ArticlePDF Available

Abstract

This study aim to discuss and analyse a specific category of ceramics objects dated in the Early Eneolithic at the Lower Danube region, the so called parallelepiped stands. There are few discoveries of this objects type and the discussions on this topic were rarely approached by archaeologists. The shape of the parallelepiped stands seems to be a local invention of the Boian - Polyanitsa - Karanvo V communities, perpetuated about 300 years (ca. 4900-4600 cal. BC) on the both sides of Lower Danube. We managed to directly analyse 15 distinct stands (5 were fragments and 10 were completely restored). Our analysis involved macroscopic observations in order to reconstruct the major production stages (the paste preparation, manufacture methods, decorations, firing conditions, and the after-firing treatments) and another aim was to made assumptions on the functionality of this objects. The bases and the edges of the upper holes of most of the analysed objects occurred deep abrasion traces. Some stands preserved inside traces of soaked soot. All this observations, together with some contextual information, leaded us to interesting hypotheses regarding the life cycle and the utility of the parallelepiped stands.
MUZEUL JUDEŢEAN TELEORMAN
BULETINUL MUZEULUI JUDEŢEAN TELEORMAN
SERIA ARHEOLOGIE
7 - 2015
MUZEUL JUDEŢEAN TELEORMAN
BULETINUL MUZEULUI JUDEŢEAN TELEORMAN. SERIA ARHEOLOGIE 6
COLEGIUL DE REDACŢIE
Dr. Pavel Mirea,
Muzeul Judeţean Teleorman
- Redactor şef
Dr. Ecaterina Ţânţăreanu,
Muzeul Judeţean Teleorman
- Secretar de redacţie
Dr. Radian R. Andreescu,
Muzeul Naţional de Istorie a României
Dr. Douglass W. Bailey,
San Francisco State University
Dr. Amy Bogaard,
Oxford University
Dr. Adina Boroneanţ,
Institutul de Arheologie ‘Vasile Pârvan’ Bucureşti
Dr. Sabin Adrian Luca,
Universitatea ‘Lucian Blaga’ din Sibiu, Muzeul Naţional Brukenthal
Dr. Steve Mills,
Cardiff University
Dr. Cristian Schuster,
Institutul de Arheologie ‘Vasile Pârvan’ Bucureşti
Dr. Laurens Thissen,
Thissen Archaeological Ceramics Bureau, Amsterdam
Tehnoredactare:
Pavel Mirea, Pompilia Zaharia
Corectura:
Mădălina Dumitru
Consultanţi:
Steve Mills (limba engleză), Cristi Marin (limba franceză)
Coperta:
vas elenistic –
kantharos
– descoperit la Zimnicea ‘Cetate’, sec. III î.Hr., colecţia
Muzeului Judeţean Teleorman, desen Cătălina Dănilă, machetare Pompilia Zaharia
Colegiul de redacţie nu răspunde de opiniile exprimate de către autori.
Corespondenţa, manuscrisele, cărţile şi revistele pentru schimb se vor trimite Colegiului de redacţie, pe
următoarea adresă: MUZEUL JUDEŢEAN TELEORMAN, str. 1848, nr. 1, cod poştal 140033, ALEXANDRIA,
jud. Teleorman, ROMANIA sau prin email: redactie_BMJT@yahoo.com; pavelcmirea@yahoo.com.
Revistă editată cu sprijinul Consiliului Judeţean Teleorman
Toate drepturile asupra acestui număr sunt rezervate Muzeului Judeţean Teleorman
ISSN 2065 – 5290
SUMAR
CONTENTS
STUDII ŞI ARTICOLE
STUDIES AND ARTICLES
.......................................................................................................
5
Laurens THISSEN
Ceramics from an Early Neolithic (Criş I) site in S Romania: ‘Buduiasca – Boldul lui Moș Ivănuș
Ceramica dintr-un sit neolitic timpuriu (Criş I) din sudul României: ‘Buduiasca – Boldul lui Moș Ivănuș
.........
5
Pavel MIREA
Between Everyday and Ritual Use – ‘Small Altars’ or ‘Cult Tables’ from ‘Măgura Buduiasca’,
Teleorman County (II): the Developed Neolithic Finds
Între folosinţa cotidiană şi rituală – ‘altăraşe’ sau ‘măsuţe de cult’ de la ‘Măgura Buduiasca’, judeţul
Teleorman (II): descoperirile din neoliticul dezvoltat
......................................................................
45
Camelia - Mirela VINTILĂ
Bordeie Bolintineanu descoperite în aşezarea de la Cernica ‘Mănăstirea Iezerul’
Bolintineanu pit-huts discovered at Cernica ‘Mănăstirea Iezerul’ settlement
.....................................
59
Vasile OPRIŞ, Cătălin LAZĂR
Suporturile paralelipipedice din eneoliticul timpuriu de la Dunărea de Jos
Early Eneolithic parallel-piped stands in the Lower Danube region
..................................................
67
Adelina DARIE
Consideraţii generale privind podoabele de metal din perioada neo-eneolitică din spaţiul de sud-est
al României: piesele de cupru
General considerations on the Neo-Eneolithic metal adornments in southeast Romania: the copper
objects
.......................................................................................................................................
85
Loredana NIȚĂ, Cristian Eduard ȘTEFAN, Mădălina DIMACHE, Tudor HILĂ, Radu PETCU
Consideraţii privind industria litică de la Șoimuş ‘La Avicola (Ferma 2)’ , jud. Hunedoara
Considerations on the lithic industry from Şoimuş ‘La Avicola (Ferma 2)’, Hunedoara county
...............
97
Roxana MUNTEANU, Daniel GARVĂN
Câteva date despre o structură neincendiată Cucuteni A-B descoperită la Bodeştii de Jos ‘Cetăţuia
Frumuşica’
Data about a Cucuteni A-B unburned structure discovered at Bodeştii de Jos ‘Cetăţuia Frumuşica’
.......
117
Alin FRÎNCULEASA, Andrei SOFICARU, Andrei MĂGUREANU, Bianca PREDA, Bogdan CIUPERCĂ,
Daniel GARVĂN, Alin ANTON, Cătălin CONSTANTIN
Un complex funerar preistoric descoperit la Târgşoru Vechi (jud. Prahova)
A prehistoric burial from Târgşoru Vechi (Prahova County)
.............................................................
133
Ion PĂTRAŞCU
Ceramica elenistică din aşezarea getică de la Zimnicea
The Hellenistic pottery from Zimnicea Getic settlement
..................................................................
157
Bogdan CIUPERCĂ, Pavel MIREA
Topoare de luptă din a doua jumătate a mileniului I din colecţiile Muzeului Judeţean Teleorman
Battle axes dated to the second half of I millennium from the Teleorman County Museum collection
........
167
‘ARHEOLOGIA EXPERIMENTALĂ – METODĂ DE GENERARE ŞI TESTARE A
IPOTEZELOR ARHEOLOGICE’, lucrările colocviului desfăşurat la Muzeul Judeţean
Teleorman, Alexandria, 17 octombrie 2014
EXPERIMENTAL ARCHAEOLOGY – METHODS FOR GENERATING AND TESTING
ARCHAEOLOGICAL HYPOTHESES’, Proceedings of the Colloquium held at Teleorman
County Museum, Alexandria, 17
th
of October 2014
.........................................................
179
Pavel MIREA
Arheologie experimentală la Muzeul Judeţean Teleorman – o evaluare
Experimental Archaeology at Teleorman County Museum – an assessment
.....................................
179
Cătălin LAZĂR
Proiectul Arhaeodrom în contextul arheologiei experimentale din România
Arhaeodrom Project in the context of experimental archaeology in Romania
....................................
193
Diana-Măriuca VORNICU
Arheologia experimentală ca bază a metodei traseologice. Studiu de caz: utilizarea străpungătoarelor
în preistorie
Experimental archaeology as the basis of the method of use trace studies. A case study: the use of
borers in prehistory
.....................................................................................................................
201
Ion TORCICĂ
Prelucrarea fibrelor vegetale în cadrul reconstituirilor arheologice
Vegetable fibre processing in archaeological reconstructions
..........................................................
219
Ana ILIE, Monica MĂRGĂRIT
Valorificarea experimentului ştiinţific din punct de vedere muzeologic. Studiu de caz: atelierul
educaţional ‘Podoabele preistorice în lumea modernă
La valorisation de l’expérimentation scientifique en muséologie. Etude de cas: l’atelier éducatif ‘Les
parures préhistoriques dans le monde moderne’
............................................................................
231
PREZENTARE DE CARTE
BOOK REWIEWS
.....................................................................................................................
241
Adrian BĂLĂŞESCU
Arheozoologia neo-eneoliticului de pe Valea Teleormanului
, Muzeul Naţional de Istorie a României,
Biblioteca Muzeului Naţional, Seria Cercetări Pluridisciplinare XIV, Editura Mega, Cluj – Napoca,
2014, 214 pagini, 111 figuri, anexă foto (49 fotografii), prefaţă de Dragomir Nicolae POPOVICI,
rezumat în limba engleză (Francisc BAJA), ISBN 978-606-543-505-6
(Pavel MIREA) ............................................................................................................................
241
Daniel SPÂNU
Contribuţii arheologice şi iconografice la cercetarea sitului „Cetate” de la Zimnicea
, Editura Ordessos,
Piteşti, 2014, 157 pagini, 28 planşe, anexe, prefaţă de Dragoş MĂNDESCU, rezumat în limba engleză
(Ioana ZIRRA), ISBN 978-606-8604-04-6
(Vlad V. ZIRRA) ..........................................................................................................................
