Chiajna, Chitila, Ciolpani, Ciorogârla, Clinceni, Corbeanca, Cornetu, Dascălu, Dărăşti-Ilfov, Dobreşti,
Domneşti, Dragomireşti-Vale, Găneasa, Glina, Grădiştea, Gruiu, Jilava, Măgurele, Moara Vlăsiei,
Mogoşoaia, Pantelimon, Periş, Petrăchioaia, Snagov, Ştefăneşti, Tunari.
CǍLǍRAŞI
Budeşti, Fundulea, Olteniţa, Nicolae Bălcescu, Belciugatele, Căscioarele, Chirnogi, Chiselet, Curcani,
Frăsinetu, Frumuşani, Fundeni, Gurbăneşti, Ileana, Luica, Mănăstirea, Mitreni, Nana, Plătăreşti,
Radovanu, Săruleşti, Sohatu, Spanţov, Şoldanu, Tămădău Mare, Ulmeni, Valea Argovei, Vasilaţi.
GIURGIU
Bolintin-Vale, Mihăileşti, Adunaţii Copăceni, Berceni, Bolintin-Deal, Buturugeni, Colibaşi, Comana,
Crevedia Mare, 1 Decembrie, Floreşti-Stoeneşti, Găiseni, Gostinari, Grădinari, Greaca, Hotarele, Joiţa,
Ogrezeni, Ulmi, Valea Dragului, Vărăşti, Vânătorii Mici, Vidra.
DÂMBOVIŢA
Butimanu, Ciocăneşti, Crevedia, Niculeşti, Tărtăşeşti.
IALOMIŢA
Sineşti.
BUCUREŞTI
-
Aşezările urbane sunt scrise cu caractere îngroşate.
O altă posibilă delimitare teritorială a unei structuri administrative polarizată de Bucureşti
(Iordan, 2003) propune un „district” Bucureşti care să includă alături de municipiul Bucureşti 9
suburbii, 8 oraşe (dintre care 5 sunt actuale comune) şi 30 comune (dintre care 3 sunt propuneri de noi
structuri administrative) (Tabelul 3). Acest model de organizare, destul de frecvent utilizat, este însă
specific unor state cu structură federală sau regională în care Capitala reprezintă un simbol al unificării
politice a ţării (Australian Capital Territory, Distrito Federal în Brazilia sau în Mexic, Regiunea
Bruxelles în Belgia, Comunidad Madrid în Spania, Districtul Columbia în S.U.A. etc).
Tabelul 3 – Districtul Bucureşti (Iordan, 2003)
SUBURBII (CARTIERE)
Căţelu, Chitila, Dobroeşti, Dudu, Fundeni, Jilava, Pantelimon, Roşu, Voluntari.
ORAŞE „SATELIT”
Bragadiru, Brăneşti, Buftea, Copăcenii de Sus (1 Decembrie), Măgurele, Otopeni,
Popeşti-Leodeni, Snagov.
COMUNE SUBURBANE
Afumaţi, Baloteşti, Bălăceanca, Berceni, Cernica, Chiajna, Ciolpani, Ciorogârla, Clinceni,
Copăceni, Corbeanca, Cornetu, Crevedia, Dascălu, Dărăşti-Ilfov, Domneşti, Dragomireşti,
Găneasa, Glina, Grădiştea, Gruiu, Moara Vlăsiei, Mogoşoaia, Periş, Petrăchioaia, Sineşti,
Sinteşti, Ştefăneşti, Tunari, Vidra.
Aşezările umane propuse pentru a fi investite cu statut de oraşe „satelit”, respectiv comune suburbane sunt scrise cu
caractere îngroşate.
Sursa: Iordan. I. (2003), România, încotro? Regionalizare Cum? Când? Structuri administrativ-teritoriale în România,
CD Press, Bucureşti, p. 85.

Din punct de vedere administrativ, zona limitrofă Capitalei a fost inclusă în 1981 în Sectorul
Agricol Ilfov2, conceput iniţial ca o zonă agricolă de aprovizionare imediată a Municipiului Bucureşti,
subordonată acestuia3. Prin legea 50/1997 a fost investit cu statutul de judeţ, având reşedinţa în
Municipiul Bucureşti, situaţie neconstituţională, datorită stabilirii reşedinţei în afara teritoriului
administrativ propriu (Popescu, 1999).
