Noua limbă de lemn a discursului politic

Abstract

Alunecarea – căci nu poate fi vorba de o trecere bruscă – de la limba naturală la aşa-numita limbă de lemn presupune o "şubrezire" a limbii, simultană cu o "rigidizare" a gândirii, desincronizarea constituind primul pas – sau primul "rău necesar" – pentru instalarea unei limbi ideologice. O ideologie traumatică a "îngheţat", timp de cinci decenii, orice formă de gândire limpede şi exprimare liberă în contextul social-politic românesc. Denigrarea oricărei tentative de gândire sănătoasă şi încercarea de anihilare a rezistenţei prin cultură, privaţiunile de tot soiul aplicate populaţiei, cenzura asupra mass-media până la excesiva interzicere a unor cuvinte, considerate mai toate aluzive, şi închisoarea politică sunt numai câteva "beneficii" generate de comunism. Din moment ce teroarea a fost instaurată, a fost atrofiată şi comunicarea, în înţelesul ei autentic. Nu mai poate fi vorba de un dialog real între doi sau mai mulţi participanţi la actul de comunicare, ci de un dialog pervertit, ce reflectă strategiile ideologiei. Limba şi gândirea nu se mai suprapun, întrucât limba ajunge să reflecte o gândire uniformizată, determinată de o forţată "spălare a creierului" şi exteriorizată în clişee şi automatisme verbale. Deşi limbajul este fundamental lógos semantikós, limba de lemn riscă să piardă până şi această dimensiune, deoarece expresiile sale lingvistice sunt vide ca semnificaţie; în spatele lor nu stă o realitate. Nu se mai creează voces significativae 1 , ci un simulacru de semnificaţie care periclitează statutul de "animal social" al individului, alteritatea, acea "continuă atribuire a eului" (Coşeriu 1992–1993: 22) 2 . Limba ideologiei comuniste este imuabilă, un artefact, un produs finit – εργον, nu ενέργεια – un refuz al creativităţii, al creaţiei permanente 3 . Astfel, vorbirea, ca manifestare a limbii, ca realizare concretă a ei în actul lingvistic, nu mai este o activitate liberă care se desfăşoară între membrii unei comunităţi, permiţându-le acestora să selecteze din vastele posibilităţi ale limbii (ca sistem). 1 Sfântul Toma, considerat de Coşeriu fondator al sociolingvisticii, distinge între animalul solitar şi cel social, prin dimensiunea intersubiectivităţii. 2 Am intenţionat, cu riscul de a exagera, să accentuăm vidul de conţinut în limba de lemn. Alteritatea este o dimensiune a limbajului concretizată în limbă: a comunica ceva cuiva. Ceea ce am dorit să evidenţiem este faptul că, ceea ce se transmite (ceva) în limba de lemn este un mesaj uniformizat, compus din clişee, iar cel căruia i se transmite (cuiva) nu este considerat ca individualitate, ci doar ca propagator, la rândul său, al aceloraşi idei. 3 Relevantă în acest sens este ideea de "creaţie perpetuă" formulată în Estetica lui Benedetto Croce (impresiile mereu noi dau naştere unor noi expresii); în această direcţie se situează şi Ortega y Gasset (limba se face şi se desface în permanenţă).