243
Eugen S. TEODOR
Uriaşul invizibil: Limes Transalutanus. O reevaluare la sud de râul Argeş
, Editura Cetatea de Scaun,
Târgovişte, 2013, 263 pagini, 69 figuri, 7 tabele, anexe, ISBN 978-606-537-181-1
(Andrei MĂGUREANU) .................................................................................................................
245
_____________
* Muzeul Municipiului Bucureşti, B-dul I.C. Brătianu nr. 2, sector 3, 030171, Bucureşti, România;
vasilelieopris@yahoo.com
** Muzeul Naţional de Istorie a României, Calea Victoriei, nr. 12, sect. 3, 030026, Bucureşti, România;
lazarc@arheologie.ro
Buletinul Muzeului Judeţean Teleorman. Seria Arheologie 7, 2015: 67-84
SUPORTURILE PARALELIPIPEDICE DIN ENEOLITICUL TIMPURIU
DE LA DUNĂREA DE JOS
Vasile OPRIȘ
*
Cătălin LAZĂR
**
Abstract: This study aims to discuss and analyse a specific category of ceramic objects
dated to the Early Eneolithic in the Lower Danube region, the so called parallel-piped stands. There
are few discoveries of this object type and it has been rarely discussed by archaeologists. The shape
of the parallel-piped stands seems to be a local invention of the Boian - Polyanitsa - Karanvo V
communities, lasting about 300 years (ca. 4900-4600 cal. BC) on the both sides of Lower Danube. We
have analysed 15 stands (5 were fragments and 10 were completely restored). Our analysis involved
macroscopic observations in order to reconstruct the major production stages (paste preparation,
manufacture methods, decoration, firing conditions, and after-firing treatment). Another aim was to
interpret the function of these objects. Deep abrasion traces occur on the bases and the edges of the
upper holes of most of the analysed objects. Some stands have preserved inside traces of soaked
soot. These observations, together with some contextual information, lead us to interesting
hypotheses concerning the life cycle and utility of the parallel-piped stands.
Rezumat: Acest studiu îşi propune să discute şi să analizeze o categorie specifică de
obiecte ceramice datate în Eneoliticul Timpuriu din regiunea Dunării de Jos, aşa-numitele suporturi
paralelipipedice. Există puţine descoperiri de acest tip de obiecte iar discuţiile pe această temă au fost
rare. Forma suporturilor paralelipipedice pare a fi o invenţie locală a comunităţilor Boian - Polyanitsa -
Karanvo V şi care a fost perpetuată timp de aproximativ 300 ani (cca. 4900-4600 cal. BC) pe ambele
maluri ale Dunării de Jos. Am reuşit să analizăm în mod direct 15 suporturi distincte (5 au fost
fragmente şi 10 au fost complet restaurate). Analiza noastră a implicat observaţii macroscopice, în
scopul de a reconstrui etapele de producţie majore (prepararea pastei, metodele de manufacturare,
decorarea, condiţiile de ardere şi tratamentele post-ardere) şi un alt scop a fost de a face presupuneri
cu privire la funcţionalitatea acestui tip de obiecte. Pe cele mai multe dintre obiectele analizate au fost
identificate urme adânci de abraziune pe baze şi pe marginile orificiile superioare. La partea interioar
ă
a unor suporturi au fost observate urme de funingine îmbibată. Toate aceste observaţii, împreună cu
unele informaţii contextuale, ne-au condus la ipoteze interesante cu privire la ciclul de viaţă şi
utilitatea suporturilor paralelipipedice.
Keywords: parallel-piped stands; pottery; use traces; Boian-Polyanitsa; Eneolithic.
Cuvinte cheie: suporturi paralelipipedice; cutii-suport; ceramică; urme de utilizare; Boian-
Polyanitsa; Eneolitic.
1. Introducere
Scopul prezentului articol este acela de a prezenta şi discuta despre o categorie de piese
ceramice specifice comunităţilor culturii Boian, şi anume suporturile de formă paralelipipedică. Acestea
sunt cunoscute în literatura de specialitate şi sub denumirea de ‘cutii-suport’ (Rosetti 1934: 12-14;
Berciu 1935: 13; Comşa 1959: 127) sau ‘suporturi paralelipipedice’ (Șerbănescu şi Șandric 2012: 117),
reprezentând o categorie de piese mai puţin abordată şi explorată de către arheologi. Fără a prezenta
o frecvenţă foarte mare în cadrul diverselor contexte arheologice domestice atribuite culturii Boian,
suporturile de acest tip sunt totuşi atestate în mai multe aşezări din România şi Bulgaria, atribuite
respectivelor comunităţi umane. Tipologia acestor suporturi este, de asemenea, relativ unitară,
existând foarte puţine variaţiuni.
Din perspectivă terminologică, această categorie de piese a fost descrisă, cel mai adesea,
drept ‘cutie-suport’, pentru a defini obiectele din lut ars de formă aproximativ paralelipipedică, fără
bază şi goale în interior, cu pereţi relativ drepţi, verticali şi o placă superioară în care sunt realizate
dou
ă sau mai multe orificii. Totuşi, pe lângă conotaţiile funcţionaliste ale termenului de ‘cutie-suport’,
Vasile OPRIȘ, Cătălin LAZĂR 68
preluat de la D.V. Rosetti (1934) şi utilizat ulterior de către majoritatea arheologilor români (Berciu
1935; 1937; 1961; Petrescu-Dîmboviţa 1944; Morintz 1953; Morintz şi Preda 1959; Comşa 1959;
1974; 1990; Mirea 2006; Șerbănescu 2013; Șerbănescu şi Șandric 2012; Opriş şi Lazăr 2015), din
punct de vedere tehnic, respectiva categorie de piese nu prezintă elementele constructive specifice
care să permită considerarea lor drept cutii. Mult mai adecvat pentru denumirea respectivelor obiecte
ni se pare termenul de ‘suporturi paralelipipedice’ (Șerbănescu şi Șandric 2012, 117), pe care îl vom
utiliza şi noi în cadrul prezentului studiu.
Cu toate că respectivele suporturi sunt rar descoperite, totuşi, pentru studiul de faţă au fost
analizate direct 15 astfel de piese, dintre care 10 întregite şi 5 fragmente. Examinarea noastră a fost
una macroscopică şi a vizat determinarea tipului de pastă şi degresanţi utilizaţi, metodele de modelare
şi de tratare a suprafeţelor, formele construite, tipul şi organizarea decorurilor, tipurile de ardere şi
tratamentele post-ardere, precum şi observarea urmelor de utilizare şi determinarea funcţionalităţii.
2. Problematica suporturilor paralelipipedice
Istoricul cercetărilor
Primul studiu în care este prezentat un vas-suport de acest tip are o vechime de mai bine de
un secol şi are ca subiect rezultatele săpăturilor din aşezarea neolitică de la
Tell
Denev de lângă
Salmanovo, Bulgaria (Popov 1914: 174, 225).
Începând cu deceniul al treilea al secolului XX, în România sunt efectuate o serie de sondaje,
şi mai apoi săpături sistematice, în mai multe staţiuni neo-eneolitice de pe linia Dunării şi din jurul
Bucureştilor, în unele dintre acestea fiind descoperite şi suporturi din categoria celor pe care le
analizăm în prezentul articol: Boian A - Grădiştea Ulmilor (Christescu 1925; Comşa 1959), Vidra
(Rosetti 1934), Tangâru (Berciu 1935; 1937; 1961), Glina (Petrescu-Dîmboviţa 1944), Petru Rareş
(Berciu 1961), Spanţov (Morintz 1953; Morintz şi Preda 1959), Radovanu ‘La Muscalu’ (Comşa 1990),
Vlădiceasca (Șerbănescu 2013; 2014; Șerbănescu şi Șandric 2012), Lăceni ‘Cioroaica’ (Mirea 2006) şi
Sultana ‘Gheţărie’ (Opriş şi Lazăr 2015).
În Bulgaria, exceptând studiul mai sus menţionat (Popov 1914), suporturile paralelipipedice
specifice eneoliticului timpuriu nu au atras atenţia arheologilor. Din datele pe care le deţinem la acest
moment, cunoaştem că asemenea piese au fost descoperite în
tell
- urile de la Denev (Popov 1914),
Ruse, Hotnitsa şi Slatino. De asemenea, în literatura de specialitate din România mai sunt amintite două
exemplare provenite din nord-estul Bulgariei, aflate în muzeele din Sofia şi Plovdiv (Rosetti 1934: 12;
Berciu 1937: 45), fără a se indica însă locul de descoperire. Faptul că arheologii bulgari nu acordă
atenţie acestui tip de suport ne indică, indirect, frecvenţa scăzută a acestora în cadrul descoperirilor
eneolitice de la sud de Dunăre.
Distribuţie în timp şi spaţiu
Raportat la fazele de evoluţie ale culturii Boian enunţate de E. Comşa (1974: 27), cele mai vechi
suporturi paralelipipedice au fost descoperite împreună cu ceramică de tip Boian-Giuleşti, la Aldeni (Comşa
1974: 119) şi Lăceni ‘Cioroaica’ (Mirea 2006). Din aşezările Boian-Vidra provin cele mai multe astfel de
obiecte, acestea fiind considerate tipice pentru respectiva fază. Tot din această fază sunt atestate
suporturile cel mai frumos decorate (de exemplu exemplarele de la Vidra, Glina şi Sultana ‘Gheţărie’). În
faza Spanţov (sau de tranziţie), suporturile de acest tip continuă să fie atestate, tot cu o frecvenţă redusă,
dar se observă că ele sunt treptat înlocuite de suporturile de formă cilindrică (Comşa 1974: 119).