Extinderea sa (asimetrică, mult mai dezvoltată către nord) nu corespunde însă nici zonei de
aprovizionare cu produse agricole a Capitalei, nici zonei sale periurbane, aceasta fiind mult mai extinsă
(Iordan, 1973). Constituirea Sectorului Agricol Ilfov s-a realizat prin amputarea fostului judeţ Ilfov (de
la 8225 km² în 1968, la 1593 km² în prezent) şi crearea a două noi judeţe: Giurgiu şi Călăraşi. În
componenţa sa iniţială se aflau 26 de comune (cu 70 de sate), cu 7 mai puţin faţă de cel mai mic judeţ
(Covasna). La acestea s-au adăugat ulterior 9 comune de la judeţul Giurgiu (Berceni, Ciorogârla,
Clinceni, Cornetu, Dărăşti-Ilfov, 1 Decembrie, Domneşti, Dragomireşti-Vale şi Vidra) şi 3 de la judeţul
Ialomiţa (Grădiştea, Nuci, Petrăchioaia), ajungându-se la situaţia actuală: 1 oraş, 38 comune şi 100 de
sate.
. Prin legea 50/1997 Sectorul Agricol Ilfov a fost investit cu statut de judeţ, alcătuit din 4 oraşe,
35 comune şi 103 sate.
Proiectul unei viitoare legi a Capitalei ar urma să transforme judeţul Ilfov în Zona
Metropolitană Bucureşti, alcătuită, după modelul Romei, dintr-un centru metropolitan (actualul
municipiu Bucureşti) şi zone premetropolitane (comunele şi oraşele situate în Ilfov) şi condusă de un
guvernator cu rang de prim-ministru şi de un administrator general al zonei metropolitane.
Fiecare localitate ar urma să-şi păstreze actuala structură administrativă, programele şi
proiectele de dezvoltare urnând însă să se aplice unitar, la nivelul „zonei metropolitane”. Teritorial,
aceasta ar urma să cuprindă aproximativ 2050 kmp, din care 800 în domeniul rural şi 250 în cel urban.
Puternica polarizare exercitată de Capitală este evidenţiată atât de structura populaţiei: aproape 2
milioane de locuitori în centrul metropolitan, faţă de circa 400.000 în zonele premetropolitane, cât mai
ales de puternicele contraste de ordin economico-social şi tehnico-edilitar dintre cele două componente
ale zonei metropolitane propuse.
Modelul de optimizare pe care îl propunem ca o soluţie alternativă, consideră oportună o
regândire de ansamblu a actualei organizări administrativ-teritoriale, pe baza relaţiilor dintre aşezările
umane, respectiv a ariei de influenţă a Capitalei. Astfel, cea mai mare parte a aşezărilor rurale din
judeţul Ilfov4 se află în aria de influenţă directă a Bucureştiului, acestora adăugându-li-se altele din
judeţele Giurgiu, Călăraşi, Dâmboviţa, Ialomiţa şi Teleorman. Aria de influenţă indirectă a Capitalei,
cuprinde aşezările situate la distanţe mai mari, ce gravitează spre aceasta prin intermediul unor centre
de convergenţă locală (Giurgiu, Olteniţa şi Urziceni). Pe baza acestora au fost delimitate 3 unităţi
administrative de nivel subdepartamental (de tipul plaselor interbelice) în care au fost incluse aşezări
umane din actualele judeţe Ialomiţa, Giurgiu, Călăraşi şi Teleorman. S-a ajuns astfel la crearea unui
macro-judeţ (Ilfov), constituit din 4 unităţi de nivel subdepartamental (de tipul plaselor interbelice) şi
145 unităţi administrative de nivel local (oraşe şi comune) ce includ 455 de aşezări umane, suprapus
zonei metropolitane a Capitalei şi chiar inclus în zona sa de polarizare (Tabelul 4 ).
2 Sectorul Agricol Ilfov a fost constituit, împreună cu judeţele Călăraşi şi Giurgiu prin reorganizarea administrativă a
judeţelor Ialomiţa şi Ilfov. Această modificare administrativă a afectat şi apartenenţa administrativă a unor comune din
judeţele Dâmboviţa şi Teleorman.
3 În temeiul art. 8, alin. 2 al legii 2/1968.
4 Excepţie fac comunele Ciolpani şi Nuci din extremitatea nordică a judeţului, situate mai aproape de Ploieşti.

Tabelul 4 – Zona metropolitană Bucureşti – propunere (Săgeată, 2004)*
JUDEŢUL
LOCALITǍŢILE
A.
Zona de
polarizare
apropiată
Giurgiu
1 Bolintin-Vale, 2 Mihăileşti, 3 Adunaţii-Copăceni, 4 Bolintin-Deal, 5 Bucşani, 6
Bulbucata, 7 Buturugeni, 8 Călugăreni, 9 Colibaşi, 10 Comana, 11 Crevedia Mare, 12
Floreşti-Stoeneşti, 13 Găiseni, 14 Gostinari, 15 Grădinari, 16 Iepureşti, 17 Joiţa, 18
Mârşa, 19 Ogrezeni, 20 Roata de Jos, 21 Singureni, 22 Ulmi, 23 Valea Dragului, 24
Vânătorii Mici, 25 Vărăşti.