Pe lângă exemplarele aparţinând comunităţilor Boian, aparent ar fi atestat un suport de
acest tip şi în nivelul Gumelniţa A1 de la Vlădiceasca (Șerbănescu 2014). Pot exista unele semne de
întrebare în ceea ce priveşte contextul descoperirii, deoarece stratigrafia aşezării de tip
tell
de la
Vlădiceasca prezintă şi nivele atribuite fazelor Vidra şi Spanţov ale culturii Boian (Șerbănescu 2013),
iar cercetarea sitului s-a realizat într-o perioadă în care metodele de săpătură arheologică nu erau cele
mai exacte şi corecte.
Aşadar, pe baza datelor disponibile la acest moment, aria de răspândire geografică a acestor
obiecte se rezumă la zona de la nord de Dunăre, mai precis centrul, vestul şi sudul Munteniei (Planşa I.1).
La sud de Dunăre suporturile paralelipipedice au fost descoperite cu precădere în zona de nord-est a
Bulgariei. Evident, numărul scăzut de descoperiri de la sud de Dunăre reflectă cel mai probabil doar stadiul
cercetărilor. Nu excludem posibilitatea ca în alte aşezări atribuite culturii Polyanitsa (Naydenova 2010) din
nord-estul Bulgariei să existe alte exemplare de suporturi paralelipipedice care nu au fost publicate
până în prezent.
Suporturile paralelipipedice din eneoliticul timpuriu de la Dunărea de Jos 69
Originea suporturilor paralelipipedice
Originea acestui tip de suport, piese descoperite cu precădere în situri eneolitice de la Dunărea
de Jos, este dificilă de stabilit în contextul unei producţii limitate în timp şi spaţiu. În acest sens, primii
cercetători români care încercă să traseze legături, dar şi interpretări pentru acest tip de obiecte, au fost
D.V. Rosetti (1934: 12-14) şi D. Berciu (1937: 45-46). Ambii autori se exprimă în favoarea unor legături
între acest tip de suporturi şi cele din mediul ceramicii pictate de tip Lengyel. D. Berciu observă
suporturi de formă asemănătoare, însă mai recente, în Creta şi în Asia de sud-est (Berciu 1937: 46).
Patru decenii mai târziu, problematica originii acestora este sumar reluată de către E. Comşa în
monografia dedicată comunităţilor Boian (Comşa 1974), de unde aflăm despre existenţa unor exemplare
identice tocmai în neoliticul din Creta
1
(Comşa 1974: 109), din păcate fără trimitere bibliografică.
Considerăm că reluarea discuţiilor pe marginea originii acestui tip de suport se impune la
stadiul actual al cercetărilor. Ipotezele anterior emise de D. Berciu privind legăturile dintre obiecte cu
formă asemănătoare din Epoca Bronzului de pe insula Creta, cele din sud-estul Asiei şi cele din
eneoliticul de la Dunărea de Jos sunt puţin probabile sau, oricum imposibil de demonstrat. Pot fi însă
informaţii utile în procesul de interpretare la care vom reveni. Legături între suporturile din spaţiul
ceramicii pictate de tip Lengyel şi cele de tip Boian sunt plauzibile în contextul unor influenţe stilistice
şi funcţionale asemănătoare, venite pe filieră sudică. Informaţiile bazate pe datări absolute
demonstrează că producţia ceramicii pictate de tip Lengyel (Standler şi Ruttkay 2007: 130-2) nu
începe mai devreme decât producţia ceramicii de tip Boian din fazele finale Vidra şi Spanţov (cca.
4900-4600 cal. BC, probabilitate 95.4%), pe baza datărilor
14
C efectuate în situri aparţinând celor
două faze (Voinea şi Szmoniewski 2014; Bailey
et al.
2002: 352). Astfel, putem observa că ipotezele
privind originea central-europeană a aşa numitelor ‘cutii-suport’ din mediul Boian sunt improbabile.
Dintre diferitele studii care au urmărit traseul şi evoluţia în timp a unor obiecte din neo-
eneoliticul Balcanic, ne-a atras atenţia articolul lui H. Schwarzberg care tratează problematica
obiectelor prismatice din lut sprijinite pe unul sau patru picioare (Schwarzberg 2007). Cele mai vechi
astfel de obiecte au fost descoperite în Anatolia şi datează de la sfârşitul mileniului al VII-lea BC
(Schwarzberg 2007: 265), urmând să ajungă în Europa de sud-est în mileniul următor, unde vor avea
o largă răspândire. În zona Balcanică evoluează o formă caracteristică, triunghiulară şi cu trei picioare,
considerată o dezvoltare locală a influenţelor sudice (Schwarzberg 2007: 270). ‘Cutii-suporturi’
sprijinite pe patru picioare mici, cruţate din colţurile bazei
2
, au fost descoperite la nordul Dunării în
mediul ceramicii de tip Boian (Christescu 1925: 267, pl. X/fig.14; Comşa 1974: 109). Deşi, din punct
de vedere crono-cultural, această formă reprezintă singura abordare a unor forme rectangulare la
nivelul ceramicii, totuşi este dificil de legat evoluţia suporturilor paralelipipedice specifice comunităţilor
Boian de această formă anatoliană. Principalul argument ar fi perpetuarea cutiilor suport cu picioare
inclusiv în mediul Boian, iar ulterior în cel Gumelniţa. Având în vedere această observaţie, considerăm
că suporturile paralelipipedice din eneoliticul timpuriu de la Dunărea de Jos reprezintă un tip de
evoluţie locală şi particulară a obiectelor din lut de formă prismatică, cu durată de viaţă scurtă la nivel
cronologic (cca. 300 de ani) fără legătură cu sursele sudice.
3. Materii prime şi metode de realizare
Analiza tehnologică a suporturilor paralelipipedice din eneoliticul timpuriu a inclus studiul
pastei, arderea, modalităţile de manufacturare şi modul de utilizare al acestora.
Pasta
Din punct de vedere al compoziţiei pastei au fost analizate 15 exemplare avute la dispoziţie
(10 întregite şi 5 fragmente). Utilizarea metodei cu trei categorii de pastă stabilite macroscopic
(Ignat
et al.
2012: 106) a condus la observarea a doar două dintre acestea: semifină (10 exemplare)
şi grosieră (5 exemplare). Lipsa categoriei fine se datorează prezenţei din abundenţă a degresanţilor
(pleavă sau cioburi pisate) şi, uneori, a constituenţilor naturali precum mica albă, concreţiunile
calcaroase sau pietrişurile (vezi Tabelul 1).
S-a observat că tipul degresanţilor utilizaţi, precum şi prezenţa sau absenţa unor constituenţi
naturali, pot fi puşi în legătură cu zona de descoperire a suporturilor. Deloc întâmplătoare, considerăm
prezenţa abundentă a amprentelor de fibre vegetale (denumite şi pleavă) în toate cele cinci fragmente de
suporturi descoperite în complexe cu materiale de tip Boian-Spanţov din ‘Situl 3’ de la Nanov ‘Vistireasa’
(Planşa IV.1-5). Prezenţa majoritară a plevei în pasta ceramicii de tip Boian din vestul Munteniei este bine
atestată şi prin alte studii (Comşa 1962: 216; Mirea şi Torcică 2010: 71; Thissen 2014: 106/Fig.2). O altă
caracteristică a fragmentelor de suporturi din situl de la Nanov ‘Vistireasa’ este dată de prezenţa
pietrişului fin sau mediu (Haită
2012: 20, tab.1) cu frecvenţă sub 5% în pasta a patru din cele cinci
Vasile OPRIȘ, Cătălin LAZĂR 70
fragmente. Forma pietricelelor este subrotunjită sau rotunjită, incluziuni non-plastice naturale specifice
într-o sursă de lut aluvionară.
Al doilea tip de degresant întâlnit la toate celelalte exemplare analizate (n=10), indiferent de
atribuirea pe fază culturală, este reprezentat de cioburile pisate. Acestea au fost observate
macroscopic şi au o frecvenţă variabilă, cu dimensiuni cuprinse între 0,5 şi 4 mm. Exemplarele cu
cioburi pisate în pastă au fost descoperite în aşezările din jurul Bucureştilor (Glina, Vidra) şi în cele de
la sud de acestea, spre linia Dunării (Sultana ‘Gheţărie’, Radovanu ‘La Muscalu’, Spanţov). Incluziunile
naturale cel mai des întâlnite în combinaţie cu cioburi pisate sunt mica albă (7 cazuri), concreţiunile
carbonatice (3 cazuri) şi pietrişul fin cu frecvenţă redusă (1 singur caz la Radovanu ‘La Muscalu’).
Concreţiunile carbonatice şi, uneori, mica albă şi/ sau nisipuri fine, sunt constituenţi specifici în
depozitele cu aspect de loess din sudul şi sud-estul Câmpiei Române (Jipa 2014).
Manufacturarea suporturilor paralelipipedice
Toate exemplarele analizate au fost ridicate la mână. Folosirea metodei colacilor sau a
şiilor din lut dispuse orizontal a putut fi observată pe mai multe exemplare, mai ales cele cu pereţi
groşi (>10 mm), datorită fisurilor orizontale prezente (Rye 1981: 62) (Planşa II.2A.). Unele exemplare
cu pereţi subţiri (<10 mm), prezintă fisuri oblice sau chiar verticale (Planşa II.1A). Placa superioară a
fost fie ataşată după ce pereţii au fost ridicaţi, fie utilizată ca bază pentru ridicarea pereţilor.
Majoritatea suporturilor analizate au o alveolare în zona centrală a plăcii superioare şi colţurile sunt
vizibil înălţate (Planşele II.1A; III.2A, 3A, IV,6A), indicatori ai faptului că placa superioară a fost
ataşată după ridicarea pereţilor. Un alt indiciu în acest sens este constituit de forma oblică a tăieturii în
lutul moale pentru decuparea orificiile superioare (diametrul superior > diametrul inferior), care indică
o forţă aplicată de sus în jos.
Prima suprafaţă care beneficia de tratament era cea interioară. Netezirea acesteia se realiza
grosier, probabil cu ustensile din fibre organice (observate pe exemplarul de la Sultana ‘Gheţărie’) sau din
materiale dure (observate pe unul din suporturile de la Radovanu ‘La Muscalu’), imediat după ridicarea
suportului, atunci când pasta era înc
ă moale. Urmele rămase de la ustensilele folosite pe suprafaţa
interioară a pereţilor sunt orientate exclusiv vertical. Acest proces de netezire grosieră reprezintă singurul
tip de tratament observat pentru suprafeţele interioare a tuturor exemplarelor analizate.
Suprafeţele exterioare au beneficiat de mai multă atenţie, uneori fiind aplicat şi un slip din lut
fin, în care erau realizate decoruri incizate şi/ sau excizate (Planşa IV.2). Fără excepţie, toate suprafeţele
exterioare sunt complet (2 cazuri) sau parţial lustruite (13 cazuri). După întărirea pereţilor, dar înainte de
uscare, se intervenea pentru ajustarea grosimii pereţilor, pentru lustruirea anumitor suprafeţe, pentru
realizarea decorurilor prin excizie, incizie, scrijelire, crestare şi, uneori, pictare (Rice 1987: 136-40).
Arderea
Modalităţile de ardere primară sunt dificil de stabilit în contextul în care 10 din cele 15
exemplare analizate prezintă urmele unor arderi secundare. Raportându-ne la tipurile principale de
ardere (PCRG 2010: 34-35) observăm că patru suporturi paralelipipedice au fost arse complet oxidant,
iar exemplarele respective provin exclusiv din perimetrul unor aşezări
3
. Trei exemplare au fost
incomplet oxidate în timpul arderii, două dintre acestea (ambele de la Vidra) având urme de ardere
secundară sub forma unor pete de fum la interior.
Arderea neoxidantă (sau reducătoare) a fost observată la patru dintre suporturi: două
fragmente cu pleavă în pastă descoperite în situl de la Nanov ‘Vistireasa’ şi două suporturi întregite din
siturile de la Vidra şi Sultana ‘Gheţărie’. Exemplarul din urmă a fost descoperit aruncat într-o groapă,
fiind foarte puţin afectat de arderi secundare, cu toate că prezintă urme de fum la interior (Opriş şi
Lazăr 2015) şi este elocvent pentru evidenţierea modului de ardere primară.
O altă categorie este cea a exemplarelor arse neregulat (cu zonalitate şi/ sau pete), care
sunt în număr de patru. Acest tip de ardere este specific arderii la foc deschis, în atmosferă
necontrolată (Rye 1981: 98). Efectele unei arderi secundare într-un mediu necontrolat ar fi putut avea
aceleaşi efecte. Exemplare arse neregulat sunt descoperite în aşezări, cum ar fi cel de la Glina, care
este negricios în partea inferioară şi brun-cărămiziu în partea superioară (Planşa II.2A). De asemenea,
unul din cele două exemplare de la Radovanu ‘La Muscalu’ prezintă aceleaşi culori, dar care sunt însă
invers poziţionate (Plan
şa IV.7A).
Tratamente post-ardere
Un număr de patru suporturi analizate, cu modele incizate şi/ sau excizate pe corp, au pastă
albă încrustată în spaţiile obţinute, operaţiune realizată după procesul de ardere (trei exemplare de la
Vidra (Planşele II.3; III.2, 3) şi unul de la Sultana ‘Gheţărie’ (Opriş şi Lazăr 2015) (Planşa II.2).
Suporturile paralelipipedice din eneoliticul timpuriu de la Dunărea de Jos 71
Suportul de la Spanţov (Planşa IV.8) este prezentat în bibliografie ca având pastă albă aplicată pe
suprafeţele scrijelite, păstrată doar pe mici porţiuni datorită arderii secundare din incendiul locuinţei
(Morintz 1953: 227). Însă, la o analiză mai atentă a exemplarului respectiv s-a constatat că informaţia
respectivă nu se verifică. Un alt exemplu de suport paralelipipedic cu pastă albă încrustată este atestat
la sud de Dunăre, la
Tell
Denev (Planşa I.2 A-B) (Popov 1914: 225). Totuşi, nu trebuie să ignorăm
efectul fenomenelor post-depoziţionale asupra gradului de conservare a încrustaţiei cu pastă albă.
Astfel, condiţiile de abandon şi de păstrare în sol pot conduce la degradarea acesteia, mai ales dacă
respectiva pastă nu este fixată prin ardere.
Pictarea suprafeţelor exterioare cu culoare roşie după ardere a fost observată pe trei
exemplare, două de la Vidra (Planşele II.3; III.2) şi unul de Sultana ‘Gheţărie’ (Planşa II.2) şi este
asociată întotdeauna cu încrustaţia de pastă albă. Aceeaşi asociere este întâlnită şi pe exemplarul de
la
Tell
Denev (Planşa I.2) din Bulgaria (Popov 1914: 225).
4. Tipologia formelor şi a decorurilor
Această analiză a vizat studierea formelor bazate pe raportul dimensiunilor, tipul orificiilor,
tipurile şi organizarea decorului.
Forme şi particularităţi
Pentru a defini forma suporturilor în discuţie, adesea a fost des utilizat termenul de ‘cutie
suport’ sau cel de ‘suport paralelipipedic’ (Morintz şi Preda 1959: 164-5; Berciu 1961: 400 şi urm.;
Comşa 1959: 127; 1974: 109, 119; Șerbănescu şi Șandric 2012: 117), făcându-se referire la forma
geometrică de tip paralelipiped dreptunghic. Măsurătorile noastre efectuate pe zece exemplare
întregite au determinat că aria bazei este de obicei mai mare decât aria plăcii superioare, forma
generată fiind mai apropiată de cea a trunchiului de piramidă patrulateră. Unele suporturi au colţurile
superioare uşor înălţate.
Dimensiunile suporturilor paralelipipedice studiate sunt variabile. La Vidra au fost descoperite două
exemplare de mici dimensiuni (Planşa II.3-4). Raportul dintre dimensiuni se păstrează în limite constante
(l<h<L). Într-un singur caz, la
Tell
Denev, înălţimea este mai mare decât lăţimea (Popov 1914: 225).
Această situaţie reflectă probabil un aspect particular al meşterilor de la sud de Dunăre ce au
manufacturat exemplarul respectiv. Suportul de la Radovanu ‘La Muscalu’ are o formă teşită, deoarece
înălţimea este mai mică decât lăţimea (Planşa IV.7, identic cu Comşa 1990: Fig.19/16).
O altă caracteristică a celor zece suporturi restaurate ce au făcut obiectul analizei noastre,
indiferent de locul descoperirii sau de faza culturală, îl constituie cele două orificii din placa superioară.
Sunt însă atestate şi suporturi cu mai mult de două orificii superioare: la Tangâru este amintit şi
ilustrat un exemplar cu 3 orificii în nivelul Boian-Vidra (Berciu 1937: 41, fig.36) şi un fragment de
placă superioară (?), cu cel puţin patru orificii, grupate câte două, descoperită în nivelul Boian IVb
(Spanţov) (Berciu 1961: 400, fig.182/5). Un alt exemplar cu patru orificii dispuse coliniar pe lungimea
plăcii superioare a fost descoperit în nivelul Gumelniţa A1 de la Vlădiceasca (Șerbănescu 2014), fiind şi
singura astfel de descoperire atestată în cultura Gumelniţa. Despre apartenenţa acestui exemplar la
mediul gumelniţean ne-am exprimat punctul de vedere la începutul acestui articol. În toate cazurile
analizate, forma orificiilor superioare este circulară, cu diametre cuprinse între 3 şi 9 cm.
Orificii de mici dimensiuni, situate pe fiecare din pereţii scurţi, dispuşi de obicei simetric, au fost
identificate pe exemplare de la Vidra (Rosetti 1934: 12-14, Fig.13), Spanţov (Morintz 1953: 228, Fig.10) şi
Sultana ‘Gheţărie’ (Opriş şi Lazăr 2015). Un caz deosebit privind orificiile laterale îl reprezintă un
exemplar de la Radovanu ‘La Muscalu’ (Planşa IV.6), pe care apar amprente ale unor proeminenţe
rupte din vechime în locul unde pe altele sunt prezente mici orificii. Aceste orificii laterale au fost
interpretate în trecut ca având utilitate pentru ventilaţia fumului sau ferestre de modele de locuinţe
(Rosetti 1934: 13; Berciu 1937: 45), însă principala funcţie practică a acestora considerăm că a
constituit-o apucarea, ridicarea, manipularea şi transportarea suporturilor în poziţie normală.