Ilfov
26 Buftea, 27 Otopeni, 28 Voluntari, 29 Popeşti-Leordeni, 30 1 Decembrie, 31 Afumaţi,
32 Baloteşti, 33 Berceni, 34 Bragadiru, 35 Brăneşti, 36 Cernica, 37 Chiajna, 38 Chitila,
39 Ciorogârla, 40 Clinceni, 41 Corbeanca, 42 Cornetu, 43 Dărăşti-Ilfov, 44 Dascălu, 45
Dobroeşti, 46 Domneşti, 47 Dragomireşti-Vale, 48 Găneasa, 49 Glina, 50 Grădiştea, 51
Gruiu, 52 Jilava, 53 Măgurele, 54 Mogoşoaia, 55 Moara Vlăsiei, 56 Nuci, 57
Pantelimon, 58 Periş, 59 Petrăchioaia, 60 Snagov, 61 Ştefăneştii de Jos, 62 Tunari, 63
Vidra.
Călăraşi
64 Fundulea, 65 Belciugatele, 66 Frumuşani, 67 Fundeni, 68 Ileana, 69 Plătăreşti, 70
Săruleşti, 71 Sohatu, 72 Tămădău Mare.
Dâmboviţa
73 Brezoaiele, 74 Butimanu, 75 Ciocăneşti, 76 Crevedia, 77 Lunguleţu, 78 Niculeşti, 79
Poiana, 80 Potlogi, 81 Răcari, 82 Slobozia-Moară, 83 Tărtăşeşti.
Ialomiţa
84 Fierbinţi-Târg, 85 Drăgoeşti, 86 Moviliţa, 87 Sineşti.
B.
Zona de
polarizare
depărtată
POLARIZATE DE GIURGIU
Giurgiu
88 Giurgiu, 89 Băneasa, 90 Clejani, 91 Daia, 92 Frăţeşti, 93 Găujani, 94 Ghimpaţi, 95
Gogoşari, 96 Gostinu, 97 Izvoarele, 98 Letca Nouă, 99 Mihai Bravu, 100 Oinacu, 101
Prundu, 102 Putineiu, 103 Răsuceni, 104 Schitu, 105 Slobozia, 106 Stăneşti, 107
Stoeneşti, 108 Vedea.
Teleorman
109 Bujoru, 110 Pietroşani.
POLARIZATE DE OLTENIŢA
Călăraşi
111 Olteniţa, 112 Budeşti, 113 Căscioarele, 114 Chirnogi, 115 Chiselet, 116 Curcani,
117 Dorobanţu, 118 Frăsinet, 119 Gurbăneşti, 120 Luica, 121 Mănăstirea, 122 Mitreni,
123 Nana, 124 Radovanu, 125 Spanţov, 126 Şoldanu, 127 Ulmu, 128 Ulmeni, 129
Valea Argovei, 130 Vasilaţi.
Giurgiu
131 Greaca, 132 Hotarele.
POLARIZATE DE URZICENI
Ialomiţa
133 Urziceni, 134 Adâncata, 135 Alexeni, 136 Armăşeşti, 137 Axintele, 138 Bărcăneşti,
139 Brazii, 140 Ciocârlia, 141 Coşereni, 142 Dridu, 143 Ion Roată, 144 Jilavele, 145
Mănăsia.
* Numerele curente din tabel corespund cu numerele din figura 5.
BIBLIOGRAFIE
Bastié, J., Dézert, B. (1980), L’espace urbain, Masson, Paris, New York, Barcelona, Milano
Giblin-Delvallet, B. (1995), Collectivité locale ou territoriale, în Dictionnaire de Géopolitique,
Flammarion, Paris, p. 449-450
Erdeli, G., Cândea, Melinda, Braghină C., Zamfir, Daniela (1999), Dicţionar de geografie umană, Ed.
Corint, Bucureşti
Ianoş, I. (1987), Oraşele şi organizarea spaţiului geografic, Ed. Academiei, Bucureşti
Ianoş, I. (2000), Sisteme teritoriale. O abordare geografică, Ed. Tehnică, Bucureşti
Ianoş, I., Tălângă, C., Guran, Liliana, Popescu, Claudia, Săgeată, R., Dobraca, L. (1998-1999), Analiza
principiilor, obiectivelor strategice şi a politicilor specifice serviciilor publice în scopul realizării
planului de amenajare a teritoriului zonal (P.A.T.Z.) – Zona metropolitană Bucureşti, Institutul
de Geografie, Centrul de Proiectare Urbană, Bucureşti

Iaţu, C. (2004), Zona metropolitană Iaşi, între deziderate şi realitate, comunicare prezentată la
Sesiunea anuală de comunicări dedicată aniversării a 60 de ani de la înfiinţarea Institutului de
Geografie (1944-2004), Institutul de Geografie, Bucureşti, 18 iunie 2004
Ilieş, Al. (2003), România între milenii. Frontiere, areale frontaliere şi cooperare transfrontalieră, Ed.