Decorul: tipuri şi organizare
Tipurile de decor prezente pe suporturile paralelipipedice sunt, în ordinea frecvenţei, incizia,
excizia, pictura şi foarte rar decorul plastic, fiind întâlnite adesea combinaţii între ele pe suprafeţele
aceluiaşi obiect (Tabelul 2). Crestături fine au fost trasate pe marginile superioare, uneori fiind
prezente şi pe marginile laterale (Planşa II.3). Decorurile incizate şi excizate sunt organizate în modele
repetitive, alcătuite din grupuri de linii paralele (Planşele II.2; III.2) sau cu forme geometrice de tipul
meandrelor (Planşele I.3, 4; III.1,3), romburilor (Planşa III.3), dreptunghiurilor (Planşa III.2, 3).
Alteori, apar combinaţii dintre aceste elemente. Suprafeţele plăcilor superioare sunt, de cele mai multe
ori, bine lustruite şi foarte rar decorate. Decorul plastic sub forma canelurilor paralele, pictate cu roşu
Vasile OPRIȘ, Cătălin LAZĂR 72
şi alb, este întâlnit pe placa superioară a unui singur exemplar de la Vidra (Planşa II.3). Un alt caz de
placă superioară decorată, de această dată cu motive curbilinii incizate/ excizate, apare la exemplarul
de suport de la Glina (Planşa II.1).
Pe baza datelor acumulate din analiza efectuată nu s-au observat două exemplare cu decor identic.
Pot fi însă trasate o serie de tendinţe în tehnica şi organizarea decorului, în funcţie de evoluţia acestui tip de
obiect în timp. Astfel, unul dintre puţinele fragmente care a fost descoperit împreună cu ceramică de tip
Boian-Giuleşti, prezintă decor cu excizii organizate în meandre (Planşa I.3). Decorurile incizate organizate în
motive geometrice, precum şi pictarea cu roşu crud, în combinaţie cu încrustarea de pastă albă, sunt
procedee specifice fazei Vidra (Comşa 1974: 119). Excizia pe suprafeţe largi este specifică pentru suporturile
descoperite în niveluri cu ceramică de tip Boian-Spanţov (Morintz 1953: 227; Berciu 1961: 406).
5. Fucţionalitate şi utilizare
Diverse ipoteze privind funcţia acestor suporturi paralelipipedice au fost emise de la primele
studii dedicate acestei categorii de piese, încă din prima jumătate a secolului trecut (Rosetti 1934: 12-14;
Berciu 1937: 45; Petrescu-Dîmboviţa 1944: 70). Scopul lor de a susţine recipiente ceramice a fost sigura
ipoteză concretă emisă, păreri contrare fiind exprimate doar în legătură cu tipurile de vase ce puteau fi
depozitate în aceste suporturi. Descoperirea unui picior de vas tip
Steckdose
în interiorul unui suport
descoperit în poziţie normală (verticală) la Glina (Petrescu-Dîmboviţa 1944: 70) a reprezentat dovada
necesară pentru stabilirea definitivă a tipului de vase ce erau susţinute de acestea (Comşa 1974: 109).
Pe baza analizei celor 15 exemplare s-au putut verifica, în parte, aceste ipoteze. În primul
rând, trebuie menţionat că pe aproape toate orificiile amplasate în placa superioară s-au putut observa
urme de abraziune la partea exterioară a acestora (Planşa VI.2-4). De asemenea, puternice urme de
abraziune s-au observat şi pe baza suporturilor analizate (Planşa V.1-6).
Prezenţa acestor urme doar în anumite zone de pe suprafaţa obiectelor, reprezintă un indiciu
clar al originii lor datorită activităţilor antropice (manipulare, transportare, utilizare) şi nu în urma unor
fenomene naturale post-depoziţionale (Schiffer şi Skibo 1989; Skibo 1992: 103-43; Vieugué 2014: 622).
Efectele abraziunii depind de durata acţiunii, forţa aplicată şi de caracteristicile materialelor care intră
în contact cu zonele afectate. În cazul ceramicii, duritatea, exprimată aici prin rezistenţa la abraziune,
este direct proporţională cu temperatura de ardere. Porozitatea ceramicii scade rezistenţa la
abraziune, iar incluziunile dure din pastă, precum cioburile pisate sau pietrişurile, sporesc rezistenţa
(Schiffer şi Skibo 1989: 105).
Cele 10 suporturi întregite analizate prezintă în pastă cioburi pisate şi urme de abraziune,
atât în jurul orificiilor din placa superioară
, cât şi pe bază. Procesul de abraziune s-a datorat
contactului dintre suporturi şi anumite materiale dure, precum vasele ceramice sau anumite obiecte de
piatră. Poziţionarea urmelor de abraziune la partea superioară a orificiilor, precum şi forma oblică a
pereţilor orificiilor, ne indică o introducere parţială a obiectelor ce au cauzat urmele respective în
orificiile suporturilor. Astfel, se poate demonstra că pe orificiile superioare ale suporturilor au fost
aşezate, depozitate şi manipulate obiecte din ceramică de tipul vaselor mici, cu partea inferioară
tronconică (Rosetti 1934: 14). Ipotezele anterioare privind introducerea picioarelor de vase tip
Steckdose
se verifică doar în cazul vaselor cu diametrul piciorului având mici dimensiuni (<9 cm).
Referitor la urmele de abraziune de pe bazele suporturilor analizate se impun câteva precizări.
În primul rând, aceste urme atestă o utilizare sau manipulare intensă a obiectelor respective
(Vieugué 2014: 625). În al doilea rând, suprafeţele pe care erau manipulare au fost fie dure (lut, lemn,
ceramică, piatră), fie avem de-a face cu trei elemente distincte: un substrat mai puţin dur (de exemplu
o piele de animal, o ţesătură vegetală etc.), materialul abraziv şi suportul. Un exemplu în acest sens
este oferit de o serie de studii experimentale (Schiffer şi Skibo 1989: 112), sub forma unui vas ceramic
manipulat pe o podea din lut: podeaua este substratul, iar particulele dure (nisip, pietricele) din şi de
pe aceasta reprezintă materialul abraziv. Acest exemplu îl considerăm cel mai apropiat de contextul în
care exemplarele analizate au ajuns să prezinte urme de abraziune pe baze. Urmele adânci pot fi date
şi de durata şi forţa abraziunii. Principala forţă care acţionează asupra bazei este gravitaţia, care creşte
direct proporţional cu greutatea obiectului. Urmele adânci de abraziune de pe bazele majorităţii
exemplarelor analizate pot fi puse astfel în legătură cu o greutate mai mare datorată manipulării
suporturilor respective, atunci când acestea erau aşezate obiecte pe placa superioară.
Alte zone unde au fost observate urme de abraziune sunt colţurile marginilor inferioare şi,
într-un singur caz, colţurile marginilor superioare (Planşa VI.1). Aceste urme ne indică faptul că
utilizarea pieselor nu se desf
ăşura doar în poziţie normală (verticală), suporturile fiind manipulate şi în
poziţie oblică sau cu placa superioară în jos, cel mai probabil în timpul unor operaţiuni de transport.
Suporturile paralelipipedice din eneoliticul timpuriu de la Dunărea de Jos 73
O altă categorie de urme observate pe aceste suporturi sunt reprezentate de petele de
culoare brun-negricioasă (cu aspect de funingine) dispuse pe pereţii interiori (Planşa VI.5-6) şi care
pot fi puse în legătură cu efectele secundare ale anumitor activităţi din timpul utilizării. Aceste urme,
precum şi descoperirea suporturilor în imediata apropiere a vetrelor de foc, cel puţin pentru unele
exemplare studiate (Berciu 1935: 13; 1937: 45), i-a determinat pe unii cercetători să considere că ele
erau utilizate ca sisteme de încălzire a vaselor de bucătărie (Berciu 1937: 45) sau a vaselor cu fund
conic, în general (Rosetti 1934: 13, 14). Tot în sprijinul acestei ipoteze ar pleda şi orificiile de pe
pereţii laterali, care ar fi avut rol în ventilaţia aerului necesar în timpul procesului de combustiei. Într-
un studiu recent ce analizează suportul descoperit la Sultana ‘Gheţărie’, s-au emis o serie de ipoteze
privind funcţionalitatea exemplarului respectiv (Opriş şi Lazăr 2015), pe baza elementelor identificate
pe acesta, petele de fum respective fiind foarte evidente mai ales la interiorul acestuia.
Un alt suport paralelipipedic cu urme clare de utilizare (Planşa V.3) a fost descoperit în
poziţie orizontală în interiorul unui vas bitronconic, într-o locuinţă incendiată de la Spanţov (Morintz
1953: 225-6). Acest exemplu ne demonstrează că utilizarea acestor suporturi nu era continuă, iar
atunci când nu erau folosite ele erau depozitate.
6. Discuţii şi concluzii
La fel cum arătam şi cu o altă ocazie (Opriş şi Lazăr 2015), probabil, aspectul cel mai
interesant al acestei categorii de suporturi îl reprezintă evoluţia lor cronologică limitată exclusiv la
comunităţile culturii Boian (cca. 5100-4600 cal. BC). Astfel, exceptând un suport de mari dimensiuni,
cu patru orificii, provenit conform lui D. Șerbănescu din nivelul Gumelniţa A1 din aşezarea de tip
tell
de la Vlădiceasca
4
(D. Șerbănescu 2014), restul descoperirilor au fost atribuite fazelor Giuleşti, Vidra şi
Spanţov ale culturii Boian.
Arealul geografic de distribuţie a acestor suporturi paralelipipedice se limitează, de
asemenea, la aria de răspândire a comunităţilor Boian - Polyanitsa - Karanvo V, adică nord-estul
Bulgariei, centrul, vestul şi sudul Munteniei. Interesant este faptul că suporturile de acest tip nu apar
în Dobrogea şi zona litoralului vest pontic, dar nici dincolo de Olt sau în nordul Munteniei.
Datele referitoare la distribuţia geo-cronologică a suporturilor paralelipipedice, corelate cu
absenţa unor elemente certe privind evoluţia tipologică a acestora din forme ceramice specifice
comunităţilor neo-eneolitice din regiunile respective sau învecinate (Grecia, Anatolia), ne indică
inventarea şi dezvoltarea acestui tip de suport de către comunităţile locale din zona Dunării de Jos,
într-un interval cronologic general cuprins între 4900-4600 cal. BC. De asemenea, evoluţia temporală a
acestui tip de suport nu depăşeşte 300 de ani, iar frecvenţa sa în siturile comunităţilor Boian -
Polyanitsa - Karanvo V este foarte scăzută: doar 16 situri (Planşa I.1), cu un număr de 26 suporturi
întregi sau fragmentare, la care se adaugă două exemplare amintite în muzeele de la Plovdiv şi Sofia,
în literatura de specialitate mai veche (Rosetti 1934: 12; Berciu 1937: 45), în cazul acestora din urma
nefiind cunoscute siturile în care au fost descoperite.
Cuantificarea puţinelor date contextuale, în corelaţie cu analiza tipologico-tehnologică şi cea
traseologică, ne oferă informaţii importante legate de funcţionalitatea şi modul de utilizare a suporturilor
paralelipipedice. Astfel, din cele 10 suporturi întregite, din păcate doar pentru 4 dintre ele deţinem informaţii
contextuale: 3 provin din locuinţe incendiate (Glina, Radovanu ‘La Muscalu’ şi Spanţov) şi unul dintr-o
groapă din marginea aşezării (Sultana ‘Gheţărie’). Exemplarul de la Glina a fost descoperit în
Casa 10
5
, în
poziţie normală (verticală), întreg, în interiorul său aflându-se un picior de vas tip
Steckdose
(Petrescu-
Dîmboviţa 1944: 70). Aparent, suportul era în utilizare în momentul incendiului ce a distrus locuinţa. De
asemenea, unul dintre suporturile de la Radovanu ‘La Muscalu’ (Planşa IV.6)
6
a fost descoperit în
Casa 7
din nivelul superior. Din planurile săpăturilor observăm că locuinţa marcată cu cifra 7 este cea mai
excentrică ca localizare din întreg nivelul superior de la Radovanu ‘La Muscalu’ (Comşa 1990: 74, Fig.36),
fiind situată la marginea de est a aşezării, orientată est-vest, perpendicular pe orientarea generală a
celorlalte locuinţe din acelaşi nivel (Comşa 1990: 76, Fig.38). Suportul de la Spanţov (Planşa IV.8) a fost
descoperit în
Locuinţa 1
din nivelul III, fiind amplasat în interiorul unui vas mare împreună cu alte două
vase bitronconice (Morintz 1963: 227, Fig.9). La Sultana ‘Gheţărie’ suportul paralelipipedic a fost
descoperite în groapa C13, în stare fragmentară (Opriş şi Lazăr 2015), în asociere cu fragmente de la un
vas cu picior şi un vas tronconic, ambele parţial reîntregibile.
În general, datele contextuale ne indică doar condiţiile în care o parte dintre suporturile
analizate şi-au încheiat ciclul de utilizare. În schimb analizele tehnologice, tipologice şi traseologice ne
oferă informaţii preţioase despre modul de manufacturare şi utilizare al suporturilor respective. Astfel,
modelarea se realiza manual, cel mai adesea în tehnica colacilor, la fel ca şi în cazul celorlalte tipuri de
vase ceramice. Urmele de uzură identificate la nivelul orificiilor de pe placa superioară a suporturilor
Vasile OPRIȘ, Cătălin LAZĂR 74
dovedeşte indirect depozitarea şi manipularea de vase ceramice în acestea, în anumite perioade de
timp. Informaţia aceasta, corelată cu urmele de fum şi degradările cromatice
7
identificate în interiorul
suporturilor, dublate de unele date contextuale (unele suporturi au fost descoperite în apropierea
vetrelor), demonstrează utilizarea lor în operaţiuni ce implicau utilizarea focului. Totodată, urmele de
uzură evidenţiate la nivelul bazei suporturilor analizate demonstrează manipularea în diverse locuri a
acestora, operaţiuni legate evident de ciclul de utilizare. De asemenea, urmele de abraziune identificate
pe colţurile marginilor inferioare sau superioare, demonstrează existenţa în timpul ciclului de utilizare a
unor operaţiuni de transport şi depozitare a lor. În sprijinul ultimei observaţii vine şi contextul
descoperiri suportului de la Spanţov - în interiorul unui vas mare în asociere cu alte două vase
bitronconice (Morintz 1963: 227, Fig. 9). Aşadar, suporturile paralelipipedice prezintă o dinamică
specifică a ciclului de utilizare în cadrul activităţilor domestice din cadrul locuinţelor. Totuşi, elucidarea
totală a intenţiilor oamenilor preistorici privind realizarea şi utilizarea acestui tip de obiect va rămâne,
din păcate, dincolo de înţelegerea noastră (Schiffer 1999: 214).
Suporturile paralelipipedice din eneoliticul timpuriu, prin elementele particulare tipologice,
tehnologice şi funcţionale ce le prezintă, răn, deocamdată, o categorie de piese inedite în
repertoriul ceramic specific comunităţilor Boian - Polyanitsa - Karanvo V. Nu în ultimul rând, numărul
mic de descoperiri de acest fel ne duce cu gândul la anumite circumstanţe speciale ce determinau
utilizarea lor (evenimente deosebite din cadrul comunităţilor respective) sau, poate, la anumite
persoane cu statut privilegiat în cadrul grupului ce le utilizau. Totu
şi, datele disponibile la acest
moment, pe baza analizelor realizate în cadrul acestui studiu, fac imposibilă dezvoltarea unor alte
direcţii de interpretare decât cele deja prezentate. Rămâne ca viitoarele cercetări, ce poate vor
conduce la descoperirea de piese similare, să aducă date noi referitoare la această categorie de
suporturi, care să permită formularea altor ipoteze interpretative.
Mulţumiri
Dorim să mulţumim pe această cale colegilor Pavel Mirea (Muzeul Judeţean Teleorman),
Cristian Eduard Ştefan (Institutul de Arheologie ‘Vasile Pârvan’ Bucureşti), Theodor Ignat (Muzeul
Municipiului Bucureşti), Oana Ilie (Muzeul Naţional de Istorie a României), Dimitar Cherneakov
(Rousse Regional Museum of History), Lolita Nikolova (International Institute of Anthropology Salt
Lake City) şi Kamen Boyadziev (National Institute of Archaeology and Museum, Bulgarian Academy of
Sciences) pentru accesul la unele dintre suporturile paralelipipedice prezentate în acest studiu sau
pentru informaţiile privitoare la anumite descoperiri nepublicate. De asemenea, dorim să mulţumim
colegului Laurens Thissen (Thissen Archaeological Ceramics Bureau) pentru discuţiile constructive
privind originea acestui tip de suport.
Această lucrare a fost realizată în cadrul programului POSDRU/159/1.5/S/137832 ‘MINERVA
- Cooperare pentru cariera de elită în cercetarea doctorală şi post-doctorală şi a programului
Parteneriate in domenii prioritare – PN II, derulat cu sprijinul MEN – UEFISCDI, proiect nr. 338/2014.
Note
1.
În opinia noastră considerăm că, cel mai probabil, respectivul autor a preluat greşit informaţia de la
D. Berciu (1937: 46).
2.
Din descrierea lui E. Comşa referitoare la aşa numitele ‘cutii-suport’ din cultura Boian (Comşa 1974: 109)
aflăm că: „
unele suporturi au forme puţin deosebite, în loc să aibă pereţii laterali întregi, cei ce le-au modelat
au decupat pe fiecare perete câte o porţiune în formă de arc lăsând suportul sprijinit pe patru picioruşe”.
3.
Despre două dintre suporturi, unul din aşezarea de la Spanţov, altul din cea de la Radovanu ‘La Muscalu’,
cunoaştem că au fost descoperite în perimetrul unor locuinţe incendiate (Morintz 1953: 226-7, respectiv
Comşa 1990: 75-77). Alte două exemplare provin din aşezarea de tip
tell
de la Vidra şi au contexte incerte.
4.
Ne-am exprimat rezervele asupra atribuiri crono-culturale a suportului de la Vlădiceasca chiar la
începutul acestui studiu.
5.
Conform marcajului original păstrat pe ambele suprafeţe ale piesei.
6.
Conform marcajului de pe mai multe fragmente ce îl compun.
7.
Datorate expunerilor la temperaturi ridicate, în timpul ciclului de utilizare.
Suporturile paralelipipedice din eneoliticul timpuriu de la Dunărea de Jos 75
Bibliografie
Bailey, D.W., Andreescu, R.-R., Howard, A., Macklin, M. şi Mills, S. (2002) ‘Alluvial landscapes in the
temperate Balkan Neolithic: transition to tells’,
Antiquity
, 76: 349-55.
Berciu, D. (1935) ‘Săpăturile arheologice de la Tangâru (1934). Raport preliminar’,
Buletinul Muzeului
Judeţean Vlaşca ‘Teohari Antonescu’
I: 1-55.