Universităţii din Oradea, Oradea
Ilieş, Al. (2004), România. Euroregiuni, Ed. Universităţii din Oradea, Oradea
Iordan, I. (1973), Zona periurbană Bucureşti, Ed. Academiei Române, Bucureşti
Iordan, I. (2003), România încotro ? Regionalizare, cum ?, când ? Structuri administrativ-teritoriale în
România, Ed. CD Press, Bucureşti
Nicolae, I. (2002), Suburbanismul, ca fenomen geografic în România, Ed. Meronia, Bucureşti
Popescu, C. L. (1999), Autonomia locală şi integrarea europeană, Ed. All Beck, Bucureşti
Ronnais, P. (1983), Urbanization in Romania. A Geography of Social and Economic Change Since
Independence, The Economic Reseach Institute Stockholm School of Economics, Stockholm
Săgeată, R. (1998-1999), Schimbări recente şi de perspectivă în zonarea funcţională a municipiului
Galaţi, în Studii şi Cercetări de Geografie, XLV-XLVI, Ed. Academiei, Bucureşti, p. 139-147
Sârbovan, Cătălina (1996), Periurbanizarea, de la spaţiu polarizat la spaţiu integrat, în „Noosfera”,
Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie, Bucureşti, p. 9-10
Susan, Aurelia (1972), Municipiul Oradea. Studiu de geografie umană, Facultatea de Geologie-
Geografie, Universitatea Bucureşti (rezumatul tezei de doctorat)
Ungureanu, Al., Groza, O., Muntele, I. (coord.) (2002), Moldova. Populaţia, forţa de muncă şi
aşezările umane în tranziţie, Ed. Corson, Iaşi
*** (2001), Legea privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional, Secţiunea a IV-a –
Reţeaua de localităţi, 351, Bucureşti

Explicaţia figurilor:
Fig. 1 – Zona Metropolitană Oradea. 1. Teritoriul administrativ al Municipiului Oradea, 2.
Intravilanul Municipiului Oradea, 3. Foste comune suburbane ale Municipiului Oradea, 4. Limite de
comune, 5. Canal, 6. Cale ferată, 7. Graniţă de stat, 8. Crişul Repede.
Fig. 2 – Zona Metropolitană Iaşi. 1. Cale ferată, 2. Şosea, 3. Limite de unităţi administrative incluse
în zona metropolitană, 4. Limita zonei metropolitane, 5. Limită de judeţ, 6. Graniţă de stat, 7. Teritoriu
administrativ comunal, 8. Teritoriul administrativ al municipiului Iaşi, 9. Foste comune suburbane.
Fig. 3 – Zona Metropolitană Galaţi-Brăila (propunere). 1. Intravilanul municipiilor Galaţi şi Brăila,
2. Suprafeţe administrative urbane, 3. Foste comune suburbane, 4. Limite de comune, 5. Teritoriu
potenţial de extindere urbană, 6. Zone inundabile, improprii construcţiilor, 7. Direcţii potenţiale de
extindere a intravilanului, 8. Amplasamentul probabil al viitorului pod transdanubian, 9.
Amplasamentul potenţial al viitorului aeroport, 10. Căi ferate, 11. Limane fluviatile, 12. Artere
hidrografice, 13. Limita zonei metropolitane, 14. Graniţă de stat.
Fig. 4 – Zona Metropolitană Constanţa (propunere). 1. Intravilanul Municipiului Constanţa, 2.
Suprafeţe administrative urbane, 3. Suprafeţe administrative rurale, 4. Infrastructuri portuare, 5.
Infrastructuri turistice, 6. Canale navigabile, 7. Căi ferate, 8. Autostradă, 9. Limite de unităţi
administrativ-teritoriale, 10. Aeroport internaţional, a. Portul Midia-Năvodari, b. Portul Constanţa Sud-
Agigea.
Fig. 5 – Zona Metropolitană Bucureşti (propunere). 1. Teritoriul administrativ al Municipiului
Bucureşti, 2. Teritorii administrative ale nucleelor de polarizare locală, 3. Teritorii administrative
urbane, 4. Limite de localităţi, 5. Graniţă de stat.