─── (1937) ‘Prime consideraţiuni asupra neoliticului din Valea Dunării inferioare în legătură cu descoperirile
din judeţul Vlaşca’,
Buletinul Muzeului Judeţean Vlaşca ‘Teohari Antonescu
II: 31-105.
─── (1961)
Contribuţii la problemele neoliticului în România în lumina noilor cercetări
, Editura
Academiei Republicii Populare România, Bucureşti.
Christescu, V. (1925) ‘Les stations préhistoriques du lac de Boian’,
Dacia.
Revue d'archéologie et
d'histoire ancienne
2: 249–276.
Comşa, E. (1959) ‘Săpături arheologice la Boian-Grădiştea Ulmilor’,
Materiale şi Cercetări Arheologice
VI: 127-35.
─── (1962) ‘Săpăturile arheologice de la Ipoteşti,
Materiale şi Cercetări Arheologice
VIII: 213-9.
─── (1974)
Istoria comunităţilor culturii Boian
, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti.
─── (1990) ‘Complexul neolitic de la Radovanu’,
Cultură şi Civilizaţie la Dunărea de Jos
VIII: 5-126.
Haită, C. (2012)
Sedimentologie şi micromorfologie. Aplicaţii în arheologie
, Muzeul Naţional de Istorie
a României, Biblioteca Muzeului Naţional, seria Cercetări Pluridisciplinare XII, Târgovişte:
Ed. Cetatea de Scaun.
Ignat, T., Opriş, V., Voicu, M., Andreescu, R. şi Lazăr, C., (2012) ‘Ceramica din locuinţa nr. 5 de la
Sultana ‘Malu Roşu’. Analiză primară (I)’,
Buletinul Muzeului Judeţean Teleorman, Seria
Arheologie
4: 101-32.
Jipa, D.C. (2014) ’The loess-like deposits in the Lower Danube Basin. Genetic significance’,
Geo-Eco-
Marina
20: 7-18.
Mirea, P. (2006),
Culturile Boian şi Vădastra din bazinele Vedei şi Teleormanului
, referat doctorat
Institutul de Arheologie ‘Vasile Pârvan’ Bucureşti.
Mirea, P. şi Torcică, I. (2010) ‘Locuirile neolitice şi eneolitice din zona Vistireasa, com. Nanov, jud.
Teleorman. Note preliminare’,
Buletinul Muzeului Judeţean Teleorman, Seria Arheologie
2: 69-77.
Morintz, S. (1953) ‘Șantierul Spanţov’,
Studii şi Cercetări de Istorie Veche şi Arheologie,
IV(1-2): 220-39.
Morintz, S. şi Preda, C. (1959) ‘Săpăturile dela Spanţov’,
Materiale şi Cercetări Arheologice
V: 163-73.
Naydenova, E. (2010) ‘Actual research status of the Chalcolithic cultures Polyanitsa and Boian’,
Studii
de Preistorie
7: 71-9.
Opriş, V. şi Lazăr, C. (2015) ‘Notă privind un suport specific culturii Boian, faza Vidra, descoperit la
Sultana-Gheţărie’,
Cercetări Arheologice
XXI, sub tipar.
Prehistoric Ceramics Research Group (2010),
The study of prehistoric pottery: general policies and
guidelines for analysis and publication
, Occasional Papers NOS 1 and 2, 3
rd
Edition Revised.
Petrescu-Dîmboviţa, M. (1944) ‘Raport asupra săpăturilor de la Glina, jud. Ilfov, 1943’,
Raport asupra
activităţii ştiinţifice a Muzeului Naţional de Antichităţi în anii 1942 şi 1943
, Bucureşti, pp. 65-71.
R. Popov, R., (1914) ‘Le tumulus de Denew pres du village Salmanovo’,
Izvestija, Bulletin de la Société
Archéologique Bulgare
IV: 148-225.
Rice, P.M. (1987)
Pottery Analysis: A Sourcebook
, Chicago: University of Chicago Press.
Rosetti, D.V. (1934) ‘Săpăturile de la Vidra - raport preliminar’,
Publicaţiile Muzeului Municipiului
Bucureşti
1: 6-65.
Rye, O.S. (1981)
Pottery technology. Principles and reconstruction
, Manuals on archaeology 4,
Washington DC: Taraxacum.
Schiffer, M.B. (1999) ‘A behavioral theory of meaning’, în J.-M. Skibo şi G.M. Feinman (eds.)
Pottery
and people. A dinamic interaction
, pp. 199-218, Salt Lake City: University of Utah Press.
Schiffer, M.B. şi Skibo, J.-M. (1989) ‘A provisional theory of ceramic abrasion’,
American
Anthropologist
91 (1): 101-15.
Șerbănescu, D. (2013) ‘Research on the Eneolithic tell of Vlădiceasca, Călăraşi county - Romania’, în
A. Comşa (ed.)
Facets of the past. The Challenge of the Balkan Neo-Eneolithic, Proceedings
of the International Symposium Celebrating the 85
th
birth anniversary of Eugen Comşa
,
6-12
October, 2008, Bucharest, Romania
, pp. 312-35, Bucureşti: Ed. Academiei Române.
─── (2014) ‘Ceramica Gumelniţa A1. Studiu de caz tell-ul Vlădiceasca, jud. Călăraşi’,
Sesiunea
Internaţională de Comunicări Pontica XLVII, 2-3 octombrie 2014, Constanţa
, comunicare orală.
Vasile OPRIȘ, Cătălin LAZĂR 76
Șerbănescu, D. şi Șandric, B. (2012) ‘Tell-uri eneolitice în regiunea Valea Mostiştei. O privire generală’,
în A.S. Morintz şi R. Kogălniceanu (ed.)
Survey in Archaeology, often a negleted science
,
Proceedings of the II Archaeological Symposium, Giurgiu, October 23
rd
-26
th
, 2011,
Archaeological Debates
, 2, pp. 103-50, Giurgiu: Ed. Pelican.
Skibo, J.-M. (1992)
Pottery Function. A Use-alteration Perspective
. New-York: Plenum.
Stadler, P. şi Ruttkay, E. (2007) ‘Absolute Chronology of the Moravian - Eastern - Austrian group (MOG)
of the painted pottery (Lengyel-Culture) based on new radiocarbon dates from Austria’, în
Janusz K. Kozlowski and Pal Raczky (eds.)
The Lengyel, Polgár and related cultures in the
Middle/Late Neolithic in Central Europe
, pp. 117-46, Krakow: Polska Akademia.
Schwarzberg, H. (2007) ‘Prismatic polypod vessels and their way to Europe’, în C. Lichter (ed.),
How
did farming reach Europe? Anatolian-European relations from the second half of the 7th
through the first half of the 6th millennium cal BC - Proceedings of the International
Workshop, Istanbul, 20-22 May 2004
, pp. 255-73, Istanbul: Ege Yayınları.
Thissen, L. (2014) ‘Boian period ceramics from Teleor 008, a site in South of Romania’,
Studii de
Prestorie
11: 97-113.
Vieugué, J. (2014) ‘Use-wear analysis of prehistoric pottery: methodological contributions from the
study of the earliest ceramic vessels in Bulgaria (6100-5500 BC)’,
Journal of Archaeological
Science
41: 622-30.
Voinea, V. şi Szmoniewski, B.Sz. (2014) ‘La céramique énéolithique découverte dans les grottes de la
zone Cheile Dobrogei - Casian - Târguşor (région Dobroudja)’,
Sesiunea Internaţională de
Comunicări Pontica XLVII, 2-3 octombrie 2014, Constanţa
, comunicare orală.
Suporturile paralelipipedice din eneoliticul timpuriu de la Dunărea de Jos 77
Sit
(obiect)
Faza Tip pastă Degresant
Incluziuni
naturale
Tip ardere
Ardere
secundară
Nanov ‘Vistireasa’
(Planşa IV.1)
Spanţov Semifină Pleavă şi
cioburi pisate
Mică Reducătoare
Nanov ‘Vistireasa’
(Planşa IV.4)
Spanţov Semifină Pleavă Mică Ardere
neregulată
Nanov ‘Vistireasa’
(Planşa IV.3)
Spanţov Grosieră Pleavă Pietricele Ardere
neregulată
Nanov ‘Vistireasa’
(Planşa IV.5)
Spanţov Semifină Pleavă Pietricele Oxidantă
incomplet
Nanov ‘Vistireasa’
(Planşa IV.2)
Spanţov Grosieră Pleavă Pietricele Reducătoare
Radovanu ‘La Muscalu’
(Planşa IV.7)
Spanţov Semifină Cioburi pisate Mică Ardere
neregulată
Radovanu ‘La Muscalu’
(Planşa IV.6)
Spanţov Grosieră Cioburi pisate Mică, pietricele,
carbonaţi
Oxidantă
complet
Spanţov
(Planşa IV.8)
Spanţov Grosieră Cioburi pisate Mică, carbonaţi Oxidantă
complet
Glina
(Planşa II.1)
Vidra Semifină Cioburi pisate Mică Ardere
neregulată
Sultana ‘Gheţărie’
(Planşa II.2)
Vidra Grosieră Cioburi pisate - Reducătoare
Vidra
(Planşa II.4)
Vidra Semifină Cioburi pisate Mică Oxidantă
complet
Vidra
(Planşa III.2)
Vidra Semifină Cioburi pisate - Oxidantă
incomplet
Vidra
(Planşa III.1)
Vidra Semifină Cioburi pisate Mică şi carbonaţi Oxidantă
incomplet
Vidra
(Planşa II.3)
Vidra Semifină Cioburi pisate - Oxidantă
complet
Vidra
(Planşa III.3)
Vidra Semifină Cioburi pisate Mică Reducătoare
Tabelul 1. Caracteristicile tehnologice ale suporturilor paralelipipedice (n=15).
Technological characteristics of parallel-piped stands (no.=15).
Vasile OPRIȘ, Cătălin LAZĂR 78
Tip decor
Sit
(obiect)
Plastic Excizat Incizat Pictat
Glina
(Planşa II.1)
Nanov ‘Vistireasa’
(Planşa IV.4)
Nanov ‘Vistireasa’
(Planşa IV.1)
Nanov ‘Vistireasa’
(Planşa IV.3)
Nanov ‘Vistireasa’
(Planşa IV.5)
Nanov ‘Vistireasa’
(Planşa IV.2)
Radovanu ‘La Muscalu’
(Planşa IV.7)
Radovanu ‘La Muscalu’
(Planşa IV.6)
Spanţov
(Planşa IV.8)
Sultana ‘Gheţărie’
(Planşa II.2)
Vidra
(Planşa II.4)
Vidra
(Planşa III.3)
Vidra
(Planşa III.2)
Vidra
(Planşa II.3)
• •
Vidra
(Planşa III.1)
Tabelul 2. Suporturi paralelipipedice analizate: distribuţia tipurilor decorative (n=15).
The analysed parallel-piped stands: distribution of decoration types (no.=15).
Suporturile paralelipipedice din eneoliticul timpuriu de la Dunărea de Jos 79
Planşa I. 1. Situri unde au fost descoperite suporturi paralelipipedice (1. Aldeni; 2. Bujoru; 3. Glina;
4. Grădiştea Ulmilor (Vărăşti); 5. Hotnitsa; 6. Lăceni ‘Cioroaica’; 7. Nanov ‘Vistireasa’; 8. Petru Rareş;
9. Radovanu ‘La Muscalu’; 10. Ruse; 11. Salmanovo ‘Denev’; 12. Spanţov; 13. Sultana ‘Gheţărie’;
14. Tangâru; 15. Vidra; 16. Vlădiceasca); 2. Suport paralelipipedic de la
Tell
Denev (după Popov 1914,
modificat); 3. Fragment de suport de la Lăceni ‘Cioroaica’; 4. Fragment de suport de la Bujoru.
1. Sites where were parallel-piped stands have been discovered (1. Aldeni; 2. Bujoru; 3. Glina; 4. Grădiştea
Ulmilor (Vărăşti); 5. Hotnitsa; 6. Lăceni ‘Cioroaica’; 7. Nanov ‘Vistireasa’; 8. Petru Rareş; 9. Radovanu ‘La
Muscalu’; 10. Ruse; 11. Salmanovo ‘Denev’; 12. Spanţov; 13. Sultana ‘Gheţărie’; 14. Tangâru; 15. Vidra;
16. Vlădiceasca); 2. Parallel-piped stand from
Tell
Denev (after Popov 1914, modified); 3. Fragment of
parallel-piped stand from Lăceni ‘Cioroaica’; Fragment of parallel-piped stand from Bujoru.
Vasile OPRIȘ, Cătălin LAZĂR 80
Planşa II. Suporturi paralelipipedice: 1. Glina; 2. Sultana ‘Gheţărie’; 3, 4. Vidra.
Parallel-piped stands: 1. Glina; 2. Sultana ‘Gheţărie’; 3, 4. Vidra.
Suporturile paralelipipedice din eneoliticul timpuriu de la Dunărea de Jos 81
Planşa III. Vidra. Suporturi paralelipipedice.
Vidra. Parallel-piped stands.
Vasile OPRIȘ, Cătălin LAZĂR 82
Planşa IV. 1-5. Fragmente de suporturi paralelipipedice de la Nanov ‘Vistireasa’ (contexte diverse);
6, 7. Radovanu ‘La Muscalu’; 8. Spanţov (desen după Morintz 1953, modificat).
1-5. Fragments of parallel-piped stands from Nanov ‘Vistireasa’ (various contexts); 6, 7. Radovanu
‘La Muscalu; 8. Spanţov (drawing after Morintz 1953, modified).
Suporturile paralelipipedice din eneoliticul timpuriu de la Dunărea de Jos 83
Planşa V. Urme de abraziune pe baze: 1, 2. Glina; 3. Spanţov; 4, 5. Radovanu ‘La Muscalu’;
6. Sultana ‘Gheţărie’.
Abrasion traces on the bases: 1, 2. Glina; 3. Spanţov; 4, 5. Radovanu ‘La Muscalu’; 6. Sultana ‘Gheţărie’.
Vasile OPRIȘ, Cătălin LAZĂR 84
Planşa VI. Urme de abraziune pe colţurile superioare (1. Glina) şi pe marginile orificiilor din placa
superioară (2. Glina, 3. Radovanu ‘La Muscalu’, 4. Spanţov); 5, 6. Urme de afumare la interior
(5. Sultana ‘Gheţărie’, 6. Vidra).
Abrasion traces on the high corners (1. Glina) and on the edges of the superior part of the holes
(2. Glina, 3. Radovanu ‘La Muscalu’, 4. Spanţov); 5, 6. Soot traces inside parallel-piped stand
(5. Sultana ‘Gheţărie’, 6. Vidra).
... One of them belonged to a cylindrical stand (Plate XV.2) decorated with horizontal flutings on the external surface and scraped on the inside. Another fragment originated from a parallelepiped stand (Opriş and Lazăr 2015) with the outer surface polished and the internal one smoothed. Both of them have visible traces of abrasions on their tops, formed during usage. ...
Article
Full-text available
During the summer of 2012 rescue excavations were conducted on the route of the bypass road around the city of Alexandria, Teleorman county. One of the researched sites, denoted as Nanov – ‘Vistireasa 3’, contained features dated in several epochs, including some from the Eneolithic period (Boian and Gumelniţa cultures). The aim of this paper is to present the results of an analysis performed on two complete assemblages of Boian-Spanţov pottery from this site, discovered in two large pits (denoted as Cpl. 50 and Cpl. 51). A first aim was to study the fragmentation of sherds which produced interesting results regarding the formation processes of the archaeological context. The main part of the study is represented by our technological approach, where paste types, tempers used, building methods, constructed shapes, decoration types, and firing conditions are presented both qualitatively and quantitatively. Final interpretations are based on the obtained results and on comparisons with other similar studies.
Article
Full-text available
During the archaeological campaign of 2012 in the area of the Sultana-Ghetarie flat settlement, Mânastirea commune, Calaraşi County, Romania, an interesting pit (C13) was discovered and researched. That complex belonging to the Boian culture, Vidra phase, was a typical pit for these prehistoric communities. The pit contained different archaeological materials (e.g. sherds, animal bones, flint artefacts etc.). To the bottom of the pit, 18 fragments of a ceramic stand were found. They were analysed in technological, typological and functional terms. This type of artefact was particular for prehistoric communities from Vidra phase of Boian culture, and we will also discuss the analogies for it, based on other similar finds in Boian sites in Romania.
Article
Full-text available
The main goal of this study is the sedimentogenesis of the loess-like deposits in the Lower Danube Basin. A pros and cons genetic analysis of these deposits is carried out in the paper. Resulting from this analysis, the optimal logical solution to explain the distal loess-like sedimentation in the Lower Danube Basin is the joint action of the alluvial and eolian processes. The initial alluvial sedimentation (not solely by overbank flows) could have been continued and extended by the eolian action. The loess-like deposits of the Lower Danube Basin are sedimentary accumulations of primary genesis. © 2014, National Research and Development Institute for Marine Geology and Geoecology. All rights reserved.
Article
Full-text available
This paper focuses on the 5th-millennium BC shift from short-term habitations to permanent tell settlements in southern Romania: from the Cris, Dudesti and Boian to the Gumelnita Cultures. Archaeological and geomorphologic data suggest that changes in river stability conditioned shifts in settlement and economies.
Article
Full-text available
This paper focuses on the 5th-millennium BC shift from short-term habitations to permanent tell settlements in southern Romania: from the Cris, Dudesti and Boian to the Gumelnita Cultures. Archaeological and geomorphologic data suggest that changes in river stability conditioned shifts in settlement and economies.
Article
Full-text available
This paper explains and applies a statistical analysis approach for the study of a representative pottery group. Pottery from dwelling no. 5 at Sultana ‘Malu Roşu’ is used as a case study. The results show a number of specific features for the examined complex and by using the same methodological criteria comparisons with other similar (dwellings) or different (rubbish areas, foundation ditches) complexes are possible.
Article
This paper is about a technological and categorisation assessment of a sample of ceramics from a small site in the Lower Danube Plain, briefly occupied during two phases of the Boian period, all probably dated to the first half of the 5th millennium cal BC. Focusing on fabric use, firing methods and aspects of pottery use, an evaluation of fragmentation and post-deposition patterns helps in assessing the site’s use life.
Article
This paper proposes a framework for the study of Prehistoric pottery attritions. The analytical method was built from recent works performed on the Early Neolithic ceramic productions of Bulgaria (6100-5500 B.C.). It highlights the informative potential of use-wear analysis on archaeological pottery. Such traces are able to inform us about the processing of the pottery's contents. They can also tell us about the hanging and moving of ceramic vessels. More generally, pottery attritions can shed some light on how prehistoric people used their ceramic vessels. In this way, their study may inform us about the table manners of Neolithic societies.